> Asfalt nou pe porţiunea Mesteceni – Dumbrăviţa – DN 2
Drumul judeţean DJ 208F, cu porţiuni care nu au mai văzut asfalt nou de peste 15 ani, a intrat de vinerea trecută în modernizare. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a anunţat începerea lucrărilor pe traseul Mesteceni – Dumbrăviţa – DN 2, în zona Vadu Moldovei, pe o distanţă de aproximativ 7 kilometri.
Încă de dimineaţă, utilajele drumarilor au început să toarne un nou covor asfaltic, înlocuind gropile şi denivelările cu un asfalt de calitate.
„În locul gropilor şi denivelărilor, vom avea asfalt nou, de calitate, pe un drum important pentru aproape 4.000 de oameni din localităţile pe care le deserveşte. Este, totodată, un drum folosit şi de credincioşii care merg la Mănăstirea Cămârzani” a declarat preşedintele CJ Gheorghe Şoldan.
Pe anumite sectoare, drumul nu a mai văzut asfalt nou din perioada 2008-2012, iar intervenţia era necesară de mult timp. Preşedintele CJ Suceava a precizat că, dacă vremea va permite, lucrările vor fi finalizate în cel mult două săptămâni.
„În afara celor 7 kilometri pe care intervenim acum, vom continua modernizarea acestui drum judeţean. Avem deja în desfăşurare licitaţia pentru modernizarea a încă două tronsoane: porţiunea balastată care face legătura cu drumul comunal 12A din Manolea şi tronsonul Uideşti – Ţoleşti, până la limita cu judeţul Iaşi” a adăugat Gheorghe Şoldan.
Lucrările fac parte din programul amplu de modernizare a infrastructurii rutiere judeţene, menit să îmbunătăţească condiţiile de trafic şi accesibilitatea în zonele rurale ale judeţului Suceava. (N.B.)
























Comentarii