> Lucrările vor fi finalizate în cel mult o săptămână
Consiliul Judeţean Suceava a demarat lucrările de modernizare a drumului judeţean care leagă municipiul Suceava de comuna Pătrăuţi. Este vorba despre un tronson de aproximativ 5,5 kilometri, de la intersecţia cu DN 2 până la capătul localităţii Pătrăuţi.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a inspectat vineri şantierul împreună cu primarul comunei Pătrăuţi, Adrian Isepciuc, şi a discutat cu reprezentanţii constructorului.
Preşedintele Şoldan a primit asigurări că lucrările de asfaltare vor fi finalizate în cel mult o săptămână.
„Modernizăm principalul drum care duce în comuna Pătrăuţi, un drum judeţean care nu a mai văzut asfalt nou de aproape 15 ani. După ani de cârpeli, Pătrăuţiul va avea, în sfârşit, un drum aşa cum trebuie” a declarat Gheorghe Şoldan.
Lucrările fac parte din programul de întreţinere şi reabilitare a infrastructurii rutiere judeţene şi vin în sprijinul celor aproximativ 6.000 de locuitori ai comunei Pătrăuţi, care vor beneficia de condiţii mai bune de circulaţie şi de acces mai rapid spre Suceava. (N.B.)

























Comentarii