Manifestările de comemorare a 5 ani de la moartea scriitoarei Monica Lovinescu se vor desfășura la Fălticeni și Suceava, pe 8 și 9 aprilie, prilej cu care scriitoarea și cercetătoarea Doina Jela va conferenția pe tema „O sută de zile și o eternitate, cu Monica Lovinescu”. Directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuș, ne-a informat că la Fălticeni, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc luni, 8 aprilie, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, de la ora 11, i se va înmâna Doinei Jela Premiul Național „Monica Lovinescu și Virgil Ierunca”, ediția 2012. Reamintim că premiul a fost inițiat de scriitoarea Angela Furtună în anul 2009, în cadrul Programului Internațional „Zilele Monica Lovinescu”, inițiat de aceasta în 2007-2008, eveniment care are loc anual sub egida Consiliului Județean Suceava – Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”. Manifestările vor include și un turneu de lansare a recentei opere de cercetare „Monica Lovinescu. Est-etica, Vol. I, Geneze”, apărută la Editura Vinea, București, 2012, scoasă sub egida Bibliotecii Bucovinei de scriitoarea Angela Furtună. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Doina Jela a fost, între 1997-2004, editor, redactor responsabil de colecție la editura Humanitas din București, coordonând colecțiile „Memorii, Jurnale, Convorbiri”, „Procesul Comunismului” și seria „Istorie”, fiind în prezent editor la editura Curtea Veche și coordonator al colecției „Actual”.
La Fălticeni și Suceava
> Cu același prilej, la Fălticeni i se va înmâna Premiul Național „Monica Lovinescu și Virgil Ierunca”, ediția 2012
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii