ITM atrage atenţia asupra obligaţiei respectării măsurilor de protejare a salariaţilor expuşi temperaturilor ridicate

> Inspectorii de muncă vor face controale, agenţii economici care nu se conformează riscând amenzi de până la 2.500 sancţiuni de lei sau chiar suspendarea activităţii

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava monitorizează modul în care angajatorii respectă măsurile obligatorii aplicabile în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, informează inspectorul-şef Romeo Butnariu. Aceasta în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 99 din 2000, şeful ITM evidenţiind că, la depăşirea pragului caniculei şi a celui de confort termic, salariaţilor trebuie să li se pună la dispoziţie câte 2-4 litri de apă minerală de persoană şi schimb, echipament individual de protecţie adecvat şi să li se creeze posibilitatea accesului la duşuri. În acelaşi timp, angajatorii sunt obligaţi să procedeze la reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice ale angajaţilor, să asigure ventilaţie la locurile de muncă, să alterneze efortul dinamic cu cel static, dar şi să combine intervalele de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite. Totodată, agenţii economici vor lua măsuri de reducere a duratei zilei de lucru, cu eşalonare a activităţii în două etape, până la ora 11:00 şi, respectiv, după ora 17:00. La fel, se poate recurge la întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuităţii acolo unde încetarea este interzisă. De asemenea, persoanele cu afecţiuni medicale vor fi trecute pe alte locuri de muncă. Romeo Butnariu, şeful ITM precizează că inspectorii de muncă vor face controale, iar acolo unde va fi cazul, vor dispune sistarea activităţii agenţilor economici care încalcă grav reglementările legale. Sancţiunile contravenţionale pentru angajatorii care nu se conformează prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 99 din 2000 sunt cuprinse între 1.500 de lei şi 2.500 de lei. Măsurile amintite vor fi luate în condiţiile în care temperatura atmosferică ajunge la +37 de grade Celsius sau atunci când, corelată cu umiditatea ridicată, aceasta este echivalentă cu nivelul precizat. Nu în cele din urmă, este bine de ştiut că, pentru prevenirea unor îmbolnăviri, angajatorul are obligaţia asigurării examinării medicale periodice a personalului, în scopul depistării precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi ridicate.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI