„Job Shadow” este un parteneriat internațional între mediul educațional și comunitatea de afaceri, prin care tinerii se familiarizează cu piața forței de muncă. Așa cum am aflat de la prof. Gabriela Budeanu, coordonatoarea la nivel de zonă a activităților, proiectul, aflat la a XI-a ediție în România, se desfășoară în 16 țări din Europa și în SUA, Canada, Hong Kong și Japonia, având rolul de a-i ajuta pe tineri să înțeleagă diverse opțiuni de carieră și să găsească mai ușor un răspuns la întrebările: Ce vreau să devin după ce termin școala?; Unde vreau să lucrez?; Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine? Programul are o componentă și pentru părinții elevilor claselor 0-10, în care copiii petrec câteva ore în „umbra” unuia dintre părinți și au parte de o experiență concretă, învățând mai multe despre activitățile, îndatoririle și responsabilitățile de la locul de muncă al acestuia. „Scopul proiectului este promovarea dialogului și a comunicării între elevii școlii și medii diferite de activitate, dezvoltarea cooperării și a colaborării între cadre didactice și elevi din unitatea de învățământ și instituțiile locale, urmărindu-se armonizarea condițiilor specifice cu exigențele sociale de ordin general, pregătirea elevilor în sensul asigurării egalității șanselor în educație, al dezvoltării personale și al inserției în comunitate, al ameliorării modalităților de informare adresate elevilor, în sensul revigorării spiritului civic și a mentalităților comunitare” ne-a declarat prof. Gabriela Budeanu. Timp de o săptămână, elevii, însoțiți de profesorii coordonatori Gabriela Budeanu, Monica Crețu, Alina Mironescu, Mihaela Acatrinei și Cristian Acatrinei, au mers în grupuri organizate pentru a vedea cum se desfășoară anumite activități în diferite instituții, urmărindu-se în special acele domenii care prezintă interes pentru ei. Unii dintre elevi au stat o zi la locul de muncă al unuia din părinți, observând atribuțiile și implicarea acestuia și chiar au participat la realizarea unor sarcini de lucru alături de părinți. Din grupul de 65 de elevi, cea mai mare parte au fost prezenți la diferite instituții publice, descoperind meseriile despre care credeau că știau totul; și doar un număr mic de elevi au fost prezenți la locul de muncă al părinților. „Elevii au manifestat interes și mult entuziasm, și-au apreciat mai mult părinții, s-au întărit legăturile cu instituțiile publice, s-a dat o interpretare corectă a meseriilor, renunțându-se la anumite prejudecăți. Cooperarea, colaborarea și armonizarea sunt dezideratele care au stat la baza derulării acestor acțiuni” a precizat prof. Gabriela Budeanu. Activitatea a făcut parte din proiectul internațional „Junior Achievement Young Enterprise România” și, așa cum am aflat de la prof. Gabriela Budeanu, obiectivele propuse – printre care s-au numărat comunicarea cu persoane din medii diferite, desfășurarea unor acțiuni civice, conștientizarea afectivității de grup ca suport al bunelor practici de conduită socială, însușirea unui comportament atent, tolerant, civilizat și dobândirea unor sentimente de înțelegere, respect față de toți oamenii, indiferent de poziția socială, limbă, orientare religioasă sau politică – au fost atinse.
Elevii Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni au participat timp de o săptămână la a XI-a ediție a Programului internațional de orientare profesională pentru elevi „Job Shadow Day”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii