Mai mulţi părinţi ai elevilor unei clase a VIII-a dintr-o şcoală generală din municipiul Suceava reclamă dispariţia banilor strânşi pentru organizarea cursului festiv şi a banchetului de absolvire. Potrivit acestora, fondurile au fost gestionate de o reprezentantă a comitetului de părinţi, care ar fi invocat probleme personale şi de sănătate atunci când a fost întrebată despre lipsa banilor.
Unul dintre părinţi, Cristian, tatăl unei eleve din clasa respectivă, a declarat că fiecare familie a contribuit cu aproximativ 700 de lei, suma totală strânsă depăşind 14.000 de lei. Banii urmau să acopere cheltuielile pentru cursul festiv organizat într-o sală a USV şi pentru banchetul care a avut loc la o sală de evenimente din Şcheia.
„Ne-am trezit că nu mai sunt bani”
Potrivit lui Cristian, cu puţin timp înainte de evenimente, părinţii au aflat că suma de bani nu mai era disponibilă.
„Ne-am trezit că trebuie să plătim din nou. Ni s-a spus că nu mai sunt bani. Părinţii au fost nevoiţi să mai strângă încă o dată pentru ca elevii să poată participa la banchet şi la festivitate” a declarat acesta.
El a precizat că reprezentanta comitetului de părinţi le-ar fi explicat lipsa banilor prin probleme familiale şi de sănătate, inclusiv cheltuieli cu consultaţii şi medicamente. În ciuda acestor explicaţii, mai mulţi părinţi şi-au exprimat nemulţumirea şi au decis să sesizeze autorităţile.
„Deja sunt trei plângeri depuse la Poliţie şi vor urma şi altele. Nu vrem să fim luaţi de păcăliţi. Sunt bani munciţi de oameni, strânşi cu sacrificii pentru copiii noştri” a transmis părintele.
Potrivit lui Cristian, în ciuda situaţiei, banchetul a avut loc, după ce părinţii au contribuit suplimentar pentru a acoperi costurile. El a subliniat că elevii aşteptau de mult acest moment, fiind ultima ocazie în care se adună înainte de a merge la licee diferite.
„Nu e vorba doar de bani, e vorba de încredere”
Cristian a mai declarat că atitudinea persoanei vizate, pe care o descrie ca fiind arogantă, a contribuit la decizia părinţilor de a merge mai departe cu plângerile penale. El speră ca ancheta să clarifice rapid situaţia şi ca banii să fie recuperaţi.
Cazul rămâne în atenţia autorităţilor, care vor stabili dacă sunt întrunite elementele unei infracţiuni în legătură cu dispariţia banilor strânşi de părinţi pentru organizarea evenimentelor de final de an şcolar. (N.B.)

























Comentarii