> Peste 250 de păsări şi 20 de iepuri au ars
Un incendiu a izbucnit în zorii zilei de duminică, 7 iunie, la un adăpost de animale din localitatea Voitinel. În urma flăcărilor au ars aproximativ 250 de păsări şi 20 de iepuri.
Incendiul a fost semnalat prin 112, în jurul orei 04:40. La faţa locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus, împreună cu un echipaj SMURD şi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Voitinel, care au localizat şi stins focul.
Verificările au arătat că incendiul a cuprins un adăpost de animale (anexă) cu o suprafaţă de aproximativ 15 metri pătraţi, construit din lemn şi acoperit cu tablă. Focul nu s-a extins la locuinţa propriu-zisă.
Din primele cercetări a reieşit că incendiul a fost provocat fără intenţie, cauza probabilă fiind un scurtcircuit electric. Proprietara folosea o lampă cu infraroşu (bec de căldură) pentru încălzirea păsărilor, pe care o lăsase aprinsă peste noapte. Aceasta era conectată la reţeaua electrică printr-un cablu necorespunzător.
În urma incendiului au ars adăpostul de animale (15 m2); Aproximativ 250 de păsări (pui, gâşte şi raţe), dar şi 20 de iepuri. (N.B.)

























Comentarii