Discuţii interne în PNL Suceava

> „Nu avem un lider-locomotivă care să tracteze organizaţiile judeţene după ce s-a forţat retragerea lui Gheorghe Flutur”

Un text atribuit unui fost senator PNL Suceava circulă pe grupurile interne ale partidului şi ridică problema lipsei unui lider puternic capabil să mobilizeze organizaţiile locale în vederea viitoarelor confruntări electorale.

În mesajul respectiv se subliniază că PNL Suceava nu dispune în prezent de un „lider-locomotivă” care să tracteze întregul judeţ într-o bătălie electorală. Autorul aminteşte că ani de zile partidul a avut un astfel de lider, în spatele căruia s-au grupat membrii şi au câştigat numeroase alegeri, dar acesta a fost „forţat să se retragă”.

„Dacă ne dorim să recâştigăm din punct de vedere administrativ judeţul Suceava trebuie fie să identificăm, fie să se afirme la nivel public, un altfel de lider” se precizează în text.

Mesajul subliniază necesitatea ca acest lider să îşi asume o „luptă la baionetă” cu principalii competitori – PSD şi AUR –, inclusiv prin propunerea de soluţii concrete de dezvoltare începând cu anul 2028, astfel încât PNL Suceava să fie perceput de suceveni ca fiind „soluţia electorală” a viitoarelor alegeri.

Textul reflectă o dezbatere internă mai amplă în cadrul PNL Suceava privind strategia partidului pentru perioada următoare, mai ales în contextul alegerilor locale şi parlamentare care urmează. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI