„Am venit la Putna să mă reculeg! Mi-am făcut un obicei din asta în ultimii ani, de când sunt antrenor la Iași. Este al treilea an de când vin aici de ziua mea. Eu sunt mare patriot și mi se pare normal să mă duc la mormântul celui mai mare român, Ștefan cel Mare!“, a declarat Ionuț Popa. Tehnicianul ieșenilor a spus că pe lângă sănătate, își dorește de ziua sa încă șase puncte cu Poli, pentru a scăpa de la retrogradare: „Ce mi-aș putea dori? Să fiu sănătos! Ah, și mai vreau măcar șase puncte până la finalul campionatului, pentru a scăpa Poli de retrogradare“. Popa a precizat ca nu va merge la Comisia de Apel pentru a-și susține memoriul prin care cere reducerea suspendării primite după ce l-a bruscat pe Mara: „Am spus că de ziua mea nu mă duc la Comisie! Am făcut un memoriu și va merge președintele Sorin Boca să-l susțină! Eu am venit la întâlnirea cu Ștefan cel Mare!“ Întrebat de ce nu i-a adus la Putna și pe fotbaliștii pe care îi antrenează, tehnicianul a spus că „unde este Popa este și Iașiul iar unde este Iașiul este și Popa”. Șeful băncii tehnice a Politehnicii crede că „Putna este Ierusalimul neamului românesc”, iar ctitorul acestei mănăstiri ar trebui să reprezinte un model de bărbăție. Ionuț Popa a mai adăugat că s-a rugat „pentru toți și pentru fiecare în parte”, incluzând aici și echipa națională de fotbal a României care, în opinia lui, la Euro 2008, poate fi „doar sus sau foarte jos”, ferindu-se de alte comentarii.
Fotbal
În ziua în care a împlinit 55 de ani, Ionuț Popa, antrenorul formației Politehnica Iași, a venit să se roage la Putna, așa cum a obișnuit să o facă în ultimii trei ani. Tehnicianul echipei din Copou a sosit la Putna însoțit de fiica sa. Vizita la mănăstirea suceveană a durat foarte puțin întrucât la ora 16 avea programat un antrenament cu elevii săi.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii