Ar fi suficiente uniformele?

Un proiect legislativ – depus în Parlament spre a fi dezbătut în procedură de urgenţă – prevede ca, din toamnă, uniformele şcolare să (re)devină obligatorii. Ideea este că, în acest fel, aduşi elevii la… acelaşi numitor comun vestimentar, să fie reduse (măcar aparent) discrepanţele, să fie minimizată discriminarea. Căci acum ştiţi cum e: unul face paradă la şcoală cu blugii şi pantofii săi de firmă, celălalt e supărat că-i trimis să înveţe în trening din bazar, tenişi… Potrivit proiectului de lege, după ce s-ar conveni modelul, cei din familii cu (oarece) stare ar urma să le cumpere din paralele lor, iar cei dovediţi săraci şi cu acte ar urma să fie îmbrăcaţi pentru şcoală de stat/ de comunitate. Câte sarafane şi câţi pantaloni, câte sacouri şi câte cămăşuţe? Se va vedea. În acest context realmente dificil se va vedea dacă sunt suficiente doar uniformele câtă vreme vor rămâne neuniformizate pacheţelele de acasă şi banii de buzunar, telefoanele inteligente, ceasurile etc. Cum vor fi aduşi la „egalitate” cei care ajung la şcoală cu limuzina şi cei care circulă pe jos ori cu autobuzul?! În fine, ca să nu mai lungim vorba, e de crezut că rezultatele la învăţătură ar putea intra în socoteală. Prin tradiţie se zice cum că „cine are carte are parte”. Fără a pune în discuţie aici originea şi sensul acestor vorbe, e suficient să reţinem că unii au în vedere puterea învăţăturii (sau doar a diplomelor), alţii se gândesc la tăria scrisorii (a influenţei, a pilei).