Jubileul Societăţii „Şcoala Română” (1883-1908)

25 de ani de activitate (I)

de George Tofan

Motto: „Bucovinenii şi-au scris singuri istoria lor, n-au trebuinţă să le-o scrie străinii sau şi românii, care n-au trăit-o direct” (M. Iacobescu)

Societatea Culturală „Şcoala Română” şi-a serbat, în 1907, în zilele de 19-20 decembrie 1907, jubileul de 25 de ani de existenţă şi activitate. S-au adunat mulţi oaspeţi din toate colţurile ţării. A fost de faţă şi scriitorul Mihail Sadoveanu. Jubileul a început sâmbătă seara; s-a continuat sărbătoarea duminică, cu un Te Deum la biserica Mirăuţilor şi după masă cu o şezătoare literară, încheindu-se cu reprezentarea dramei istorice „Zorile” de Şt. O. Iosif. A fost o reuşită completă.

Şcoala Română e una din Societăţile culturale fruntaşe, al cărei istoric cuprinde întreaga noastră viaţă culturală din ultimii 25 de ani. O parte a zbuciumului nostru către o viaţă mai luminată.

Fiind o societate culturală, ea are ca scop: „înaintarea învăţământului la poporaţiunea română din Bucovina. Ideea ei a pornit de la T.V. Ştefanelli şi Ştefan Ştefureac, fost profesor la liceul din Suceava.

Ideea ei – scriu T.V. Ştefanelli şi Şt. Ştefureac şi o urmăresc din 1873 – când, vizitând Expoziţia din Viena, au putut afla strălucitele rezultate ale societăţilor germană şi cehă, având acelaşi scop. Cele două societăţi, germană şi cehă, au activat în Austria şi Cehia pentru conaţionalii lor.

De la Viena cei doi s-au hotărât ca la reîntoarcerea lor în Bucovina, după terminarea studiilor şi începerea activităţii profesionale să creeze o societate similară în Bucovina şi să acţioneze cu trup şi suflet pentru o activitate similară.

Cel ce doreşte să fie mai pe larg şi mai bine informat să citească excelenta monografie ilustrată a preşedintelui Societăţii, dr. Iorgu G. Toma, carte pusă sub tipar. Şi autorul acestui articol s-a folosit de compunerea lui, de monografie şi de cunoştinţele sale, ca fost membru al Comitetului Central şi al direcţiunii librăriei Societăţii „Şcoala Română”.

Ştefureac ajunsese profesor de Gimnaziu din Suceava şi T.V. Ştefanelli la mai multe aşezări, ca judecător.

Ei se puseră îndată pe lucru temeinic. Au elaborat statutele Societăţii şi-au obţinut aprobarea lor. La 14 septembrie 1883 au ţinut prima şedinţă, unde s-a constituit conducerea ei. La 16 septembrie 1883 începe existenţa şi activitatea ei. Ea începe să adune bani şi să împartă: cărţi, haine, încălţăminte şi subsidii pentru copiii săraci, dornici să înveţe.

Societatea avea nevoie de mijloace materiale bogate. Acestea şi le-a procurat prin: taxe de la membri, baluri, concerte, diverse petreceri, colecte şi tombole, daruri încasate de oricine.

Ea s-a interesat de învăţământul românesc de toate gradele şi l-a ajutat – pe cel primar, secundar şi universitar. O direcţie a vizat ajutorarea secţiilor româneşti de la Gimnaziul din Suceava – finanţat de Fondul Bisericii Ortodoxe Române.

Deschiderea Gimnaziului, în 1860, la Suceava – al doilea după cel din Cernăuţi, din 1808. Cel din Suceava trebuia să fie de la început cu limba de instruire româna, cu profesori români, cu cărţi româneşti. Dar toate acestea lipseau. Abia în 1881 s-a creat prima clasă a secţiei române cu 47 elevi – cu toate disciplinele predate în limba română, profesori români erau deja câţiva, cărţile şcolare n-ajungeau. Profesorii îşi concepeau cursurile după manuscrise, alţii – în nemţeşte şi elevii trebuiau să răspundă în româneşte. Unii aduceau cărţi româneşti din Ardeal. Între autorii români trebuie amintiţi Şt. Ştefureac – care a compus cărţile de citire pentru cursul inferior, care se utilizează şi azi (1908).

