Motto: „Bucovinenii şi-au scris singuri istoria lor, n-au trebuinţă să le-o scrie străinii sau şi românii, care n-au trăit-o direct” (M. Iacobescu)
Citim în „Neamul românesc” (an III, nr. 52/2 mai 1908, p. 812-813):
– 1 –
„Voinţa poporului” din Cernăuţi are acest articol de fond, pe care cititorii noştri cu greu l-ar putea citi în însăşi foaia bucovineană.1
Vreo cinci sute de români bucovineni: preoţi, profe-sori, învăţători, funcţionari, orăşeni şi ţărani, joi, vineri şi sâmbătă după Paşti, au vizitat Iaşul, fostă capitală a Moldovei până la Unire; azi e al doilea oraş al ţării şi cel mai însemnat din punct de vedere cultural.
Scopul acestei vizite a fost pur cultural, ocazie binevenită de a vizita acest loc însemnat plin de amintiri istorice a fost deschiderea Expoziţiei de artă românească organizată de neobositul profesor universitar şi mare învăţat al neamului nostru Nicolae Iorga la Pinacotecă. Motivul din care a purces fapta românilor e curat ca lumina soarelui. Şi e bine să se ştie aceasta. Ar fi şi de prisos să mai accentuăm şi la aceasta ceea ce toată lumea ar trebui să ştie de mult. Dacă sunt lucruri pe care mulţi oameni se fac a le uita, deşi fapte care nu se pot răsturna stau dovadă pentru ele şi sunt lucruri care, deşi nu mai există şi nici n-au existat, ele se cred şi se susţin cu atât mai mult.
Românii bucovineni, popor şi cărturari, sunt buni austrieci şi supuşi leali şi credincioşi ai M.S. împăratului, cum nu e alt popor în tot imperiul împărăţiei; ceea ce au dovedit-o de repetate ori prin fapte şi vor şi să rămână români buni şi pe mai departe, ei au lipsă de un contact strâns sufletesc pe terenul cultural cu fraţii lor din Regat, care sunt pentru cultura românească înainte-mergătorii, cei ce răspândesc lumina. E clar că nicio putere din lume nu poate nimici legătura de sânge ce există între membrii aceluiaşi neam şi nimeni nu poate desfiinţa amintirile istorice dintr-un trecut glorios de sute şi mii de ani, care leagă cu legături indestructibile ceea ce au trăit la un loc. Unirea culturală e ţinta către care tind toate popoarele care trăiesc sub mai multe stăpâniri şi această unitate se poate foarte uşor realiza, fără de a jigni cât de puţin interesele statelor. De aceste idei au fost călăuziţi românii bucovineni, care au vizitat joi, după Paşti, pe fraţii lor la Iaşi.
În oraţiunile bucovinenilor şi în cele ale fraţilor lor din Regat s-a accentuat totdeauna caracterul pur cultural al acestei vizite. S-a evitat cu desăvârşire de toţi oratorii de a se atinge alte chestiuni politice sau de altă natură. Nici chiar românii din ţară nu s-au prezentat oficial, ci numai ca particulari – aşa încât ţinuta şi conduita grupului de excursionişti a fost, din toate punctele de vedere, ireproşabilă.
Românii au vorbit însetaţi din izvorul culturii româneşti. Şi s-au întors acasă cu credinţa fermă că atâta vreme le va fi garantată dezvoltarea lor individuală ca popor, ei pot să dorească abia decât cu imperiul acesta din care şi ei fac parte să fie tare şi puternic şi să poată rezista tuturor încercărilor că s-ar năzui să-l zdruncine.
Primirea ce s-a făcut bucovinenilor începând de la Burdujeni până la Iaşi şi de la Iaşi la Burdujeni a fost cât se poate de frumoasă şi de demnă. Se vedea că în această manifestare de dragoste, sufletul de frate către frate trăieşte.
Excursia a avut un succes desăvârşit. Excursioniştii şi-au câştigat cunoştinţe nepreţuite şi au petrecut câteva zile într-o armonie sufletească perfectă cu fraţii lor de peste hotar.
Vom reveni asupra excursiei, cu o dare de seamă amănunţită. Deocamdată încheiem, adresând cuvinte de mulţumire comitetului organizator.
(N.R. III, nr. 52/2 mai 1908, p. 812-813)
– 2 –
Oaspeţii bucovineni – care-au vizitat Iaşul – aflăm din presa de la Cernăuţi – vezi „Neamul românesc” (III, nr.51-52/27 aprilie 1908, p. 788) s-au constituit în „Societatea pentru excursii”. Chiar în trenul de întors s-au înscris 145 de coroane în acest scop. (p. 788).
– 3 –
Impresii de călătorie din vechea capitală a Moldovei – Iaşi de Petru Tomachek (în „Neamul românesc”, III, nr. 61, 62, 63/23, 25, 28 mai 1908, p. 981-984)
Dacă sunt Bucureştii capul României, atunci putem spune cu drept cuvânt că Iaşii sunt inima României. Voiesc să arăt aici numai influenţa deosebită de mare, pe care a exercitat-o zeci de ani acest oraş asupra civilizaţiei spirituale şi culturale a întregului popor românesc, o influenţă în urma căreia şi astăzi Iaşul s-ar putea numi conducătorul culturii naţionale româneşti.
Această poziţie aleasă în viaţa culturală a României şi-a câştigat-o oraşul Iaşi printr-o muncă îndelungată şi destoinică. Iaşii, vechea capitală a Moldovei de odinioară, a fost din timpuri vechi un oraş însemnat de comunicaţii spre Rusia învecinată şi spre toate părţile. Meseriile având un teren foarte prielnic, înfloriră repede. Buna stare a poporului creştea văzând cu ochii şi în felul acesta a putut să se menţie în libertate şi să fie ferit de ghearele prea mari ale stăpânirii boiereşti. Iaşii au avut cei mai avuţi cetăţeni, care au putut să se puie cu mândrie împotriva boierilor. Nu e deci mirare că Iaşii au devenit creatorul spiritual al culturii şi literaturii naţionale româneşti. Iaşii au dat ţării pe cei mai harnici şi mai întreprinzători negustori. Iaşii au dat literaturii româneşti – care intrase într-o franţuzmănie serioasă – un curent nou, puternic şi modern după o luptă cu multe jertfe. Iaşii au dat pe cei mai devotaţi şi credincioşi cetăţeni, care au luptat cu eroism pentru libertatea şi unitatea neamului. Iaşii, în sfârşit, au luat parte sub Cuza Vodă, în anul 1859 la unirea celor două Principate în mod strălucit.
Acesta e oraşul pe care l-au văzut românii bucovineni în zilele de 17, 18 şi 19 aprilie 1908. Pe scriitorul acestor rânduri l-au onorat studenţii, colegii săi, cu invitarea ca să participe la această excursiune, ca autor al mai multor articole despre România pentru ziarele germane. Am urmat cu bucurie acestei invitaţii şi am plecat, singurul german între vreo 700 de români, la Iaşi.
Călătoria înspre locul de destinaţie a fost o adevărată călătorie de triumf. În Burdujeni i-a aşteptat pe bucovineni o mulţime mare de oameni. Au fost de faţă şi mulţi reprezentanţi ai oraşului Botoşani. Veselia a fost fără margini. Muzica militară a cântat arii naţionale. La plecare, urale nesfârşite au întâmpinat pe călători, un cor de copii, care a cântat fermecător de frumos sub conducerea învăţătorului lor. Era ceva înduioşător pe feţele acestea nevinovate, care arătau cum această tinerime sărăcăcios îmbrăcată, se simţea pentru câteva momente scurte ridicată deasupra durerii, cântând cântecul celei mai mari bucurii şi al celei mai înduioşător entuziasm. Primirea în Paşcani şi în celelalte staţii a dovedit bucuria cea mai sinceră. Primarul Nicu Gane a salutat pe oaspeţii sosiţi în numele oraşului şi a dat, prin cuvinte frumoase, expresia bucuriei mari ce o simţea pentru că l-a învrednicit soarta să poată îndemna pe iubiţii bucovineni. Excursioniştii au pornit apoi prin oraş, urmaţi şi înconjuraţi de o mulţime nesfârşită de popor care veneau ca să-i vadă şi să se bucure de venirea lor.
