„Lumea lui Daniel”

 

 

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi şi Biblioteca Municipală „G.T. Kirileanu” din Vatra Dornei au organizat marţi, 30 august, lansarea volumului „Lumea lui Daniel”, câştigător al concursului judeţean de volume colective de proză „Ionel Teodoreanu”, antologie realizată de Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iaşi.

Competiţia se află la a treia ediţie şi se adresează elevilor de gimnaziu şi liceu din judeţul Iaşi, participarea la concurs făcându-se prin volume colective depuse de şcoli.

În acest an, câştigători ai concursului au fost şase elevi de clasa a cincea (Anisia Ariton, Dan Mărguţă, Daria Mavriş, Raluca Tărăboi, Daniel Miton şi Georgiana Cojocaru) îndrumaţi de prof. Ruxandra Nechifor. Premiul a constat în editarea cărţii şi o excursie de vis la Vatra Dornei. Din partea Bibliotecii „Gh.  Asachi” a fost prezent la lansare Bogdan Mihai Mandache, scriitor şi redactor.

În deschiderea manifestării, dna Nicoleta Todaşcă, bibliotecar coordonator, i-a prezentat pe invitaţi şi le-a mulţumit că au ales municipiul Vatra Dornei ca destinaţie pentru lansarea volumului.

Conf. univ. dr. Emanuela Ilie de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi a vorbit despre volumul lansat şi despre autori, precizând că membrii juriului au avut o misiune foarte ingrată, întrucât la concurs au participat zeci de echipe de elevi de la şcoli foarte bune din Iaşi, dar şi din Republica Moldova. Este prima dată când premiul se acordă unor elevi de clasa a V-a.

„Este o carte dedicată unor părinţi cu copii minunaţi. Este vorba mai mult de un roman menit să configureze o lume a unui elev de 11 ani, Daniel, un copil de vârsta autorilor care este sensibil la comunicarea cu părinţii” a spus dna prof. Emanuela Ilie.

Problema de fond a cărţii este lipsa comunicării faţă în faţă, fapt care produce o ruptură între membrii unei familii, ai unui grup extins de prieteni. Şi părinţii lui Daniel se întâlnesc din ce în ce mai rar, nu mai comunică, sunt pe cale de a se despărţi. Copiii din cartea prezentată sunt sensibili la problemele reale din viaţa lor, dar şi copii sensibili la jocurile clasice pe care le joacă cu plăcere. Atunci când este singur, Daniel îşi desenează un cerc imaginar în care se simte în siguranţă, în care îi este păstrată intimitatea.

Membrii juriului au apreciat francheţea stilistică a elevilor, dar şi francheţea cu care au tratat toate subiectele din carte.

„De-abia de-acum sunteţi obligaţi să deveniţi scriitori. Deocamdată promiteţi! Noi vă acordăm un paşaport în alb; e încrederea noastră că de-acum încolo veţi descoperi literatura” a mai spus dna Ilie.

Îndrumătoarea elevilor, dna prof. Ruxandra Nechifor de la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Iaşi, i-a prezentat pe cei şase autori ai cărţii, elevi olimpici la diferite materii şcolare, cunoscători a una-două limbi străine şi totodată actori într-o trupă de teatru a şcolii. Profesoara a ţinut să mulţumească Bibliotecii „Gh. Asachi” care a organizat concursul, oferind şansa copiilor de a deveni, din consumatori de literatură, creatori de literatură.

Trei dintre autorii cărţii au citit fragmente din capitolele scrise de ei, după care au luat cuvântul şi alte persoane prezente la manifestare, felicitându-i pe profesorii îndrumători, pe organizatorii concursului şi nu în ultimul rând pe copiii premiaţi.

Doamna prof. Taţiana Guga a spus că a întinerit văzându-i pe aceşti copii şi dascăli minunaţi, între care există o legătură specială.

„Sunt convinsă că aceşti copii infirmă faptul că noi considerăm generaţia actuală o generaţie tehnologizată şi prevăd că vor deveni nişte oameni citiţi, informaţi care nu vor uita de prietenul lor, SCRISUL” a spus în final dna prof. Paraschiva Abutnăriţei.

ANCA PAULIUC

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI