Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, preoţii din Protopopiatul Fălticeni au desfăşurat astăzi o amplă activitate de împădurire în bazinul forestier Ostra.
Acţiunea, organizată la iniţiativa părintelui protoiereu Ioan Adrian Dulgheriu, a reunit peste 30 de preoţi din cuprinsul protopopiatului, alături de domnul Hreştic Rareş, inginer-şef la Ocolul Silvic Silva Bucovina, şi de domnul inginer silvic Vleju Daniel, care au oferit sprijinul şi îndrumările tehnice necesare pentru buna desfăşurare a lucrării.
Activitatea a debutat cu rugăciunea de binecuvântare, urmată de stropirea cu agheasmă a puieţilor de molid, slujbă săvârşită de părintele Dan Panţiru, de la Parohia arna Mare. Prin acest moment de rugăciune, întreaga lucrare a fost aşezată sub ocrotirea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, ca expresie a recunoştinţei pentru darurile creaţiei.
În cadrul acestei acţiuni au fost plantaţi peste 1.000 de puieţi de molid, contribuind astfel la regenerarea fondului forestier din zonă şi la protejarea mediului înconjurător. Implicarea clericilor în asemenea iniţiative arată că grija pentru natură este o formă concretă de responsabilitate creştină, de slujire a aproapelui şi de respect faţă de creaţia lui Dumnezeu.
Părintele protoiereu Ioan Adrian Dulgheriu a subliniat importanţa continuităţii acestei activităţi, care se desfăşoară an de an şi care uneşte rugăciunea cu fapta bună, cultivând în comunitate spiritul solidarităţii, al responsabilităţii şi al grijii pentru generaţiile viitoare.
Prin participarea numeroasă a preoţilor, activitatea de împădurire din bazinul forestier Ostra s-a transformat într-o mărturie vie a faptului că Biserica este prezentă nu doar în viaţa liturgică a comunităţii, ci şi în acţiunile concrete care privesc binele comun.
Această iniţiativă anuală se înscrie în preocuparea constantă a Bisericii pentru protejarea mediului şi pentru educarea credincioşilor în spiritul respectului faţă de natură, ca dar al lui Dumnezeu încredinţat omului spre ocrotire, cultivare şi transmitere generaţiilor viitoare.
Pr. ADRIAN DULGHERIU




























Comentarii