Iaşii care îmbrăcaseră la venirea lor haină de sărbătoare era iarăşi curat, cu străzi frumoase, bine îngrijite. Nu e o mare de case care să-ţi împovăreze privirea, ci o aşezare plăcută de clădiri înconjurate de grădini frumoase, bogate în verdeaţă.
Pentru călătorul străin este bătător la ochi numărul mare de biserici. Pretutindeni îţi atrage atenţia câte un turn impunător, având Iaşii, pe un teren relativ mic, 67 de biserici. Cea mai veche e biserica armenească. Zidită la 1393. Are o evanghelie preţioasă, din 1350. A doua ca vechime, biserica Sf. Nicolae. Zidită de Ştefan cel Mare. Din secolul al XVI-lea Iaşii păstrează 10 biserici cu o structură foarte tare. Biserici deosebit de frumoase – sub raport arhitectonic sunt: Trei ierarhi, Mitropolia Iaşilor. Au şi o biserică catolică, una protestantă, o casă a lor, o societate de cântare Deutsche Liedestaftel. Spre cinstea germanilor din Iaşi, drept mulţumită faţă de noua lor patrie, cultura şi limba românească. Sentimentul de solidaritate între germanii de acolo e atât de dezvoltat, încât le este cu putinţă să dea petreceri curat germane, care sunt bine cercetate. Preotul catolic din Iaşi e german. Îl cheamă Weber. Se zice că-i din Bucovina. O instituţie frumoasă e Notre Dame de Sion, condusă de călugăriţe catolice. Este frecventată de eleve de toate naţiile. Chiar şi de evrei.
Cea mai avută biserică din Iaşi e biserica Sf. Spiridon. Are un fond de 60 milioane de lei. Susţine un spital cu 1.200 de paturi. Aici e îngrijit sau primeşte consultaţii orice bolnav. Fără deosebire de naştere, confesie. Niciunul nu e întrebat de unde vine, de ce neam este, fiecare e primit şi tratat cu dragoste până la însănătoşire. Am întâlnit bolnavi care zac de ani de zile în acest spital, fără să fi primit vreun cuvânt aspru. Un duh de linişte şi pace stăpâneşte peste tot interiorul. Pretutindeni ne o curăţenie exemplară. O rânduială model. Am fost surprins de ce-am văzut, întrecând în toate privinţele aşteptările mele!
Cele mai frumoase clădiri din Iaşi sunt, fără îndoială, şcolile, mici palate. O dovadă despre marele interes al guvernului pentru ridicarea culturii poporului. O liberă cercetare încă a şcolilor nu este. Aici, trebuie ca cel ce vrea să urmeze şcoli mai superioare să intre într-un pension. Fiecare şcoală are uniforma ei deosebită.
Clădiri monumentale de prim rang sunt Teatrul şi Universitatea. Teatrul e foarte mare. Podoabă artistică şi de valoare. Cortina e şi ea vrednică de vizitat. Acum sunt în mare parte artişti de seamă.
Universitatea e clădită pe un loc ridicat. De aici stăpâneşti oraşul întreg. Aula e o sală luxoasă, înzestrată cu tot confortul. Păreţii sunt de marmură. Biblioteca e bogată în cărţi: germane, franţuzeşti, pe lângă cele româneşti. Laboratoarele de fiziologie, fizică, imunologie etc. sunt neasemuit de bine întocmite şi înzestrate. Chiar băncile sunt lucrate după sistemul cel mai nou. Îndeosebi demnă de văzut e expoziţia istorică. Ea posedă multe documente şi manuscrise de valoare din secolul al XV-lea şi al XVI-lea. Multe monede şi medalii din timpurile cele mai vechi. Apoi o colecţie mare de portrete de-ale oamenilor de seamă şi vestiţi în istoria României, sunt de amintit şi multe şi valoroase obiecte sculptate în lemn, care storc admiraţia fiecărui vizitator. Aici este de văzut o bună parte din viaţa culturală a poporului român. Aici se aduce dovada că poporul român a avut un trecut de care poate fi mândru.
Dintre statuile din Iaşi, numesc aici pe cea a lui Gheorghe Asachi (1788-1869). A fost un om de un extrem plăcut şi a trăit totdeauna departe de mişcările revoluţionare ale timpului. Multă vreme a trăit în Basarabia, de unde a plecat mai târziu, la dorinţa principelui Sturdza, ca ambasador la Viena. În Capitala împărăţiei noastre a cunoscut el cultura germană. Reîntors în patrie a început activitatea sa rodnică. El a devenit „dascălul” poporului român. A scos, în 1829, cea dintâi gazetă românească sub numele „Albina românească” (1829-1858). A scris multe cărţi didactice. A înfiinţat primul teatru românesc. Fiind mare prieten al limbii şi culturii germane, a influenţat într-acolo, ca să aducă învăţaţi din străinătate, spre a reforma învăţământul universitar. El cunoştea, în afară de limba sa maternă şi limbile germană, engleză, franceză, polonă şi rusă, ba chiar şi ruteană.
O statuie mai puţin reuşită e cea a lui Ştefan cel Mare, vestitul voievod român – care e venerat de români ca un Dumnezeu. Şi cu tot dreptul. Căci el e acela care i-a salvat neamului românesc numele şi cultura.
O operă minunată e statuia lui Vasile Alecsandri din Piaţa Teatrului.
Privind asupra acestor toate clădiri, putem spune că Iaşii e un oraş foarte avut. În biserici este numai o avere imensă. Biserica Trei Ierarhi e o avere pe care cunoscătorii o socotesc de mai multe milioane. Toate obiectele româneşti sunt de aur. Chiar pereţii pe din afară sunt împodobiţi cu aur masiv. Înăuntru pereţii sunt împodobiţi cu pietre scumpe, dintre care una reprezintă o sumă mare. Nu de mult a fost reînnoită şi s-a cheltuit pentru asta două milioane şi o sută de mii de lei. Celelalte biserici au şi ele fonduri foarte bogate. Casele particularilor arată, adesea, un lux care aminteşte prea mult Parisul. Strada Lăpuşneanu e cea mai frumoasă şi mai elegantă preumblare şi are o alee, căreia nu-i găseşti uşor pereche. Grădina publică e foarte spaţioasă şi e un loc plăcut preumblărilor.
Populaţia din Iaşi e foarte primitoare şi ospitalieră. Are ceva ce te câştigă în felul ei, în putere şi în mişcări. Ieşeanul îşi deschide inima, fără a cumpăni multe obiceiuri. Ieşeanul e un om de societate foarte plăcut. Damele fac lux deosebit de mare, dar nu cred că româncele le întrec pe cernăuţence. A avut dreptate bărbierul – cu care m-am întâlnit la Iaşi şi care văzuse şi Cernăuţiul – când a zis: „Dacă cernăuţeanca nu e la plimbare în haina ei de modă nouă, atunci e, desigur, în prăvălia de modă. Şi dacă e acasă, atunci poţi să juri că studiază revista «Modezeitung»”.
Dar vremea a trecut prea repede. Şi mi-a rămas numai puţin timp ca să vizitez încă odată biserica „Zâmbru”. Am grăbit spre gară. I-am ajuns pe bucovineni gata de plecare.
Deodată răsună acorduri puternice. Sărbătoreşti. Două muzici militare cântă înălţătoare marşuri de adio. Şi, noi, ne luăm rămas bun de la Iaşi. A lăsat în noi amintiri atât de dragi în inima fiecăruia.
(N.R., III, p. 61, 62, 63/din 23-28, 1908, p. 981-984, traducere de N. Tcaciuc)
MIHAI IACOBESCU
1 Notiţe au apărut şi în celelalte două foi din Bucovina. Se făgăduiesc dări de seamă complexe.
Comentarii