Existenţa claselor paralele era, încă, de la început primejduită de frecvenţa slabă din cauze diverse: lipsa şcolilor primare – cu absolvenţi buni, din care să poată fi recrutaţi; satele n-aveau şcoli suficiente sau aveau şcoli cu câte o clasă, cu o mulţime de neajunsuri – lipsă de cadre româneşti bune şi material didactic, cum orăşenii erau străini şi ţăranii erau 84,6% români s-au cheltuit numai în deceniul 1884-1895 pentru ajutorarea elevilor ţărani de la sate suma de peste 10.000 de coroane.

Societatea a acordat învăţătorilor harnici – care se prezentau cu un număr de elevi bine pregătiţi – premii în bani. S-a organizat la Suceava, în timpul vacanţelor, un curs pregătitor pentru admitere. Acest curs există până azi, în 1908 şi numărul participanţilor, în decursul anilor, a ajuns la circa 500 elevi, care mai toţi au trecut examenul de admitere.

O cauză gravă a frecvenţei slabe a claselor româneşti de la gimnaziul sucevean era şi sărăcia ţărănimii; ea era unica sursă din care se recrutau clasele române. Intelectualii îşi trimiteau copiii la secţia nemţească, dovedind puţin simţ naţional.

Societatea a acordat copiilor sărmani bani – care erau însetaţi şi dotaţi să înveţe – găsindu-le şi achitându-le taxe la gazdă, cărţi, îmbrăcăminte, bani pentru masă, ajutor medical. S-au creat şi condiţii pentru o bibliotecă, ce are – astăzi, în 1908 – 15.000 de cărţi. Şi elevii au donat cărţi.

În ultimul timp, Societatea a creat o cantină şi un internat şcolar de băieţi – „Vasile Cocârlă”.

În tabelul de mai jos se poate urmări activitatea Societăţii în evoluţia claselor paralele româneşti – între anii 1881-1908 la clasele I-VIII şi în evoluţia totală.

Numărul elevilor liceului român din Suceava, de la 1881-1882-1909:

Anul şcolar	cl. I	cl. II	cl. III	cl. IV	cl. V	cl. VI	cl. VII	cl. VIII	Total
1881-82	47								47
1882-83	33	37							70
1883-84	41	27	23						93
1884-85	44	33	34	25					136
1885-86	31	47	33	27					138
1886-87	23	23	24	18					100
1887-88	28	21	18	29					103
1888-89	26	21	17	13					79
1889-90	33	29	20	15					90
1890-91	42	26	19	16					103
1891-92	43	31	27	13					114
1892-93	66	33	32	22					153
1893-94	76	33	33	23					178
1894-95	61	53	46	33					191
1895-96	76	33	34	23					221
1896-97	31	60	51	39					170
1897-98	71	42	47	43					206
1898-99	70	33	33	30					191
1899-00	60	53	43	29					147
1900-01	70	49	44	29					192
1901-02	72	50	41	34					197
1902–03	65	64	42	28	31				230
1903-04	65	63	51	30	22	31			269
1904-05	70	59	42	43	40	31			275
1905-06	90	53	51	36	38	36			306
1906-07	90	53	51	39	38	36			306
1907-08	66	68	43	38	36	49	40		362
1908-09	151	61	65	46	31	46	25	37	462

Înmulţirea şcolilor primare – încât azi (1908) nu-i sat care să nu aibă şcoală – interesul crescând al învăţătorilor şi elevilor – numărul elevilor s-a urcat de la 23, unde scăzuse în 1861-1867, până la 131, în 1908-1909 şi la 462 în cl. VIII-a.

Şi, pe când în urmă cu câţiva ani nu aveam numai acest liceu –, la cel din Cernăuţi, nemţesc, înfiinţat în 1908 învăţau numai puţini români şi la cel din Rădăuţi, înfiinţat în urma celui din Suceava, dar tot nemţesc, deşi aşezat într-un district curat românesc şi mai puţini – la care învăţau românii, în Cernăuţi, şi unul pe jumătate român, la Câmpulung.

În ultimul an şcolar, singur liceul sucevean are 462 elevi români. Că s-a ajuns la această cifră frumoasă şi încă tot nu erau înlăturate toate primejdiile care ameninţau această instituţie, la care românii ţineau ca la ochii lor din cap. Am amintit mai sus şi una din greutăţile care s-au opus introducerii limbii române ca limbă de instrucţie, îndată la înfiinţarea liceului şi care s-a ivit din nou la deschiderea secţiei română era lipsa de cărţi de studiu în limba română, aprobate de Ministerul de instrucţie din Austria. La început, profesorii utilizau manuale traduse şi cărţi împrumutate de la ardeleni. Aceasta era numai provizoriu.

