Arhivă pentru decembrie 8th, 2011

Criza mioritică

Criza mioritică

Crai nou nr. 5820 din 2011-12-08 , Vertical 8 decembrie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Dacă ar fi să ne raportăm la oarece trăsături străvechi ale poporului nostru, așa cum ne-au fost ele decodificate, vom fi fost și de aceea vom fi fiind niște pesimiști, niște fataliști, niște resemnați. Vezi „Miorița”, cea cu un final care conservă „momentul” istoric de trecere de la perspectiva păgânăCiteşte

Bugetul pe 2012, unul al austerității maxime, dar și al dezvoltării

Bugetul pe 2012, unul al austerității maxime, dar și al dezvoltării

Actualitate, Crai nou nr. 5820 din 2011-12-08 8 decembrie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> Ponderea o vor deține cheltuielile cu investițiile și alocările pentru învățământ, în timp ce cheltuielile materiale vor fi drastic reduse Primarul Sucevei, Ion Lungu, anunță că, în anul 2012, cheltuielile materiale ale municipalității vor fi drastic ajustate în favoarea celor cu investițiile și dezvoltarea. Astfel, conform primelor fundamente, bugetulCiteşte

Peste 300.000 de euro se întorc, grație justiției sucevene, în pușculița statului

Peste 300.000 de euro se întorc, grație justiției sucevene, în pușculița statului

Actualitate, Crai nou nr. 5820 din 2011-12-08 8 decembrie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

„În temeiul art. 14, raportat la art. 1349 alin. 1, 2 Cod civil, 1357, 1381 și 1382 Cod civil, admite acțiunea civilă formulată de partea vătămată – parte civilă A.N.A.F. – Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași împotriva inculpaților Băbălean Ștefan Mihai, PîslarCiteşte

Bolnavii internați trebuie să respecte cele 11 „porunci” stabilite de conducere

Bolnavii internați trebuie să respecte cele 11 „porunci” stabilite de conducere

Actualitate, Crai nou nr. 5820 din 2011-12-08 8 decembrie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Conducerea Spitalului Județean Suceava a stabilit și pentru pacienții internați reguli ce trebuie respectate, printre care să închidă telefonul mobil în timpul vizitei medicului și să aibă grijă de igiena personală.   În total este vorba despre 11 reguli stabilite prin Regulamentul de ordine interioară al spitalului, revăzut și reintrodusCiteşte

Formația suceveană va juca în optimi cu echipa croată RK Bjelovar

Crai nou nr. 5820 din 2011-12-08 , Sport local 8 decembrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

CS Universitatea Suceava nu a avut baftă la tragerea la sorți pentru optimile Challenge Cup. Sucevenii nu au picat cu o formație accesibilă, ci cu una periculoasă, RK Bjelovar, din Croația.   Dacă numele nu spune mare lucru, faptul că este reprezentanta Croației spune tot, handbalul masculin din această țarăCiteşte

Trei întrebări despre câinii comunitari

Trei întrebări despre câinii comunitari

Actualitate, Crai nou nr. 5820 din 2011-12-08 8 decembrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Populația municipiului Suceava va fi consultată, în următoarea perioadă, cu privire la soluționarea problemei câinilor fără stăpân.   Anunțul a fost făcut ieri de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că sondajul privind soluționarea problemei câinilor fără stăpân are trei întrebări, iar sucevenii vor trebui să răspundă dacă dorescCiteşte

Primăria Suceava nu va face angajări

Actualitate, Crai nou nr. 5820 din 2011-12-08 8 decembrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> În ciuda faptului că are 70 de posturi neocupate, legea prevede o singură angajare la 7 concedieri anterioare   În 2012, municipalitatea suceveană nu va face angajări, informează primarul Ion Lungu, după ce a primit de la Ministerul Administrației și Internelor numărul maxim de posturi pe care administrația localăCiteşte

Există riscul ca dealurile Zamca și Teodoreni să o ia la vale

Actualitate, Crai nou nr. 5820 din 2011-12-08 8 decembrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> „Am avut noroc că a fost această secetă prelungită, datorită căreia versanții respectivi nu au mai lucrat”, relevă edilul șef Ion Lungu   Primăria Suceava își reînnoiește solicitările de fonduri pentru stabilizarea versanților Zamca și Todoreni. Municipalitatea informează că a obținut vizele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, însăCiteşte

Fără o temă anume, dar cu talent

Fără o temă anume, dar cu talent

Actualitate, Crai nou nr. 5820 din 2011-12-08 8 decembrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Balul Bobocilor de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava nu a avut anul acesta o temă anume, fiindcă organizatorii nici n-au vrut asta, doar petrecerea de după desfășurându-se în „black or white”.   Balul s-a concentrat mai mult pe concursul de miss și mister boboc USV 2011 și pe celeCiteşte

Moș Nicolae olandez

Actualitate, Crai nou nr. 5820 din 2011-12-08 8 decembrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Reprezentanții Fundației umanitare “Stichting HAR” din Wychen, Olanda, au împărțit ieri daruri și le-au vorbit copiilor despre tradiția Moșului Nicolae în țara lor   La copiii Centrului de plasament “Laurenția Ulici” din Gura Humorului a venit ieri un altfel de Moș Nicolae. De data aceasta, unul olandez, adus înCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI