Ca un efect al activităţii meritorii, dezinteresate, la data de 22 aug./3 sept. 1896, aflăm că „Ministrul cultelor a denumit pe […] suplentul de la gimnasiul din Rădăuţi Severin Procopovici, de profesor la gimnaziul gr. or. din Suceava”. Mutarea la Suceava îi aduce lui Sev. Procopovici ocazia exprimării pe deplin a „chemării” pe care o resimţea. Spicuim şi aici:
– în 21 aug./2 sept. 1897 face parte din comitetul aranjator al „seratei cu dans” aranjată de soc. Junimea, la hotelul Langer din Suceava, alături de Vasile Găina, E. Sluşanschi, Iorgu G. Toma, Lazar Vicol ş.a. (informaţie preluată din surse locale de gazeta „Tribuna” din Sibiu);
– un an mai târziu, ziarul „Patria” din 6/18 nov. 1898 informează populaţia bucovineană că „Societatea Însoţirii or. rom. din Suceava aduce la cunoştinţă cum că domnul profesor Severin Procopovici a binevoit a lua sarcina cea grea a conducerii corului de acelaşi nume”, care îşi va „începe activitatea sa în luna lui noiembrie”;
– mai trec doi ani şi, cu ocazia aranjării unui „concert împreunat cu dans”, de către Soc. Doamnelor Române din Suceava, „Duminecă în 18 Faur”, asistăm şi noi la un moment de petrecere în care „Localităţile Clubului Român (Otelul Langer) au fost ticsite de lume aleasă; s-a văzut şi acuma că saloanele aceste sunt prea mici pentru un public mai numeros. Afară de suceveni, au fost oaspeţi de pe la ţară, ba chiar şi din Cernăuţi şi din România. O ordine de dans elegantă şi împodobită cu tricolor ne înfăţişa programa întregii seri. Partea muzicală a reuşit minunat. Concertul a fost aşa de ales şi bine întocmit, încât se putea da şi fără partea dansantă”. Din program extragem şi momentul interpretării cunoscutului „Duo nr. 19 din Nunta lui Figaro de Mozart, cântat de d-na Natalia Procopovici şi dl Severin Procopovici, cu acompaniamentul d-lui director de muzică A. Schlütter” („Patria”, nr. 383 din 8 feb./2 mart 1900 – articolul, semnat cu modestie „S.P.”, are toate argumentele pentru a-i fi atribuit melomanului nostru);
– cu ocazia serbării de la Dumbrăveni, de duminecă în 27 iulie 1902, la care au fost prezenţi o parte din floarea intelectuală a Bucovinei: Simion Florea Marian, Constantin (Stănică) Berariu, Victor Morariu etc., acesta din urmă notează în jurnalul personal: „Sub conducerea lui Severin, noi Bucovinenii am secerat aplauze cu cântecele de mulţi ani şi altele”;
– şi iată un alt concert, care beneficiază de o amplă cronică, semnată de Titus-Livius, adică Liviu Marian, fiul „starostelui culturii sucevene” Simion Florea Marian, cu meditaţii teoretice-sociale de mult bun simţ, dar şi cu informaţii ad re: „În 4 April st.n. l.c. s-a aranjat în sala otelului Langer din loc un concert în folosul Clubului român. Succesul frumos al acestei întreprinderi i-a asigurat din nou conducătorului corului, d-lui prof. Severin Procopovici, locul de onoare în societatea română. Ţinem de datoria noastră să arătăm de la început chiar că toate concertele româneşti ce se dau de un şir de ani în Suceavă sunt meritul exclusiv al acestui român zelos. Concertul merită atenţie cu atât mai mare cu cât membrii corului sunt în mare parte începători adunaţi prin stăruinţa d-lui prof. Procopovici la diferite ocaziuni” („Deşteptarea” din Cernăuţi, 8 feb./2 mart 1903).
Articolul lui Liviu Marian deschide şi perspectiva benefică – la care s-a ajuns chiar în cursul aceluiaşi an – a unei societăţi muzicale mai bine întocmite, pe care naţionalistul fiu al vrednicului preot-academician o formulează în felul următor: „cutez a pretinde de la românii suceveni […] crearea cât de grabnică a unei Reuniuni de cântare […] menită să adune rândurile cântăreţilor români din Suceava şi împrejurimea apropiată, spre cultivarea intensivă a muzicii noastre naţionale”. Urmarea campaniei de presă – în care a excelat Liviu Marian – nu întârzie:
În acelaşi an 1903, la 16 iulie, Severin Procopovici, acest „autodidact, dar entuziast şi, mai presus de toate, român intransigent şi în muzică”, după cum se exprimă Victor Morariu, înfiinţează (desigur că nu singur, pentru că exista în fosta capitală a Moldovei o comunitate de elită) Reuniunea de cântare „Ciprian Porumbescu”, cu activitate ulterioară de câteva decenii. Implicarea în înfiinţarea Reuniunii… nu survine decât în continuarea „trăirilor” universitare, după cum bine ne dăm seama: pentru că a fost ridicată în slavă activitatea acestei Reuniuni, ea a ajuns să figureze ca un „punct de sprijin” al activităţii culturale a provinciei şi, mai ales, să nu-i facă pe oameni să uite că a existat un fenomen Ciprian Porumbescu;
= în 1906: „reia un proiect favorit al său: reprezentarea operetei Beizadea Epaminonda a maestrului Caudella” – realizat de-abia în 1927, sub conducerea lui Ştefan Pavelescu şi August Karnet;
– în 1908 – la aniversarea jubiliară a Societăţii acad. Junimea, când are şi bucuria de a se revedea cu fostul său coleg de studenţie şi primul preşedinte al Societăţii, Dimitrie Onciul, ocazie cu care mai avem o fotografie a acestuia, de grup:
Dr. Teofil Lupu, Prof. Severin Procopovici, Păr. Tomoioagă, ?, Ing. Sîrbu, Fallat (?), O fată.
Olimpia Lupu, Dimitrie Onciul, Preoteasa Sîrbu, Preotul Sîrbu (din Arhiva Societăţii Culturale „Leca Morariu” din Suceava, preş. d-na Maria Olar, cu mulţumiri!)
Întrerupem înşiruirea (cum ar fi în 1909 la Stupca, la altă comemorare semnificativă, a lui Ciprian Porumbescu), pentru că acestea au fost „prinse în insectar” de harnicul Victor Morariu, în Istoricul Reuniunii muzical-dramatice „Ciprian Porumbescu” din Suceava (1903-1938), conceput împreună cu Ştefan Pavelescu şi publicat în 1938, din care am extras şi citate anterioare. Oricum, în 1909 profesorul părăseşte Reuniunea…, din motive de „consideraţii” naţionale, pentru a reveni mai târziu, motiv foarte bun şi pentru noi de a întrerupe acest episod.
LIVIU PAPUC
Comentarii