Poliţiştii de Frontieră din judeţul Suceava au descoperit, în doar două zile, trei autoturisme căutate de autorităţile din străinătate, în valoare totală de peste 470.000 de lei.
Potrivit STPF Suceava, primele două autoturisme au fost identificate luni, 22 iunie, pe raza localităţii Solca. Este vorba despre două vehicule înmatriculate în Polonia, conduse de doi bărbaţi din judeţul Suceava, în vârstă de 24 şi, respectiv, 32 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că ambele autoturisme sunt căutate de autorităţile poloneze. Valoarea celor două maşini este estimată la aproximativ 340.000 de lei.
A doua zi, marţi, 23 iunie, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, poliţiştii de frontieră au oprit un cetăţean român de 34 de ani care tracta, pe o platformă, un autoturism înmatriculat în Ungaria. La verificări s-a constatat că seria motorului şi a cutiei de viteze nu corespund cu cele ale caroseriei, iar autoturismul este căutat de autorităţile italiene în vederea confiscării. Valoarea vehiculului depăşeşte 131.000 de lei.
Toate cele trei autoturisme au fost indisponibilizate, iar cele trei persoane depistate sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Acţiunile au fost desfăşurate în cadrul activităţilor de combatere a traficului internaţional de autovehicule furate. (N.B.)

























Comentarii