Când administraţia a ţintit din nou la nimicirea acestor secţii, pretextul a fost cărţile de studiu. Cărţile din Ardeal au fost oprite, ca improprii, şi existenţa claselor române era cât pe ce să fie ameninţată, dar Şcoala Română a stăruit şi a biruit. Profesorii români de la liceu au tradus sau au compus cărţi didactice noi, iar „Şcoala Română” a cheltuit suma de 17.000 de coroane, tipărind noi cărţi în mai puţin de un an. Clasele noi au fost înzestrate cu manuale noi.

Lipsa aceasta nu este, însă, nici pe departe înlăturată. Ne lipsesc cărţile de studiu pentru ciclul superior. A fost un motiv pentru guvernul austriac să nu aprobe clasele superioare româneşti.

Aceste clase superioare acum există. Nu există manuale de limba latină, religie şi limba română. Toate materiile se predau în limba germană. Numai din lipsă de cărţi didactice cu text român.

Se poate înţelege ce greutăţi au avut de învins elevii înainte vreme, absolvenţii cursului inferior român în cursul superior, unde erau aruncaţi la un loc cu absolvenţii secţiei nemţeşti şi trebuiau să urmeze toate cursurile în limba nemţească, ei care învăţaseră până atunci puţină germană.

De abia a fost înlăturată o cursă şi se ivi alta tot atât de ameninţătoare: lipsa de puteri didactice calificate cu limba de instrucţie română.

Înainte cu vreo 10 ani a stagnat în mod inexplicabil, poate ca o situaţie nefavorabilă a anilor trecuţi, frecventă la Facultatea de litere şi Filosofie. De tot puţini era studenţii români care se dedicau carierei profesionale. Aceştia, necunoscând limba română, nu puteau ţinea cursuri la secţiile române. Şi existenţa lor ar fi fost din nou ameninţată. Tot „Şcoala Română” a fost şi aici instruitoarea. Ea a sprijinit studenţii care se dedicau acestei cariere. Şi a cheltuit, în mai puţin de 10 ani, cu sprijinirea lor, suma de 10.000 de coroane. Azi, nu numai liceul din Suceava, dar şi alte şcoli secundare din ţară au profesori tineri români.

Din aşezămintele „Şcolii Române” am amintit mai sus aşezământul de băieţi. Baza acestui institut a pus-o fericitul protopresviter, din Ruşii Moldoviţei, Vasile Cocârlă, care a donat în acest scop întreaga sa avere în valoare de 40.134 de coroane. Internatul a fost inaugurat în toamna anului 1906, cu 20 de băieţi. Azi el adăposteşte 30 de băieţi, cu a căror întreţinere se cheltuieşte, anual, suma de 10.000 de coroane.

Al doilea aşezământ de mare însemnătate este librăria şi tipografia „Şcoala Română” în Suceava. Prima librărie şi a doua tipografie românească din toată Austria.

La înfiinţarea lor, Societatea urmăreşte un întreit scop: 1) unul material – sporirea fondurilor societăţii; 2) altul economic – creşterea de comercianţi de care avem mare lipsă; 3) unul cultural – răspândirea scriitorilor români şi dezvoltarea gustului de citit.

Societatea a închis în această întreprindere un capital de 72.000 de coroane. Ultimul bănuţ al ei, de la 28.XI.1907 – 1.201.908 ne arată o desfacere totală de o sumă de 80.000 coroane. Cu un profit de 7.500 coroane. În puţini ani de când există librăria „Şcolii Române” ea a făcut dovada unui institut de mare şi absolută necesitate.

Dacă şi în privinţa celor două scopuri dintâi n-avem de înregistrat, din cauza timpului relativ scurt, încă progrese simţitoare, rolul de agent de cultură naţională îl împlineşte cu mult succes din ziua întâi. Această activitate de mijlocire între publicul bucovinean cititor şi scriitorii noştri, până acum câţiva ani în mare parte necunoscuţi, s-ar putea urmări pe baza cărţii de comunelor a librăriei şi s-ar vedea că ea este considerabilă. Casele de editură ca: Minerva, Socecu, Sfetea, Alcalay, altele din Iaşi, din Ardeal şi din alte părţi desfac anual cărţi pentru sume însemnate, prin mijlocirea acestei librării.

În legătură cu altă instituţiune, am amintit că cel mai mare binefăcător al Societăţii a fost regretatul protopresviter Vasile Cocârlă. El şi-a dăruit averea întreagă pentru un internat de băieţi. Dar el n-a rămas singur. Multe alte inimi calde i-au urmat exemplul. Mulţi donatori cu sume mari şi mici. Amintim pe notarul Anastasie Tarnovschie din Suceava. Pe Ecaterina Vasilovici, sora mitropolitului Silvestru Morariu care au donat societăţii sume mari. Ambii au răposat de câţiva ani.

Mare rol au jucat în gospodărirea societăţii colectele aranjate, membrii şi sprijinitorii, care au adus societăţii venituri regulate până ce, la timpul din urmă, slăbind interesul publicului pentru această societate, înmulţindu-se considerabil numărul societăţilor de binefacere, care se adresează exclusiv publicului, mărindu-se peste măsură contribuţiile care trebuie suportate de aceiaşi oameni, a secat şi acest izvor. Sprijinul mai ales acordat de publicul societăţii şi în bilanţurile ei. La 1883-1884, anul înfiinţării, venitul a fost: 3.915 coroane, 70 de bani etc. La 1896-1897, anul cel mai bogat, venitul: 15.384 coroane, 66 la spesele 14 14.422 coroane, 66 bani, iar ultimul bilanţ, 1907-1908, arată la venituri suma de 10.290 coroane şi la spese: 10.092 coroane, 65 bani.

În administrarea societăţii se află mai multe fonduri ca fundaţiuni, al căror scop şi fel de întrebuinţare este fixat prin actul de donaţiune. Averea societăţii reprezintă, în prezent, frumoasa sumă de 100.000 de coroane.

Capitalul e cuprins în realităţi, librărie, fundaţiuni. De la un capital iniţial, în sumă de circa 1.000 de coroane, cât avea societatea în 1883, şi până la 100.000 de coroane. După 25 de ani, e un drum frumos. Dacă nu se uită sărăcia, care apasă toate straturile neamului nostru.

Numai dragostea neţărmurită a unor suflete generoase pentru progresul culturii naţionale şi activitatea ce au condus societatea, pot explica acest succes frumos. Cele 100.000 de coroane nu reprezintă averea adevărată a societăţii, după cum s-a văzut din expunerea de până acum, şi aduc procente frumoase. Căci societatea noastră poate spune cu drept că de sus de la vlădică şi până la opincă în toate straturile societăţii se află bărbaţi care au să mulţumească a ceea ce sunt, azi, sprijinului acordat de ea.

Societatea are şi filiale: în Cernăuţi, Storojineţ, Siret, Rădăuţi, Câmpulung. Cea mai de seamă este cea din Cernăuţi. Ea dezvoltă o activitate rodnică. Sprijină elevii liceelor. Ai şcolii reale. Dar şi ai Şcolii Normale Superioare (al cărei director era autorul, George Tofan, n. M.I.). La fel de activă e şi filiala din Câmpulung. Ea s-a declarat independentă. A deschis şi ea o tipografie şi o librărie românească. Şi, în urmă, vor deschide şi un internat şcolar.

Şi în Cernăuţi e vorba să se deschidă şi o librărie românească.

Societatea a mai avut cândva şi filiale în câteva sate. Zece şi-au încetat activitatea.

De la 1883 şi până azi au condus societatea cinci preşedinţi: George Popovici, Dimitrie Costin, mari proprietari şi mari binefăcători: Constantin Cosorici, actualul director Simion Florea Marian, Iorgu G. Toma.

Nu e cazul, în cadrul unui articol, să se aprecieze ce foloase a tras cultura naţională a românilor bucovineni pe urma societăţii „Şcoala Română”. Ne mulţumim numai să spunem că de la 1883 până azi faţa Bucovinei române s-a schimbat mult mai bine.

 (V.R., anul IV, nr. 1/1909, p. 113-119) George Tofan

D.S.

Acest articol ar trebui să rămână scris cu litere de aur în teritoriile ruse şi ucrainene, ca citindu-le şi recitindu-le să cugete că aşa ceva a fost posibil în Bucovina, care între 1774-1918 a fost colonie austriacă, unde românii erau agricultori, ţărani la sate, în procent de 84%, iar la oraşe trăiau doar 16% români; restul erau germani, evrei, poloni, armeni de la care n-au putut strânge fonduri băneşti pentru elevii şi studenţii români.