Din ziua de miercuri, 1 iulie, „Magia clipei” se întrupează prin rapsodicele sale imagini la Palatul Braunstein, unde, la ora 18, a avut loc loc vernisajul. Totodată, o altă suită de fotografii e etalată la Galeria de pe Gard a Grădinii Copou. E o invitaţie de a trăi împreună fascinaţia clipei şi vraja poveştilor gravate în memorabile instantanee fotografice.
Pe Mihai Potârniche l-am descoperit în anii ’90. Am primit atunci în dar de la prietenii mei de la Chişinău prima lui carte, intitulată „Acasă”, cu subtitlul „Amintiri”. În Basarabia, pe atunci încă republică sovietică, nu se trecuse oficial la alfabetul latin, dar Editura „Timpul”, aflată în avangarda bătăliei pentru limba română, tipărise cuvântul artistului şi prefaţa scriitorului Spiridon Vangheli cu alfabet românesc, urmat de cel chirilic. Fotografiile din acel album erau cuceritoare. Inspirate din viaţa satului său natal, Păhărniceni, Orhei, de unde Mihai Potârniche plecase să înveţe şcoală spre a deveni tehnician vinificator, imaginile fotografice surprindeau esenţa locului originar, spuneau poveşti nemuritoare despre oameni şi o făceau în felul lor nepereche. Amintirile privitoare la eternităţile obârşiei se constituiau, cum remarca prefaţatorul cărţii, Spiridon Vangheli, în nuvele-fotografii. Aveau substanţă epică. Un epos bogat, sugerat prin mijloace simple, dar răscolitoare de aduceri-aminte, de istorii trăite. Doi bătrâni, soţ şi soţie (fotografie aflată pe coperta albumului), privesc pe fereastra casei, unul aşezat într-un ochi, altul în celălalt. Privirile lor săgeată printre cercevelele albastre, bătute de ploi şi de viscole, colbuite, colindă timpul, viaţa ce s-a dus, şi scrutează căpeţelul rămas de trăit. Câte poveşti nu se trezesc în noi, cei care ne uităm la dânşii!
După aproape două decenii, l-am regăsit pe Mihai Potârniche într-o expoziţie la Muzeul „Mihai Eminescu” din Copou (curator – artistul fotograf Eugen Harasim), pe care am avut plăcerea să o vernisez. Se alătura albumul „Acasă”, subintitulat „Portretele pământului”. Dacă în opera precedentă virtuţile artistului fotograf, descoperitor al lumii în cheie proprie, rămâneau în zona reportajului, acum Mihai Potârniche ne dovedea că a trecut decisiv hotarul ce desparte arta fotografică de cea plastică. De altfel, creaţia lui a reprezentat factorul determinant al organizării unei Secţii de artă fotografică în Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova. Schimbarea aceasta la faţă o mărturiseşte însuşi artistul, subintitulându-şi albumul şi expoziţia, ce au avut şi un caracter jubiliar, marcând 55 ani de existenţă, „Portretele pământului”. Capacitatea de povestitor prin imagini fotografice nu s-a pierdut, dar vocaţia epică se împleteşte mai puternic şi mai armonios cu cea lirică. Mijloacele folosite sunt covârşitor cele ale plasticianului. Mihai Potârniche compune rafinat peisajele, căutând să scoată, prin orchestrare simfonică, pecetea de duh a priveliştii. Apoi colorează subtil şi imprimă suprafeţelor catifelări de goblenuri, ori transparenţe de stampe japoneze. Aveam în faţa ochilor nu simple fotografii, ci veritabile pânze, acuarele, laviuri şi, evident, portrete. Dimensiunile impresionante, viziunile plonjante, decupajele insolite, toate confereau monumentalitate şi originalitate. Nu una căutată cu orice preţ, ci firească.
Aşa ni se înfăţişează dealurile, câmpiile şi munţii, aduse ofrandă de meşterul fotograf. Sufletul său astfel le percepe şi el simte nevoia să se cuprindă şi să ne cuprindă de frumuseţea şi măreţia lor inegalabilă. Asta par să ne spună, tulburător, fotografiile lui Mihai Potârniche. Ne îndeamnă să ne ducem şi să ne desfătăm cu farmecul lumii, pe lângă care trecem adeseori fără să-l băgăm în seamă. „Portretele pământului” sunt poeme închinate comorilor de frumuseţe ale Terrei. Mihai Potârniche le descoperă prin lentila miraculoasă a unui suflet plin de dorurile de „acasă”, unul care şi-a prins însă la oblânc panoplia cu unelte a creatorului miruit cu har.
Iată, au trecut 20 de ani de la acel regal de privelişti fotografice mitice. Artistul a rostuit, la început de ianuarie 2026, 75 de ani de viaţă. Grăind pre limba consătenilor săi din Păhărniceni şi din oricare alt sat din rotundul românesc, el n-a făcut degeaba umbră pământului. S-a jucat cu iluziile, inspirata metaforă prin care Corneliu Baba zugrăvea într-o scrisoare către prietenul Ion Irimescu îndeletnicirea lor creatoare, pentru care mulţi îi preţuiesc. Şi călătoria aceasta suitoare, care l-a dus pe Mihai Potârniche de la ipostaza de fotoreporter la gazete raionale din RSS Moldovenească la aceea de original artist fotograf, a fost un fel de don quijotesc turnir în căutarea clipei, a surprinderii magiei acesteia, ca nu cumva să cadă sub păcatul, de care dă seamă Eminescu în „Stelele-n cer”. „Nu e păcat/ Ca să se lepede/ Clipa cea repede/ Ce ni s-a dat?”. Cât l-au ţinut puterile, şi, slavă Domnului, n-a dus lipsă de acestea, Mihai Potârniche a sorbit fulgurarea clipei, cu miezul ei dens de tâlc, eternizând prin lentila aparatului său de fotografiat, umanizat prin gândirea şi sensibilitatea sa de plăsmuitor al mirabilului şi parcă a toate văzător, splendori pământene cu nimb ceresc, destine umane care-şi devoalează unicitatea şi minunăţia în „clipa cea repede”. Ne desluşeşte însuşi artistul într-un scurt cuvânt, cu valoare de crez artistic, din Catalogul Expoziţiei sale de la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” din Chişinău, din ianuarie 2026, prin care Mihai Potârniche a marcat cele trei sferturi de veac ale existenţei sale şi peste jumătate de secol de prodigioasă lucrare creatoare în arta fotografică. „În această lume îşi face loc tot mai mult fotografia conceptuală; ea oferă posibilitatea fotografului să realizeze poveşti vizuale în care ne regăsim cu toţii. Fiecare imagine spune privitorului o poveste, impregnând fotografiei gând, invitând la meditaţie.”
Acest florilegiu de fotografii, care fac palpabilă „Magia clipei”, genericul expoziţiei sărbătoreşti de la Chişinău, trece Prutul spre a se oferi întru cuminecare ieşenilor, pe care Mihai Potârniche îi îndrăgeşte frăţeşte. Din ziua de miercuri, 1 iulie, „Magia clipei” se întrupează prin rapsodicele sale imagini la Palatul Braunstein, unde, la ora 18, a avut loc vernisajul. Totodată, o altă suită de fotografii e etalată la Galeria de pe Gard a Grădinii Copou. E o invitaţie de a trăi împreună fascinaţia clipei şi vraja poveştilor gravate în memorabile instantanee fotografice.
GRIGORE ILISEI
Comentarii