30 aprilie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Aflăm că 50 de parlamentari ai USL au depus un proiect de lege care vizează modificări/majorări ale „salariilor personalului din sectorul bugetar”, beneficiari urmând a fi pare-se, într-o instanță, nu „personalul”, ci doar „aleșii”. Iar primele calcule apărute prin presa centrală îi au în vedere (doar) pe președinții și viciiCiteşte
30 aprilie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă, la ora 20, la Suceava, de preoții Cătălin Axinte și Vasile Baltag, anunță Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, într-un comunicat de presă. „Sfânta Lumină va fi dată de Înalt-preasfințitul Arhiepiscop Pimen preoților din Eparhia noastră la Mănăstirea «Sfântul Ioan cel Nou» Suceava,Citeşte
30 aprilie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Habar nu avea petrecărețul Dionysos că omenirea nu va bea, în lunga-i existență, doar voluptoasa-i licoare ce rivaliza cu mixtura, sugar free din ambrozie și nectar a colegilor săi din Olimp! Dar muritorii, deși i-au făcut statui grămadă divinului fecior al lui Zeus, au găsit, parșivi și neloiali, alternative laCiteşte
30 aprilie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Programul de screening pentru cancerul de col uterin este „o măsură de sănătate publică extraordinară” și, ca atare, e necesar să se înscrie în el cât mai mulți medici de familie din județ, pentru consilierea pacientelor lor, dar și pentru recoltarea frotiurilor”, iată părerea secretarului general al Colegiului Medicilor Suceava,Citeşte
30 aprilie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
> Școlile gimnaziale nr. 3 Suceava și „Ion Irimescu” Fălticeni se află printre primele 50 de școli cu concurență mare la înscrieri Două școli sucevene se află în topul 50 al Ministerului Educației referitor la cea mai mare concurență la înscrierea în clasa pregătitoare: Școala Gimnazială Nr. 3 SuceavaCiteşte
30 aprilie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
> Legea prevede că activitățile de picnic se organizează doar în locurile special amenajate sau în cele indicate de către primării, Direcția Silvică sau operatorii privați În zilele libere pe care le vor avea, locuitorii municipiului Suceava nu vor putea merge la picnic decât în locurile special destinate șiCiteşte
30 aprilie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Conflictul legat de parcela din fața blocului A5, de pe care mestecenii plantați de locatari au fost „rași” de drujbe pentru a face loc unei clădiri de două etaje, e departe de a fi dezamorsat, deși instanța suceveană și-a spus cuvântul. Societatea civilă a început să reacționeze, mai puternicCiteşte
30 aprilie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
> În primul trimestru, la OJPDRP au fost verificate 110 dosare de rambursare, valoarea cererilor de plată fiind de peste 42,3 milioane lei Suceava se află între primele județe din țară în ceea ce privește numărul de contracte de finanțare în derulare în cadrul Programului Național de Dezvoltare RuralăCiteşte
30 aprilie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Desprimăvărarea rapidă și temperaturile ridicate dau mult de lucru angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava. Șeful structurii, col. Ion Burlui, evidențiază că este perioada arderilor intenționate sau accidentale de vegetație uscată, numărul cazurilor de acest gen înmulțindu-se sensibil în ultimul timp. „Chiar dacă, în acest an, iarnaCiteşte
30 aprilie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Primăria și Casa de Cultură Poiana Stampei, în colaborare cu Asociația „Vechea Bucovină” și Școala Gimnazială Poiana Stampei organizează joi, 2 mai a.c., manifestarea anuală „Joia Mare” la Poiana Stampei. Așa cum am aflat de la ing. Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei, după slujba religioasă oficiată la bisericaCiteşte
Comentarii