Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Suceava aduce la cunoștința potențialilor beneficiari că, până pe 30 aprilie, pot depune cererea aferentă anului 2013, pentru plățile naționale directe complementare din sectorul zootehnic, la speciile de ovine și caprine. Directorul executiv al APIA Suceava, Eugen Mogoș, precizează că de acest sprijin financiar pot beneficia crescătorii persoane fizice, persoane juridice și/sau persoane fizice autorizate, precum și întreprinderile individuale sau familiale. Prima pe cap de animal se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli înscriși în evidența APIA, pentru femele ovine și/sau femele caprine, identificate conform legislației în domeniu. Cererea va fi înaintată la centrul APIA pe a cărui rază teritorială se află exploatația, efectivul trebuind să fie de minim 50 de femele ovine, respectiv 25 de femele caprine, care au împlinit vârsta de 1 an până la 31 martie a anului în care se cere acordarea primei. Este obligatoriu ca efectivul în cauză să fie înscris în Registrul național al exploatațiilor să fie menținut în exploatație, la adresa menționată în cerere, până la data de 3 august 2013, iar cererea să fie vizată de asociațiile crescătorilor legal constituite. APIA pune la dispoziția solicitanților cereri pretipărite, solicitanții prezentând la centrul local și alte documente, precum copia după actul de identitate, codul unic de înregistrare, certificatul de înregistrare, dovada înscrierii în evidența APIA și dovada existenței unui cont bancar. Depunerea cererilor se poate face individual, prin reprezentant legal ori prin intermediul reprezentantului asociațiilor crescătorilor legal constituite. Cererile pot fi completate și online, prin accesarea site-ului www.apia.org.ro. „Controlul la fața locului, pentru speciile ovine și caprine, se desfășoară în perioada 3 mai – 3 august 2013, la adresa menționată în cerere, interval în care solicitanții primelor au obligația de a menține în exploatație efectivul de animale pentru care au solicitat prima”, precizează Eugen Mogoș.
> Efectivul trebuie să fie de minim 50 de femele ovine, respectiv 25 de femele caprine, care au împlinit vârsta de 1 an până la 31 martie
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii