Săptămâna în lume

17 – 23 mai

„Săptămâna nebunilor” s-a transformat în lumea nebunilor, anul nebunilor, mandatul nebunilor (pentru dictatori, fără sfârşit!) şi NU prea vedem la orizont „normalitatea”, visul politicienilor din anii ’90 în România, dar valabil acum. Talentul liderilor „excentrici” (puţin spus!) de a ne livra permanent noi „provocări” prin acţiuni sau declaraţii şocante este folosit, cred eu, pentru a obosi „masele largi populare”, a accentua „scârba” de politică şi a putea, astfel, acţiona antidemocratic, dictatorial sau criminal fără o opoziţie fermă. „Nu mă interesează, îmi văd de viaţa şi de familia mea!”, cum declară tot mai mulţi cetăţeni ai planetei, convine perfect păpuşarilor lumii. Dar să vedem cum ne-au „fericit” liderii şi echipele lor în ultima săptămână!

După Trump, în China a sosit şi Putin! Asta ar fi ştirea mai semnificativă a săptămânii pentru mass-media, dar NU şi pentru cei doi lideri. Personal, mă întreb dacă Putin s-a prezentat la ordinul lui Xi („să-i lustruiască pantofii”, bârfesc gurile rele!) sau a crezut că îl va „îndoi” pe liderul chinez aflat într-o stare de euforie, după ce l-a convins pe Trump să amâne livrările de arme către Taiwan (16 miliarde de dolari). Nu a reuşit decât să semneze nişte acorduri neimportante, de bune intenţii şi, absolut nervos, a părăsit Beijingul, anulând conferinţa de presă de final, gest şocant! Dorinţa sa şi a camarilei de la Kremlin era să parafeze un acord pentru construcţia unei conducte de gaz metan, care să lege vestul Siberiei de China prin Mongolia (2.400 km!), prin care să tranziteze 50 miliarde mc anual. Practic, dorea ca livrările către Europa, în acest moment oprite, să fie dirijate spre China, la acelaşi preţ. China ar fi acceptat doar la preţul (cred că subvenţionat parţial) de pe piaţa internă rusă (mult mai mic!). Construcţia să dureze mulţi ani şi să fie finanţată de China aproape total! Supărare! Şi începutul sfârşitului?!

O altă „bombă” de prima pagină din săptămâna trecută o reprezintă declaraţia preşedintelui Trump (tot el!), prin care anunţa retragerea a 5.000 de soldaţi din Germania (din 35.000), pentru că Mertz a refuzat participarea la războiul cu Iranul! Mai mult, doreşte să „pedepsească” Italia şi Spania, după declaraţiile „pacifiste” ale dnei Meloni şi ale dlui Sancez, în acelaşi mod, fără a anunţa amploarea relocării de militari. În prima fază, mulţi au crezut că supărarea preşedintelui SUA este „sugerată” de prietenul de la Moscova, în căutare disperată de pace cu Ucraina. Retragerea, chiar simbolică, din Europa a soldaţilor SUA ar putea fi percepută (după acţiuni propagandistice masive) ca o victorie a Rusiei împotriva NATO de către cetăţeanul rus (mai ales după 300.400 mililitri de vodcă!). Se pare, însă, că cei 5.000 de retraşi din Germania vor fi relocaţi în Polonia! Surpriză!

În Golful Persic se pare că asistăm la o umilire (sper doar de moment!) a SUA în războiul cu Iranul. Ţările arabe aliate cu americanii sunt lovite dur şi constant de rachetele şi dronele iraniene, strâmtoarea Ormuz este blocată şi chiar bazele militare SUA din zonă au devenit ţinte ale regimului ayatolahilor. Atacul ordonat de Trump („inspirat” de Netanyahu!) nu a avut, până acum, efectul scontat, populaţia iraniană NU a mai ieşit în stradă la proteste (represiune cumplită, mii de morţi!) şi regimul se menţine, deşi este foarte neclar cine conduce ţara! Statele arabe din Golf au solicitat şi obţinut sprijinul Ucrainei în apărarea spaţiului aerian, inclusiv prin contracte de furnizare de sisteme antidronă şi asistenţă tehnică. Chiar şi bazele americane folosesc (cam pe „ascuns”) experienţa ucraineană. Cine deţine „cărţile”, dle Trump?!

Criza guvernamentală română izbucnită cam fără cauză (nu cred că cineva crede justificările nătângi!) pare a fi un episod de „război hibrid”, cum sunt peste tot în Europa. Am devenit şi eu un adept al conspiraţiilor? Sper! Şi să fie doar o luptă pentru ciolan dusă de „dulăii” politicii româneşti veşnic nesătui!

DAN STRUTINSCHI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI