Patru jandarmi vindecaţi de Covid-19 au donat plasmă convalescentă

Patru jandarmi suceveni, care s-au vindecat de Covid-19, au îndeplinit condiţiile de admisibilitate şi au donat ieri plasmă convalescentă.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, cei patru jandarmi s-au infectat în lunile septembrie-octombrie, iar după ce s-au vindecat au ales să doneze plasma pentru a sprijini medicii în vindecarea bolnavilor de Covid-19 aflaţi în stare gravă.

„Deşi are un caracter benevol, periodic jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Suceava, se implică activ şi participă la acţiuni de donare de sânge” a precizat sursa citată.

Prin această activitate, jandarmii i-au îndemnat pe suceveni să doneze plasmă convalescentă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI