Fălticeni

Protoiereul Vasile Sandu, condus pe ultimul drum

Marți a fost condus pe ultimul drum părintele protoiereu Vasile Sandu. Slujba de înmormântare a început la ora 10, când a început și ploaia, considerată de câțiva credincioși ca reprezentând „lacrimile noastre pentru părintele Vasile”.

 

Curtea Catedralei Ortodoxe „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din Fălticeni, a fost plină încă de luni de cei care au venit să-și ia un ultim rămas bun de la părintele Sandu. Biserica a fost înconjurată de coroane, pe lângă familie, un ultim omagiu fiind adus de conducerea Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, preoți și diaconi din parohiile și mănăstirile din țară, reprezentanții autorităților locale unde sunt comunități de credincioși pe Stil Vechi, credincioși, oameni de afaceri locali, dar și mulți oameni care l-au cunoscut pe părintele Sandu.
Aproape de ora 12, biserica și curtea au devenit neîncăpătoare pentru cei peste 2000 de credincioși prezenți la slujba de înmormântare oficiată de un impresionant sobor de preoți. Părintele protoiereu Vasile Sandu i-a așteptat pe toți, ca de fiecare dată, cu Sfânta Evanghelie în mâini, pentru a se închina. Numai că de această dată nu mai era cu fața la mulțime, ci „privea”, din sicriul lângă care vegheau membrii familiei, altarul și, prin micul geam din partea dreaptă, cerul înnorat. În mulțime, toți erau cu lacrimi în ochi și mai toată lume vorbea despre groaznicul accident în care și-a pierdut viața.
La slujba de înmormântare de marți au fost prezenți credincioși din toate colțurile țării, majoritatea fiind veniți cu autocare închiriate. „Am venit de la Focșani, pentru a-l vedea pentru ultima oară pe acest părinte. L-am cunoscut în urmă cu 6-7 ani, la Mănăstirea Slătioara, pe 6 august, când Biserica Ortodoxă pe Stil Vechi prăznuiește Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. În urmă cu trei ani am participat la slujba de Sfințire a Catedralei Ortodoxe „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni. Atunci aveam un ne-caz în familie, m-am rugat tot timpul, cât a durat Sfânta Liturghie și slujba de sfințire, și Dumnezeu m-a ajutat. Nu mi-a venit să cred când preotul nostru ne-a spus duminică la slujbă că a murit părintele Sandu. Dumnezeu să-l odihnească”, ne-a spus Elena Sofron.
Toți cei cu care am dialogat ne-au spus că părintele protoiereu era o gazdă primitoare, un duhovnic care te îndruma pe calea cea bună, care îi invita pe închinătorii sosiți din toată țară să guste din bucatele pregătite pentru sărbătorile de peste an.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI