Un partener de binefăcătoare contraziceri

 

S-a stins fulgerător din viață (inima!) și scriitorul CONSTANTIN BLĂNARU – prozator, memorialist, critic literar, ziarist – de la care a rămas o sumă de cărți bune de consultat, de răsfoit, de studiat etc., a căror citire nu poate aduce beneficiarului decât utile și plăcute impresii și informații. Căci fostul profesor și (o vreme) inspector școlar nu se putea sustrage de la sublima „deformare profesională” – aceea de a instrui și educa, fără ostentație și fără tezisme supărătoare, chiar și când scria, sau mai ales atunci. Din cât l-am cunoscut eu, pot spune că era un neliniștit perpetuu, un nemulțumit de propriile-i performanțe, un aspirant la continuă perfecțiune, aidoma celebrelor personaje camilpetresciene. Îl nemulțumeau fără încetare metehnele lumii în care trăim și scandalul cel mare pentru conștiința lui venea din faptul că am fi putut / am putea scăpa de ele spre binele general și personal, în același timp, dar nu suntem în stare / nu vrem să facem nimic în acest sens. Ba, dimpotrivă. Odată cu plecarea lui Constantin Blănaru, în viața noastră (câtă ne va mai fi dată) a rămas un loc gol, ocupat până acum de un Om care căuta contrazicerea productivă „cu lumânarea”, gol care pentru mine e tot mai greu de acceptat. Adio, admirabile partener de binefăcătoare contraziceri!