Asociaţia „Gustă din Bucovina” a obţinut dreptul de utilizare a mărcii figurative cu denumirea „Gustă din Bucovina”, înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM).
Marca a fost obţinută în urma demersurilor iniţiate de producătorii locali din judeţul Suceava, care şi-au propus să creeze o identitate vizuală unitară pentru promovarea produselor tradiţionale bucovinene.
Asociaţia „Gustă din Bucovina” a fost înfiinţată la iniţiativa unor producători din Piaţa Volantă organizată de Direcţia Agricolă Suceava. Scopul principal al asociaţiei este promovarea produselor tradiţionale şi a gastronomiei bucovinene, în special a celor realizate de micii producători.
Asociaţia îşi propune să promoveze producătorii din judeţ care oferă o gamă diversă de produse tradiţionale: brânzeturi, preparate din carne, dulceţuri, zacuscă, compoturi, plante medicinale, fructe, legume, ciuperci şi reţete specifice zonei.
Obţinerea mărcii figurative reprezintă un pas important pentru recunoaşterea şi protejarea identităţii produselor promovate sub brandul „Gustă din Bucovina”, oferind producătorilor membri ai asociaţiei un instrument de diferenţiere pe piaţă şi o mai bună vizibilitate a gastronomiei tradiţionale bucovinene.
Marca va fi utilizată pentru certificarea şi promovarea produselor autentice din Bucovina, în cadrul târgurilor, evenimentelor gastronomice şi acţiunilor de promovare turistică derulate la nivel judeţean şi naţional. (N.B.)























Comentarii