Avem prima carte de bucate scrisă de un chef bucovinean

> „Bucatele lui Creangă” a lui Tudorel Creangă a fost lansată vineri în compania „Dicţionarului amoros” a lui Cezar Straton

 Avem o carte de bucate scrisă de un sucevean. Prima scrisă de un chef sucevean şi prima dintr-o serie de trei a autorului.

Aşa a promis chef Tudorel Creangă la lansarea primului său top de reţete „Bucatele lui Creangă” un enunţ devenit titlu de carte şi de mai multă vreme, emisiune la Radio AS, şi care, dacă se încăpăţânează, poate ajunge brand.

Dar nu titlul, nici programul radio şi nici reţetele în sine nu dau adevărata credibilitate bucătarului Creangă, ci gustul bucatelor sale. Suceveanul găteşte de câţiva ani în bucătării din restaurante sucevene, având de-a face, în timp, cu patroni a căror idee despre bucătărie nu trecea dincolo de un piure de barabule cu o ceafă de porc şi salată de varză, dar şi cu patroni care au înţeles talentul bucătarului şi l-au ajutat şi încurajat ca preparatele pe care el le găteşte să ajungă la dreapta judecată a papilelor clienţilor.

Acolo, cu ochii în farfurii din ce în ce mai frumoase, şi poftind din ce în ce mai mult la bucatele lui Tudorel Creangă, ei, clienţii, i-au dat bucătarului curajul de a aprinde în fiecare zi focul sub tigaie, a studia, a imagina, a inova, a da savoare, şi, ultima noutate, a scrie prima carte de bucate a unui bucovinean.

„Tudorel vorbeşte, se comportă şi găteşte cu inima“

Evenimentul de vineri, 1 aprilie, de la restaurantul „Der Bautischler”, mediat de poeta Carmen Marcean, a cuprins de fapt un meniu de plăceri legale, adică mâncarea şi amorul, două „feluri” ce fac din omul care gustă din amândouă o făptură mai fericită.

A fost mai întâi lansarea primului volum dintr-o promisă trilogie „Bucatele lui Creangă”, iar mai apoi readucerea în atenţie a volumului „Dicţionar amoros”, publicat acum doi ani de inginerului silvic Cezar Straton.

Despre Tudorel Creangă şi cartea lui au vorbit chef Mihai Zamfira, Maria Reuţ, de la Radio AS, Camelia Ignătescu, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică a Universităţii „Ştefan cel Mare”, umoristul Constantin Horbovanu, artistul Mihai Pânzaru-PIM şi autorul însuşi. Pentru toţi vorbitorii munca autorului şi omul în sine au lăsat o amprentă caldă, dovedită de fiecare în fraze entuziaste, poezii sau epigrame.

„Noi, la Radio AS, suntem onoraţi că îl avem pe Tudorel în echipă. Este un profesionist, dar şi un om de inimă, extraordinar de cald, sincer şi prietenos. Tudorel vorbeşte, se comportă şi găteşte cu inima, iar cartea lui nu poate fi decât la fel. Iubeşte cărţile, istoria, muzica bună, prietenii pe care îi are şi, mai presus de toate, iubeşte viaţa. Iar în ziua de astăzi, când întâlneşti astfel de oameni, eşti binecuvântat”, a spus Maria Reuţ din partea Radio AS, acolo unde Tudorel Creangă lansează în fiecare săptămână o reţetă, în emisiunea „Bucatele lui Creangă”,

„Mi-am pus problema ce fel de carte este asta. Un manual de bucătărie, o culegere de reţete sau e ceva mai mult!? Cred că această carte înseamnă şi multă inspiraţie pentru că foarte mulţi dintre d-voastră o vor dori pentru a-şi dezvolta abilităţile de bucătar şi aşa îi vor putea răsfăţa pe cei dragi cu reţete din «Bucatele lui Creangă»”, a spus şi universitarul sucevean.

„Când am fost la Paris, francezii nu mi-au dat să mănânc tochitură bucovineană“

În tunică stacojie de chef, emoţionat, eroul evenimentului a mulţumit celor care i-au fost alături, celor care l-au ajutat să publice cartea, dar şi celor care au mâncat cu drag de-a lungul timpului ceea ce a gătit în bucătăriile în care a lucrat. Despre prima carte a trilogiei „Bucatele lui Creangă”, lansată vineri, autorul a fost concis.

„Vreau ca această carte să fie înţeleasă bine. Sunt reţete cu ştaif, dar atât de uşor de preparat de către orice gospodină sau bărbat care vrea să facă o surpriză femeii iubite. Iubesc bucătăriile de toate naţionalităţile. Am adus reţete dinspre ele, dar le-am recreat după gusturile noastre”, a spus chef Creangă.

El a anunţat şi viitoarele apariţii ale trilogiei: „100 de reţete a la chef”, o carte de reţete de viteză, de preparat în 10-15 minute, şi „Deserturi româneşti uitate”.

Referitor la aceasta din urmă, Creangă s-a adresat invitaţilor: „Ne batem cu cărămida în piept că mâncăm mâncare franţuzească, italiană etc. şi uităm cine suntem, de unde venim. Când am fost la Paris, francezii nu mi-au dat să mănânc tochitură bucovineană. Eu de ce să-i dau fois gras, când asta are la el acasă? Eu zic să-i dau să guste mâncarea ce o am eu, la mine acasă. Poate par naţionalist, dar iubesc ţara asta şi acesta este modul meu de a o arăta”.

…şi un pic de amor, după dicţionar

De cu totul altă factură, „Dicţionarul amoros” al scriitorului şi publicistului Cezar Straton, inginer silvic, a completat perfect plăcerea dintâi a evenimentului de vineri.

Girul suprem asupra volumului l-a dat în 2014 Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău, care i-a acordat marele premiu pentru proză.

Despre această carte au vorbit Liviu Clement, redactorul-şef al cotidianului „Crai nou”, ziaristul Gabriel Ghincea şi autorul însuşi.

„«Dicţionarul amoros» poate fi perceput ca o lucrare ce cuprinde repere dintre cele mai elocvente dintr-o enciclopedie de necuprins a gândirii despre amor, erotism, sexualitate (plus o variantă luxuriantă de conexiuni a acesteia), începând din antichitate şi până mai ieri, moderată de scriitorul Cezar Straton.

(…) De ce subiectul este tocmai amorul, cartea însăşi oferă cititorului o mulţime de răspunsuri. El va avea şansa de a compara ceea ce crede că ştie despre amor, cu ceea ce spun alţii, nu în cele din urmă cu ceea ce spune, direct sau indirect autorul”, am spicuit din cuvântul redactorului-şef de la „Crai nou”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI