În versurile lirice de demult, din ţări cu grădini de trandafiri şi cu poeţi celebri şi admiraţi, în Evul Mediu, în Orient, existau două parabole ale iubirii: filomelul şi roza, fluturele şi lumânarea.
Filomelul şi roza sau privighetoarea şi trandafirul exprimau cel mai bine frumuseţea şi sacrificiul. Privighetoarea, îndrăgostită de trandafir, moare cântând, sfâşiată de spinii rozei, pe care nu o putea îmbrăţişa. Alteori, filomelul cântă cu durere veştejirea trandafirului.
Fluturele, îndrăgostit de lumina lumânării, se apropie de ea până când este ars de flacără. Cum spunea, mai târziu, un poet european, fluturele nu căuta ceara, ci lumina.
Erau simboluri ale iubirii şi sacrificiului, ale frumuseţii şi suferinţei. Aşa şi-au scris versurile sute de ani poeţii Orientului, nu pentru a crea ceva nou, ceva ce nu s-a mai creat, ci pentru a scrie mai bine ceva ce se scrisese de sute de ori. N-au încercat să închipuie alte simboluri, n-au încercat să le schimbe. Povestea privighetorii şi a trandafirului, a fluturelui şi a lumânării care este încet distrusă de lumina flăcării, erau perfecte în ele însele, simple şi recunoscute imediat. Tot ce au vrut era ca versurile lor să fie mai frumoase decât cele vechi, cântul lor să spună şi să reia, cu aceeaşi trăire şi aceeaşi putere ca a marilor poeţi, sentimentul iubirii.
Este o lecţie în acest lucru, o lecţie pentru noi, modernii, care căutăm valoarea în noutate şi originalitate; valoarea, ar spune cei vechi, stă în frumuseţe şi sinceritate, în emoţie şi lirism.
Poeţii cântă şi acum despre privighetoare şi trandafir, despre fluture şi lumânare, artiştii desăvârşesc, după talentul şi sensibilitatea lor, aceleaşi modele vechi, unele reuşite, altele nu, iar altele – capodopere. Îndrăgostiţii spun mereu aceleaşi cuvinte, simt aceeaşi emoţie, Romeo şi Julieta se regăsesc la fel în orice iubire.
Iar noi, în căutare de nou şi original, aducem la iveală monştri cu forme ciudate, vise fantastice, sirene şi centauri, fiinţe stranii din lumi necunoscute.
Sunt două estetici, două înţelesuri ale creaţiei, două sentimente ale valorii.
NIADI CERNICA
Comentarii