Consiliul Local Suceava a aprobat proiectul de reorganizare a circulaţiei rutiere, însă sensurile unice încă nu vor fi introduse

Consilierii locali suceveni au aprobat, în şedinţa ordinară de joi, 21 iunie a.c., proiectul de hotărâre cu privire la „Reorganizarea circulaţiei rutiere cu sensuri unice în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de deplasare în municipiul Suceava”, însă proiectul va fi implementat doar în situaţia în care oraşul se va bloca şi nu va exista altă soluţie.

Proiectul cu privire la introducerea sensurilor unice în Suceava a fost votat cu 12 voturi „pentru” şi 10 abţineri, dar punerea în aplicare a prevederilor din documentaţia tehnică se va aproba în funcţie de oportunitate printr-un alt proiect de Consiliu Local.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a precizat în cadrul şedinţei că acest studiu de circulaţie nu poate fi aplicat în prezent întrucât, în urma dezbaterilor pe acest subiect, jumătate din populaţie este de acord, iar jumătate nu, dar că studiul cu siguranţă va fi aplicat într-o zi.

 „Nu este altă soluţie. Numărul de maşini va creşte în continuare. Când se va ajunge la un blocaj total vom fi nevoiţi să aplicăm acest studiu de circulaţie”, a spus primarul Ion Lungu.

El a precizat că studiul ar putea fi valabil şi peste zece ani, iar în măsura în care traficul va fi tot mai aglomerat, măsurile prevăzute se vor putea aplica foarte uşor.

„Vechiul studiu, pe care l-am făcut în 2009, e valabil în mare parte şi astăzi. Nu cred că se modifică oraşul atât de mult încât acest studiu să nu mai fie valabil. Eu zic că 10 ani e valabil şi acest studiu de circulaţie”, a menţionat Lungu.

Totodată primarul Sucevei a spus că modificările rutiere ce ar trebui realizate pentru implementarea studiului ar costa circa un milion de lei.

De asemenea, în cadrul şedinţei, consilierul local Angela Zarojanu a subliniat faptul că studiul de circulaţie nu poate fi pus în practică până nu se finalizează şoseaua de centură a Sucevei.

 „Nu putem să aplicăm acest studiu de circulaţie până nu se finalizează şoseaua de centură. Dacă nu avem şoseaua de centură finalizată, nu rezolvăm nimic. Degeaba noi fluidizăm în interior, dacă nu avem legăturile corecte cu exteriorul”, a spus Zarojanu.

La rândul său, liderul consilierilor PSD, Vasile Mocanu, a precizat că se aştepta ca acest studiu să fie şi implementat, nu doar făcut. „Într-un final mi-am dat seama că a fost o furtună într-un pahar cu apă”, a spus Mocanu. (M.T.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI