Arhivă pentru decembrie 23rd, 2011

Revoluția, între vârste

Revoluția, între vârste

23 decembrie 2011 la 9:37 Comentariile sunt dezactivate

Am avut curiozitatea să aflăm cum se raportează tineri de până la 22 de ani la „colegi” de vârstă de dinainte de 1989. Curiozitate cu strângere de inimă, riscantă deci. Dar, iată, a meritat riscul. Tinerii care se exprimă sau semnează în cele de mai jos știu destule despre ce-aCiteşte

Aleșii județeni au aprobat noile tarife pentru anul 2012

Aleșii județeni au aprobat noile tarife pentru anul 2012

23 decembrie 2011 la 9:35 Comentariile sunt dezactivate

> Din totalul de 313 taxe, doar 38 se modifică, 16 scad, iar 22 cresc nesemnificativ, cu un procentaj de 5-6”, a declarat președintele executivului județean, Gheorghe Fluture   În ultima ședință ordinară de anul acesta, consilierii județeni au aprobat tarifele pe 2012 ale fiecare unități subordonate Consiliului Județean careCiteşte

Arcul

Arcul

23 decembrie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

…Știți cum se întâmplă, că mai toți am trecut prin așa ceva. Întâi, cuiva îi vine ideea. Că e sfârșit de trimestru, că mediile sunt ca și încheiate, că materia nu-i tocmai dintre cele importante, că trebuie să cumpărăm cadouri, să colindăm, să hoinărim. Hai să chiulim! Ea este oCiteşte

„Să mâncăm românește…, să fim patrioți și să cumpărăm mai mult produsele românești”

„Să mâncăm românește…, să fim patrioți și să cumpărăm mai mult produsele românești”

23 decembrie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Prezent și anul acesta la evenimentul desfășurat în chip de „Ignat al porcului” la Muzeul Satului Bucovinean, după ce a “trasat” prima tăietură în șorici, ieri președintele CJ, Gheorghe Flutur, a adresat tuturor invitația de a mânca românește: “Tăiatul porcului este un eveniment care nu lipsește din calendarul românesc, careCiteşte

„Păpica” tradițională, prima în topul preferințelor sucevenilor la Târgul de Crăciun din centru

„Păpica” tradițională, prima în topul preferințelor sucevenilor la Târgul de Crăciun din centru

23 decembrie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Sute de suceveni au luat cu asalt standurile Târgului de Crăciun, organizat în parcul din centrul orașului.   Preferate de marea majoritate a cumpărătorilor sunt standurile cu preparate tradiționale din carne sau cu produse lactate. Mirosurile îmbietoare puneau la grea încercare pe sucevenii care țin postul Crăciunului, dar care îiCiteşte

Spectacole de sărbători la Câmpulung Moldovenesc

23 decembrie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> Târgul de Crăciun „La zece căsuțe”, de pe platoul central al municipiului, rămâne deschis până la 31 decembrie   Târgul de Crăciun din municipiul Câmpulung Moldovenesc, „La zece căsuțe”, deschis din data de 15 decembrie, va funcționa până în ultima zi a anului. Primarul municipiului, Gabriel Constantin Șerban, aCiteşte

Colind (in) „Crescendo” la „Crai nou”

Colind (in) „Crescendo” la „Crai nou”

23 decembrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Ne-am bucurat să le primim ieri, cu urările lor cântate, pe domnișoarele din cadrul formației camerale „Crescendo” de la Colegiul Național de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Dincolo de urările pe care ne-am străduit să le întoarcem în… proză scurtă, am fost încântați să ascultăm un miniconcert suav-sonor și bineCiteşte

Sute de însoțitori de persoane cu handicap fac Crăciunul fără bani

23 decembrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> La Râșca, salariile celor 33 de astfel de persoane nu s-au plătit de două luni > Administrația locală spune că nu are bani, dar așteaptă „o minune”   Zeci, poate chiar sute de însoțitori ai persoanelor cu handicap din județul Suceava vor face Crăciunul cu ce le-a mai rămasCiteşte

Irina Loghin, Aurel Tămaș, Alexandru Arșinel și oficialii Sucevei, într-o emisiune TV menită să promoveze tradițiile județului

23 decembrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Actorul Alexandru Arșinel și interpreții de muzică populară Irina Loghin și Aurel Tămaș au participat, ieri, la o emisiune TV filmată în incinta complexului comercial Iulius Mall.   Celor trei artiști li s-au alăturat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu, deputatul PDL Ioan Balan și senatorulCiteşte

Elevii suceveni au obținut sute de premii și mențiuni

23 decembrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La cea de-a XIII-a ediție a Concursului național de matematică “Lumina Math”, 216 din cei 1500 de elevi participanți din județul Suceava au fost premiați, fiindu-le acordate 3 premii I, 10 premii II, 37 premii III, 166 de mențiuni. Elevii au câștigat și două excursii în Turcia.   Întrecerea s-aCiteşte

Sumarul ediţiei: