de N. Iorga
Motto: „Bucovinenii şi-au scris singuri istoria lor, n-au trebuinţă să le-o scrie străinii sau şi românii, care n-au trăit-o direct” (M. Iacobescu)
Cuvântarea d-lui Petru Răşcanu la primirea bucovinenilor la Iaşi
(N.R. anul III, nr. 50/27 aprilie 1908, p. 777-779)
Fraţilor iubiţi, sânge din sângele nostru şi carne din carnea noastră.
Mă simt a vă felicita de bunăvenire în acest loc sfânt în istoria neamului românesc. Aţi venit să vizitaţi monumentele şi locurile istorice ale bătrânei Capitale a Moldovei. Şi Dumnezeu a voit ca cel dintâi loc istoric ce-l vedeţi să fie Piaţa Unirii, vechea piaţă din faţa hotelului lui Petrea Bacalul unde, cu cincizeci de ani în urmă a bătut cu putere inima întregii Moldove.
Cu cincizeci de ani în urmă, tot ce era mai luminat, tot ce era mai cinstit, tot ce era mai iubit de ţară îşi punea toate nădejdile numai în Unire.
Cu o abnegaţie mai presus de orice laudă şi de orice admiraţie, puternica generaţie din acele vremi îşi punea în primejdie nume, avere, viaţa chiar, pentru a croi o soartă mai bună latinilor uitaţi de la Dunărea de Jos. Dar aceea ce Cel de Sus plănuia nu se putea închega în fapt decât prin conlucrarea tuturor păturilor sociale. Numai puternicele mase populare puteau da o realitate la ceea ce până atunci fusese numai o dorinţă.
„Hora Unirii” a lui Vasile Alecsandri a făcut ca ideea Unirii să pătrundă în acele mase populare: de aceea am zis că locul pe care călcaţi acuma, sfânt este. În această piaţă, în 1856 şi 1857, boieri mari şi boieri mici, preoţi, învăţători, negustori şi ţărani în haine de sărbătoare au jucat „Hora Unirii” şi au cerut în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor: „Iarba rea din holde piară / Piară duşmanul din ţară / Între noi să nu mai fie / Decât flori şi armonie!”.
„Hora Unirii” jucată în piaţa aceasta s-a împrăştiat cu iuţeala fulgerului în toată Moldova, ea s-a cântat în curând pe malurile Prutului, ca şi pe ale Dunării, în luncile Siretului, ca şi în codrii munţilor, a trecut în Muntenia şi, în foarte scurtă vreme, de la Dorohoi şi până la Suceava, ea a ajuns crezul tuturor românilor.
De aceea am zis că ideea Unirii s-a plăsmuit în această piaţă, care va rămâne de-a pururea în istoria neamului românesc. Când vor veni timpurile de realizare a idealului nostru naţional, când vom ocupa în lume locul ce pe drept îl merităm, românii nu vor uita niciodată piaţa de unde a plecat semnalul renaşterii naţionale. Ei vor îndrepta privirile cu drag şi recunoştinţă spre Piaţa Unirii, unde visul unirii a devenit fapt real.
Mişcarea a fost puternică, pentru că pornea din inimi curate, care cereau numi dreptate. Curentul era nerostibil. Pentru că nimeni şi nimic nu se poate împotrivi la dorinţa unui popor care vrea să trăiască. Şi cele şapte mari puteri ale Europei au discutat dorinţele noastre, ne-au lăsat să realizăm visurile noastre.
Şi, astăzi, uitatele de Dumnezeu şi de oameni Principate de la Dunăre au ajuns Regatul României, care ocupă un loc de onoare pentru statele lumii. Ele cu arma şi-au cucerit independenţa sub conducerea regelui Carol I şi care, odată cu independenţa politică năzuieşte a-şi crea o independenţă culturală şi economică, pentru a putea fi, în adevăr, de sine stătătoare. Intrată în concertul popoarelor civilizate, astăzi avem fericirea de a avea mulţi prieteni în lume şi, printre aceşti prieteni, M.S. Împăratul Francisc Iosif I este amicul românilor din Regat şi ocrotitorul cel mai constant al fraţilor răzleţi.
„Senatus et populus romanus beneficit et in juriae memor esse solat”. Senatul şi poporul roman ţin minte facerea de bine şi nedreptatea – zice Salustiu (Iugurtha, cap. LIV). Moldovenii nu uită că, în 1848, fruntaşii mişcării şi-au găsit adăpost în Bucovina şi că, în Cernăuţi, s-au publicat „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”.
Viitorul, fraţilor, este în mâna lui Dumnezeu. Şi nimic nu poate prevedea ce ne păstrează acest viitor. Dar, un lucru îl ştim. Popoarele au viitorul pe care îl merită. Binele şi răul se cucereşte, nu se capătă de pomană. Eram cu cincizeci de ani în urmă două Principate. Expuse tuturor năvălirilor şi teatrul războaielor dintre vecini. Străinii ne făceau legi şi consulii lor se amestecau până şi în distribuirea justiţiei. Nu aveam armată, ci numai o „strajă pământească”. Şi tratatele de comerţ ale Turciei erau obligatorii pentru noi.
Comerţul întreg era în mâinile străinilor ori în a sudiţilor străini. Şi ţăranul era rob.
S-au trecut acele timpuri. Şi nu se poate închipui mai mare fericire decât fericirea noastră, a celor bătrâni, care am apucat acele zile de durere, pe care ne-a învrednicit Dumnezeu a vedea realizându-se ceea ce era visul copilăriei şi tinereţii noastre: înălţarea neamului românesc.
Tineri care mă ascultaţi, nădejdea viitorului nostru, luaţi pildă!
Am izbutit, noi, bătrânii. Am frânt toate piedicile ce ni se puneau în cale, piedici care numai mici nu erau. Am călcat în picioare pe toţi duşmanii noştri. Şi am ridicat sus stindardul României. Pentru că am avut credinţă în viitorul neamului. Acea credinţă care strămută munţii. Pentru că am fost pururea gata a jertfi totul pentru înălţarea neamului.
Şi am învins, mai ales pentru că am fost „uniţi în cuget, uniţi în simţiri”, cum ne învaţă marele poet al Ardealului. Şi pentru aceasta Dumnezeu, în nemărginita sa îndurare, ne-a ascultat mai mult decât visam noi. Şi Unirea, şi Independenţa – magna temporum felicitas.
Această pildă să o urmaţi.
Viitorul este al celor cuminţi, al celor harnici! Element de ordine în Răsăritul Europei, românii pot aştepta cu încredere viitorul. Dar să nu uităm un lucru: numai bicisnicii se descurajează. Numai ticăloşii se înfricoşează!
Omul bărbat se împotriveşte cu energie. El luptă neobosit. Pe el nenorocirile nu-l clatină, el, stâncă neclintită, el înfruntă mizeriile mării şi talazurile vijeliilor şi apare după furtună ca măreţul Ceahlău, cu piscul verde şi maiestuos, luminat de soarele lui Dumnezeu, pe când la picioarele lui mugeşte furtuna şi calcă la pământ tot ce e şubred, tot ce nu e făcut pentru a dăinui timp îndelungat.
Mai presus de unirea politică este „unirea-n cuget şi-n simţiri”. Popoarele pline de energie, englezii, germanii îşi părăsesc patria, umplu lumea şi o domină fără să înceteze un moment a fi buni patrioţi.
Patria românească este tot locul unde se vorbeşte frumoasa noastră limbă românească, unde bate o inimă românească. Suferinţele voastre, fraţilor, sunt şi suferinţele noastre. Durerea voastră ne apasă şi pe noi. Bucuria voastră o împărtăşim cu lacrimi de bucurie.
Ceea ce ne-a unit de o mie opt sute de ani, ceea ce s-a cimentat în atâta amar de ani, nu se mai poate desface niciodată. Nicio putere omenească nu va mai putea surpa clădirea, care a rezistat învăluirilor timpului, în curs de aproape două mii de ani. Români am fost şi români vom fi. Cu o condiţie: să credem întâi noi, să credem în noi înşine!
Cu aceste sentimente închei, fraţilor, urându-vă: bună-venire în mijlocul nostru.
(N.R., anul III, nr. 50/27 aprilie, 1908, p. 777-779)
Cuvântările rostite cu prilejul venirii bucovinenilor
- La Burdujeni
Cuvântarea părintelui Zaharovschi (p.756-757)
„Vă mulţumim din inimă sinceră pentru primirea cea grandioasă la mormântul cel sfânt al lui Ştefan cel Mare de la plaiurile vechii noastre Suceve – invitaţi fiind de d-voastră, în veci iubiţilor fraţi; am venit cu dragă inimă încoace, ca în Iaşul nostru istoric să ne încălzim inimile noastre, pe lângă monumentele noastre vechi. Vă salutăm aici, în ţara cea străveche – românească – şi vă admirăm pentru progresul cel mare ce l-aţi săvârşit într-un timp atât de scurt, într-un timp de numai câteva decenii şi vă dorim din toată inima ca, în timp şi mai scurt, să găsim acest progres şi să dorim din toată inima ca în timp şi mai scurt să găsim acest progres şi în toate păturile poporului nostru românesc din această ţară binecuvântată.
Trăiască poporul nostru românesc din amândouă monarhii prietene! Trăiască amândoi monarhii noştri glorioşi!” (N.R., nr. 48/30 aprilie 1908, p. 752-756)
- La Iaşi
Cuvântarea d-lui Nicu Gane (p. 757)
„Fraţilor bucovineni
În numele locuitorilor ieşeni vă salutăm cu bucurie pentru «buna-venire», în vechiul şi istoricul nostru oraş care, în cinstea voastră, a îmbrăcat astăzi hainele sale de sărbătoare.
Aici veţi întâlni braţe deschise, inimi calde, dragoste curată.
Aici veţi culege amintiri scumpe, în oricare parte vă veţi îndrepta paşii sau privirile!
Aici veţi ceti pe toate zidurile vechilor voastre monumente însăşi istoria poporului român.
Aici veţi vedea figurile înveşnicite prin bronz a celui mai mare erou străbun care ne-a apărat hotarele timp de 47 de ani şi a celui mai dulce dintre poeţii noştri, care ne-a cântat dragoste-le, dorurile şi vitejiile neamului, figuri uriaşe care întreţin bucuria ce simţim astăzi de a-şi strânge mâna, va avea răsunet şi în inimile voastre şi că tot ce veţi vedea, veţi auzi, veţi simţi pe acest pământ va statornici un schimb de simpatie reciprocă, o strânsă şi tainică legătură sufletească între voi şi noi.
Să ne vedem, deci, cât se poate mai des, iubiţi bucovineni! Să ne deprindem a ne cunoaşte, a ne stima, a ne vorbi ca două odrasle. Din aceeaşi tulpină şi de câte ori vă veţi întoarce la căminele voastre să spuneţi la ai voştri că aţi fost îmbrăţişaţi călduros de un popor de acelaşi sânge, de aceeaşi lege ca şi voi şi cu care trebuie să întreţineţi cele mai intime legături de bună, prietenească şi netulburată vecinătate.
Să trăiţi, iubiţi fraţi bucovineni! Bine aţi venit cu sănătate în mijlocul nostru! Şi, cu acest solemn prilej, să-mi daţi voie să vă spun, după datina veche: Hristos a înviat!”.
Cuvântul părintelui C. Morariu (p.757-758)
Mult onorate d-le primar,
Prea onoraţilor domni şi fraţi,
Noi, călătorii bucovineni, sosiţi acum în mijlocul dvs., vă rugăm să binevoiţi a primi mulţumita noastră cea mai intimă pentru cuvintele atât de calde cu care suntem întâmpinaţi de ilustrul domn primar al vechii Capitale a Moldovei, veteranul pionier al literaturii noastre şi distinsul membru al Academiei Române. Venim la dvs., d.lor şi fraţilor, cu sufletul însetat de luminile culturii, şi venim să vedem moaştele din trecut, ce se adăpostesc în acest oraş istoric şi să ne inspirăm de graiul lor, pentru ca, mai apoi, întorşi pe la vetrele noastre să putem munci cu tot adinsul la răspândirea razelor culturii şi în masele poporului nostru. Munca în direcţia aceasta ni se impune cu atât mai mult cu cât, sigur, fiecare din noi vede şi simţeşte destul de bine că în timpul nostru suflă cu putere, aproape pretutindeni, vântul prielnic al mântuirii, mai ales pentru cei slabi, umiliţi şi apăsaţi de greul vieţii. Şi mie mi se pare că noi trebuie să ne simţim prea fericiţi că ne este dat să trăim chiar într-o vreme care singură ne împinge la practicarea poruncii celei mari din legea Mântuitorului Hristos, la practicarea dragostei desăvârşite, mai ales toţi cu aproapele nostru cel obidit. De altfel, la împlinirea acestei supreme datorii creştineşti, trebuie să ne îndemne mai ales pe noi, românii, şi pilda strămoşilor noştri romani, cunoscuţi şi prea înţeleapta maximă „Salus republica suprema lex”, adică „Binele poporului sau binele obştesc este legea cea mai mare”.
Mulţi dintre noi, bucovinenii, ce ne aflăm aici, s-au învrednicit şi în alte rânduri de ospitalitatea dvs. şi suntem deplini convinşi că ne vom învrednicişi de astă dată de aceeaşi ospitalitate proverbială românească. De aceea ne simţim prea plăcuţi îndatoraţi de a mulţumi tuturor autorităţilor şi persoanelor distinse din această mândră ţară şi din acest frumos oraş pentru înlesnirea călătoriei noastre încoace şi petrecerea pe câteva momente în mijlocul dvs.
Vă salutăm, domnilor şi fraţilor, cu salutul de bucurie al nostru «Hristos a înviat» şi vă zicem din toată inima: Bine v-am găsit sănătoşi şi voioşi!
MIHAI IACOBESCU
Comentarii