Criza mioritică

Dacă ar fi să ne raportăm la oarece trăsături străvechi ale poporului nostru, așa cum ne-au fost ele decodificate, vom fi fost și de aceea vom fi fiind niște pesimiști, niște fataliști, niște resemnați. Vezi „Miorița”, cea cu un final care conservă „momentul” istoric de trecere de la perspectiva păgână asupra morții („voioșia” geto-dacică la plecarea de pe astă lume; vezi Herodot), la cea creștină (cu orizontul vieții de apoi).
 

L.D. CLEMENT

În subtext (dacă numai acolo!), despre așa ceva par a ne vorbi rezultatele unei recente cercetări a Fundației Soros (care de la o vreme, din cercetare în cercetare, îi observă din nou, cu mare atenție, pe români!): aproximativ jumătate dintre noi cred că mai avem în față încă cel puțin 3 ani de criză! Dintr-o altă perspectivă, procentajul pesimiștilor e chiar mai mare, fiindcă ar trebui să-i avem mai ales în vedere ca având o asemenea opinie pe cei peste 70% dintre români care se declară mai mult sau mai puțin afectați de criza de până acum. Celorlalți (27%), care zic că n-au (prea) fost atinși de criză (printre ei, probabil, și beneficiarii crizei, de la cei mari la cei mai mărunței), e de înțeles că nici nu le pasă. C-o mai fi, că n-o mai fi, ei sunt azi în rolurile bacilor care s-au ales cu oile mortului. Și le tot mulg.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: