Conducerea Consiliului Județean Suceava susține că nu se întrevede un pericol real care să afecteze lucrările de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și apă uzată, susținute cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional Sectorial POS-Mediu. Președintele Cătălin Nechifor a recunoscut că su-mele pe care societatea de utilități comunale ACET Sucea-va, titularul investiției, le are de încasat de la Termica Suceava, sunt considerabile, firma de apă și canalizare fiind principalul creditor al opera-torului sucevean de termoficare. „ACET este o companie care are o relativă stabilitate financiară. Există, într-adevăr sume foarte mari de recuperat de la Termica, ACET fiind, practic, dacă nu mă înșel, cel de-al doilea creditor al societății de termoficare. Asta înseamnă că, dacă se va ajunge în situația de insolvență, ACET va avea întâietate și va fi, într-o oarecare măsură, valorizată. Însă, nu vrem să se întâmple acest lucru”, subliniază Nechifor. Președintele a mai spus că a avut discuții cu primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, Primăria Suceava, acționarul majoritar la ACET, căutând soluții de finanțare, inclusiv prin contractarea unui credit. „Se fac în continuare eforturi pentru a găsi soluții de finanțare din partea Primăriei, care este cea care, practic, gestionează Termica. Tot Primăria Municipiului Suceava are o pondere foarte mare în structura acționariatului de la ACET și sunt convins că, în perioada următoare, Suceava, ca municipalitate, va putea obține un credit, la nivel guvernamental, potrivit OG nr. 13, finanțare prin intermediul căreia vor fi stinse și o parte din datoriile Termica la ACET”, a precizat Cătălin Nechifor. Nechifor a ținut să menționeze că, din păcate, operatorul unic de alimentare cu apă și de canalizare ACET nu are venituri și profit de natură să îi permită susținerea investițiilor doar din propriile resurse financiare. „Totuși, s-a reușit ținerea activității sub control, dar acest lucru nu se poate întâmpla la nesfârșit. În final, Primăria Sucevei va trebui să decidă pe cine salvează, pe Termica sau ACET. Însă, din discuțiile mele, de la nivel de ministere și primărie, sunt convins că acest credit pe care așteptăm să-l preluăm, are șanse mari să fie disponibil, iar parte din bani să se regăsească și în contul ACET”, a explicat șeful executivului județean. El a mai evidențiat că respectivul „credit de trezorerie”, în valoare de 12 milioane de lei, pe care intenționează să-l angajeze Primăria Municipiului Suceava, potrivit OG nr. 13, este și urmare a faptului că graficul de eșalonare a datoriilor pe care Termica le are către ACET nu a fost respectat. Finanțarea pentru ceea ce este cunoscută drept etapa a doua a Programului ISPA, respectiv pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, este asigurată în cadrul Programului Operațional Sectorial POS-Mediu, Axa prioritară 1, Sector apă și apă uzată. Studiul de fezabilitate a fost întocmit de EPTISA România, valoarea investiției pentru întreg județul Suceava fiind de circa 120 de milioane de euro. La nivel județean sunt prevăzute lucrări de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru cinci aglomerări urbane, respectiv Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Vatra Dornei și Gura Humorului.
> Primăria Sucevei va trebui să decidă pe cine salvează, pe Termica sau ACET, este de părere președintele CJ Suceava Cătălin Nechifor
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii