Pe drumurile din județ se lucrează de 40 de milioane de euro

În această săptămână sunt organizate licitații pentru lucrările de modernizare a drumurilor Râșca – Slătioara, Frasin – Stulpicani, Vama – Vatra Moldoviței și Rădăuți – Frătăuții Vechi

În județul Suceava sunt în derulare sau urmează să fie efectuate lucrări de modernizare sau de reabilitare a infrastructurii rutiere județene și comunale în sumă de aproximativ 40 de milioane de euro.

 

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Daniel Cadariu (PD-L), a declarat ieri că strategia CJ Suceava în ceea ce privește drumurile județene prevede reabilitarea integrală a unor tronsoane de drum cu respectarea în totalitate a standardelor tehnice de calitate, întrucât se dorește ca lucrările de asfaltare realizate să fie durabile. El a ținut să adauge că pentru aceste lucrări au fost accesate atât fonduri europene sau guvernamentale, cât și fonduri proprii ale CJ Suceava. Potrivit lui Cadariu, lucrările finanțate în acest an sunt în sumă totală de peste 165 de milioane de lei și prevăd reabilitarea și modernizarea a 250 de kilometri de drumuri județene și comunale. Daniel Cadariu a explicat că prin POR sunt finanțate lucrări de modernizare a 5 drumuri județene, în valoare de aproximativ 100 de milioane de lei, lucrările fiind în graficul de execuție, în unele cazuri chiar mai avan-sate. Astfel, lucrările pe drumul Dărmănești – Calafindești – Siret sunt realizate în proporție de 40-50%, iar pe drumul Dolhasca – Probota a fost terasată jumătate din distanță care va fi asfaltată începând cu 1 octombrie. Pe traseul Pojorâta – Rarău a fost executat deja un kilometru, iar ținta pentru acest an este de realizare a 5 kilometri. Pe drumul Vatra Dornei – Panaci se lucrează la pregătirea terasamentului pentru 11 kilometri și se dorește începerea lucrărilor de turnare a covorului de beton, ținta pentru acest an fiind de finalizare a unei distanțe de 5 kilometri.
Vicepreședintele CJ Suceava a adăugat că autoritățile județene coordonează și 43 de proiecte de modernizare a unor drumuri comunale ce însumează 130 de kilometri, pe care se vor face asfaltări și pietruiri, valoarea lucrărilor fiind de 33 de milioane de lei.
Miercuri și vineri vor fi organizate licitațiile pentru execuția modernizării drumurilor Râșca – Slătioara, Frasin – Stulpicani, Vama – Vatra Moldoviței și Rădăuți – Frătăuții Vechi.
Pe lângă lucrările de modernizare, în județ se efectuează și lucrări de întreținere și reparații pe alți 70 de kilometri de drumuri județene, constând în turnarea de covoare asfaltice. Astfel, sunt în derulare sau s-au efectuat lucrări de întreținere și reparații cu covoare asfaltice pe traseele Vicovu de Sus – Bilca (7 km), Boroaia – Bogdănești – Râșca (9 km), Șaru Dornei – Gura Haitii (15 km), Arbore – Botoșana – Comănești (10 km), Coșna (2 km), Mălini – Văleni (3 km), Frasin – Holda (2 km), Păltinoasa – Capu Codrului (6 km), Ciprian Porumbescu – Drăgoiești (2 km) și Moldova Sulița – Izvoarele Sucevei (7 km).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: