14 octombrie 2020 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate
> Potrivit lui, putem opri valul doi al pandemiei în judeţul Suceava, astfel încât să nu mai trăim perioada prin care am trecut în primăvară Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a făcut, ieri, un apel către suceveni pentru a adopta o atitudine responsabilă astfel încât valul al doilea al pandemieiCiteşte
14 octombrie 2020 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate
Povestea spune că stăpânul stejarului în care veveriţa avea închiriată o scorbură a somat-o să-şi ia catrafusele şi să părăsească locul. I-a dat termen să-şi găsească un alt stejar şi, ca urmare, aceasta s-a pus pe căutat. Trebuia să fie o scorbură anume, deoarece desfăşura oarece activităţi cu ghinde şiCiteşte
14 octombrie 2020 la 13:44 Comentariile sunt dezactivate
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, comisar-şef Ionuţ Epureanu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă organizată la Prefectura Suceava, că nu este uşor pentru poliţiştii care trebuie să intervină pentru a verifica respectarea normelor privind organizarea de evenimente în restaurante. Doar în ultimul weekend au fost amendate patruCiteşte
14 octombrie 2020 la 13:43 Comentariile sunt dezactivate
> Aparatul realizează determinarea markerilor cardiaci, infecţioşi şi renali Rotary Club Suceava Cetate a anunţat, ieri, că a donat un analizor FIA 8600 Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. „Ne-am mobilizat pentru sprijinirea personalului medical din cadrul Spitalului Judeţean de UrgenţăCiteşte
14 octombrie 2020 la 13:42 Comentariile sunt dezactivate
> Ei nu s-au infectat în spital şi nu au contacţi în cadrul acestuia Dr. Dana Costea, din cadrul DSP Suceava, a declarat, ieri, că un medic şi o asistentă medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava au fost confirmaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2. Dana Costea a spus înCiteşte
14 octombrie 2020 la 13:41 Comentariile sunt dezactivate
> În scenariul roşu au intrat şi şcolile gimnaziale Fundu Moldovei şi Todireşti, pentru că incidenţa infectărilor e de peste 3 la mie Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava a dispus, luni, modificarea scenariilor de funcţionare pentru trei unităţi şcolare din judeţ. Potrivit deciziei CJSU, se modifică scenariileCiteşte
14 octombrie 2020 la 13:21 Comentariile sunt dezactivate
Un bărbat în vârstă de 31 ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de muncă ce s-a produs luni, în pădurea denumită „Bercheza” de pe raza comunei Suceviţa. Bărbatul, din Marginea, era chiar administratorul unei societăţi comerciale care efectua activităţi de exploatare a fondului forestier în zonă. Astfel, înCiteşte
14 octombrie 2020 la 13:21 Comentariile sunt dezactivate
> Patru consilieri locali aleşi au renunţat la mandat Judecătoria Suceava a validat, luni, mandatele consilierilor locali ai municipiului Suceava, dar a şi invalidat patru mandate ale unor consilieri locali aleşi, respectiv Ion Lungu – ales primar al Sucevei, Silviu Cristinel Creţu – ales consilier judeţean, Florin Sinescu – careCiteşte
14 octombrie 2020 la 13:21 Comentariile sunt dezactivate
> DSP Suceava face anchetă epidemiologică Mai multe cazuri de infecţie cu noul coronavirus au fost confirmate la o exploatare silvică în zona Iacobeni. Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat, ieri, în conferinţă de presă la Prefectura Suceava, că încă nu a fost finalizată ancheta înCiteşte
14 octombrie 2020 la 13:21 Comentariile sunt dezactivate
> Rectorul Valentin Popa spune că sunt în derulare proiecte pentru încă 1000 de locuri în cămine studenţeşti Conducerea USV a declanşat procedura de achiziţie a unui bloc de locuinţe în construcţie aflat în zona Metro, a declarat, recent, rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa. El a spusCiteşte
Comentarii