Arhivă pentru mai 10th, 2013

O idee necumpătată

O idee necumpătată

10 mai 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Este nevoie de multă înțelepciune, cumpătare și modestie pentru a călători prin țara democrației. Foarte puțini sunt însă cei care, inclusiv din cetăți cu vechi state democratice, au aceste calități. Cei cuminți cu adevărat călătoresc spre un subiect cu dezbatere democratică doar dacă au neapărat ceva de spus, dacă știuCiteşte

„Economia suceveană dă semne foarte clare de redresare”

„Economia suceveană dă semne foarte clare de redresare”

10 mai 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> Acest ritm de dezvoltare economică este pus inclusiv pe seama injecției de capital pe care statul a adus-o în zona privată, prin plata arieratelor” susține președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor „Înregistrăm câteva creșteri importante la principalii indicatori statistici” a declarat ieri, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean, CătălinCiteşte

Întâlnire festivă și promisiuni între autorități și oamenii școlii

Întâlnire festivă și promisiuni între autorități și oamenii școlii

10 mai 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Zilele Colegiului de Informatică „Spiru Haret” reprezintă „una din marile ocazii de a ne revedea cu oficialitățile municipiului, cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, cu directorii unor școli din municipiu, cu foști profesori ai colegiului”.   Așa și-a început discursul directorul colegiului, prof. Virginel Iordache, ieri dimineață, la deschiderea manifestării.Citeşte

Neplata facturilor riscă să-i lase pe fălticeneni fără apă la robinete

Neplata facturilor riscă să-i lase pe fălticeneni fără apă la robinete

10 mai 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Neplata apei consumate de către unii proprietari de locuințe din Fălticeni poate duce la restricția furnizării apei potabile în întreg municipiul.   Pentru că populația nu plătește iar Agenția ACET Fălticeni are dificultăți în ceea ce privește plata facturilor de energie electrică corespunzătoare consumului stațiilor de captare a apei potabileCiteşte

Din nou înșelăciune cu accident și avocat

10 mai 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Elena T., de 71 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat faptul că, în data de 8.05. a.c., a fost înșelată prin telefon de o persoană necunoscută care, sub pretextul că fiul ei a avut un accident și a accidentat un copil, a determinat-o să trimită suma de 6.000 lei,Citeşte

3,2 milioane lei pentru reabilitarea a două centre de recuperare și reabilitare neuropsihică din Costâna și Zvoriștea

10 mai 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

  Consiliul Județean Suceava a semnat cu Ministerul Muncii contracte de finanțare de 3,2 milioane lei pentru lucrări de reabilitare a două centre de recuperare și reabilitare neuropsihică din Costâna și Zvoriștea, dar și două contracte pentru reabilitarea a două centre de plasament. Președintele CJ Suceava Cătălin Nechifor a anunțat,Citeşte

Lucrările de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și apă uzată nu sunt încă în pericol

10 mai 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> Primăria Sucevei va trebui să decidă pe cine salvează, pe Termica sau ACET, este de părere președintele CJ Suceava Cătălin Nechifor   Conducerea Consiliului Județean Suceava susține că nu se întrevede un pericol real care să afecteze lucrările de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și apă uzată,Citeşte

Ritm foarte scăzut de înscrieri la clasa pregătitoare

10 mai 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> Aceasta deoarece majoritatea copiilor au fost deja înscriși în prima etapă   A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare a început marți, până miercuri seară în județul Suceava fiind depuse 87 de cereri. La nivel național, Ministerul Educației Naționale a centralizat până la data menționată 1924 de cereri,Citeşte

La Fălticeni, 47 de locuri disponibile

10 mai 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Până pe 17 mai se desfășoară etapa a doua de înscriere în clasa pregătitoare. La nivelul municipiului Fălticeni, înscrierile se fac la 3 din cele 4 școli gimnaziale.   Singura unitate de învățământ în care nu se desfășoară a doua etapă de înscriere este Școala Gimnazială „Ion Irimescu”. Aici auCiteşte

„Hora Bucovinei”

10 mai 2013 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Consiliul Județean Suceava vă invită în zilele de 18 și 19.05.2013 la Frasin, în Tabăra Bucșoaia, la evenimentul „Hora Bucovinei”, organizat cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Direcției Silvice Suceava, a primăriilor din județ, precum și a partenerilor media.   Manifestarea va asiguraCiteşte

Sumarul ediţiei: