Oraşele Bucovinei (I)

de George Tofan

Motto: „Bucovinenii şi-au scris singuri istoria lor, n-au trebuinţă să le-o scrie străinii sau şi românii, care n-au trăit-o direct” (M. Iacobescu)

– 1 –

Însemnătatea oraşelor ca centre de activitate culturală, economică, socială este inestimabilă.

Un popor care n-are în stăpânirea sa oraşele, are o viaţă politică şi culturală ştirbită, negativă, lipsită de progres.

Într-o astfel de situaţie se află şi românii din Bucovina.

Aşezate în mijlocul satelor lor, oraşele Bucovinei nu sunt centre în care să se concentreze tot ce satele au mai copt, ca activitate economică, mai ales ca viaţă socială, ca act cultural, să poată reprezenta, astfel, inima regiunii rurale, creierul ei, chintesenţa valorilor morale şi spi-rituale, ci nişte centre de exploatare neruşinată, ajunse pe deplin în mâinile străinilor. Din ele nu se răspândeşte cultura şi lumina, ci mizerie şi aer infectat, cu o mulţime de influenţe stricăcioase.

Românul bucovinean, ca simplu ţăran, nu e pregătit să susţină lupta economică nici într-un fel cu străinismul cotropitor care ne-a inundat oraşele noastre şi târguşoarele noi.

Oraşele, care, iniţial, erau şi ele complet româneşti, au fost încet, încet invadate şi, astăzi, sunt în total dominate de străini. Peste români s-a produs un proces rapid de înstrăinare, care se continuă şi sub ochii noştri încât vedem cum, pe zi ce trece, elementul străin îl cucereşte şi copleşeşte pe cel băştinaş, pe cel autohton român. Până acum nu s-a făcut nimic spre a-l opri. Stăpânirea nu numai că l-a lăsat în voie, dar chiar l-a încurajat să-l poată impozita, să aibă un câştig pe urma lui.

Din zi în zi, oraşele şi târgurile Bucovinei au tot mai puţini români.

La Cernăuţi – unde şi eu locuiesc – numărul românilor a ajuns deja pe ultimul loc. În prezent, pe locul întâi, ca număr sunt evreii. Pe locul doi – rutenii sau ucrainenii. Pe locul trei – polonezii. Pe locul patru – nemţii… iar noi? Pe ultimul loc! Dacă acest proces continuă ne vom trezi că elementul românesc aproape va dispărea într-o zi sau va rămâne doar între suburbii.

Reducerea continuă a numărului de români – se zice că, în prezent, ar fi 12,7% la oraşe şi 3,3% în târguri – face ca în prezent să întâlnim tot mai puţini români la oraşe şi târguri, doar ca ţărani sărmani, prin mahalale, bieţi „funcţionari”, adică servitori, măturători la cei bogaţi; dar sunt şi învăţători, profesori, jurişti – mai puţini decât cei veniţi – ridicaţi din satele româneşti, ziarişti etc.

Aveam în Cernăuţi şi instituţii centrale. Societatea pentru Cultură şi Literatură Română – al cărei secretar sunt. Aveam şi un „palat” naţional. Dar şi-au ridicat astfel de palate şi cei ce ne-au invadat: Casa Naţională a Evreilor, Dom Polski, Deutsche Haus, Narodnyi Dom etc. Palatul nostru rămânea undeva mai modest, vizitat şi utilizat mai rar.

Populaţia poloneză, venită din Galiţia – în 1909, când eu scriam aceste rânduri – serba o zi de manifestare a „Sokoliştilor” poloni. O serbare a elevilor de la şcoli particulare, primare şi gimnaziale poloneze, ale unor grupuri de gimnastici – a unor aşa-zişi sportivi dirijaţi din umbră de partidul „Patria”. Aceşti sportivi se pregăteau în taină să se organizeze în gărzi premilitare, care să-şi elibereze Patria de sub cele trei state, care o împărţise: Austria, Prusia, Rusia.

Rutenii – care dispuneau, prin grija stăpânirii, de o şcoală secundară la Vijniţa, aveau şi ei în Cernăuţi asociaţii de 4.000-5.000 de suflete, ale „lucrătorilor manuali” – tăietori de lemne” sau ale „servitoarelor” femei, gata să se angajeze şi să lucreze ca fete şi femei de serviciu, la evrei şi la polonezi, urmărind să se fixeze şi să se aşeze, permanentizeze chiar în centrul Capitalei, în inima lui, să-l populeze.

Mai toate oraşele şi târgurile Bucovinei, chiar şi cele aşezate în regiuni curat româneşti au un contingent regulat, tot mai numeros de servitori şi servitoare rutene, toţi veniţi din Galiţia. Cât de periculos e acest element încăpăţânat şi refractar galiţian, o poate spune timpul de mâine! Pericolul acesta e mai mare în Cernăuţi, unde acest element exercită o influenţă zilnică, excelentă asupra românilor, care-s tot mai puţini şi mai puţin rezistenţi şi conştienţi de această invazie agresivă şi decisivă.

Românii trăiesc în mase compacte, mai ales în suburbiile – Roşa, Caliceanca, Horecea, Voloca, dar peste tot invadaţi şi ameninţaţi de slavi.

Dintre aceste suburbii, cea care mi se pare de viitor pentru români este Roşa, unde românii convieţuiesc cu nemţii şi aceştia sunt mai exigenţi şi mai rezistenţi: ei adoptă principiul suprem – principiu după care se conduce şi Imperiul habsburgic – ei nu admit ca altcineva, străin să devină, cândva, deasupra lor.

În mod concret, la 1900, Cernăuţiul are 67.622 de suflete. Din aceştia, românii sunt: 2.900 în centrul Capitalei, 672 în Horecea, 503 în Caliceanca, 1.368 în Clocucia, 39 în Mastrişca, 3.346 în Roşa – ceea ce face, în total, 9.400 suflete ale autohtonilor. Rutenii sunt – în acestea toate locuri – 13.030 (p. 456).

Dacă analizăm situaţia din cele mai importante centre ale districtului Cernăuţi, constatăm: Boianul e centrul principal românesc peste Prut, are la 1890: total suflete 6.693, din care: 4.562 români, 1.037 evrei şi 308 ruteni. Sadagura: „cuibul evreilor” – avea, în 1890, 4.310 total – din care 3.437 evrei, 641 români. Cuciuru Mare: peste 10.000 de suflet, aproape complet rusificat, din cauza indolenţei românilor.

Care-i situaţia altor oraşe şi târguri noi?

Gura Humorului, aşezat într-o zonă românească. A devenit un târg nemţesc-evreiesc. Dintr-un total de 4.063 suflete, are, la 1890: peste 2.000 de nemţi, 1.437 evrei – de aceea e condus de un primar neamţ şi altul evreu. Mai are 582 români şi 97 ruteni.

Solca, devenită o staţiune căutată pentru bolile de piept, are 2.884 suflete – cu 1.603 români, 1.020 de nemţi, 363 evrei şi 19 ruteni.

Câmpulung Moldovenesc – unicul oraş care are aproape majoritatea populaţiei românească. La 1900 are 8.023 suflete, din care: 4.698 români, 1.634 evrei, 1.199 nemţi, 197 ruteni. Aici s-a început o mişcare naţională pentru întărirea elementului românesc. S-a înfiinţat o şcoală de arte şi meserii, pentru prelucrarea lemnului. Asta s-a afirmat deja şi are mare viitor. O şcoală românească a deschis o librărie românească – a doua după cea din Suceava – şi o prăvălie românească.

Principalul centru urban nou apărut în district este Vatra Dornei. La 1900 are: 2.346 români, 1.032 evrei, 622 nemţi, 35 ruteni. Vara, aici îşi dau întâlnire evreii din Galiţia, Ungaria, Rusia, România. Comitetul de conducere a staţiunii din Vatra Dornei s-a evreizat, domină centrala de exploatare a cherestelei, aducând ruteni, boici, mazuri din Galiţia, ca lucrători vamali galiţieni – un pericol în viitor, îi concurează şi afectează pe români!

Vama cu 3.931 suflete, are 2.704 români, 545 de evrei, 580 nemţi şi 27 ruteni.

Dorna Candrenilor – are încă un caracter românesc, dar la 1900 era în primejdie de-a se evreiza. Exploatarea lemnului, fabricarea cherestelei devenea sub controlul şi beneficiul evreilor, punând în pericol „podoaba ţării” (p. 458). Fiecare nouă întreprindere de cherestea aducea o nouă grupare de evrei străini.

Siret – oraş vechi – cel mai vechi din Bucovina – avea 7.614 suflete din care: 3.093 evrei, 1.882 ruteni, 1.355 nemţi şi 1.284 români. Liceul de-aici devenea „un institut evreiesc” (p. 258), mai accesibil străinilor.

„Duşmanii noştri trimiteau în aceste locuri pe cei mai buni muncitori şi întreprinzători, dar şi mai exigenţi străini, care trăiau, aici, ca în sânul lui Avram: evrei, ruteni, nemţi – cu fel de fel de îndeletniciri şi românii erau servitorii lor”.

Rădăuţiul – deşi în centrul Bucovinei – cu cele 14.413 suflete – nu poate juca niciun rol naţional – cu cei 3.876 de români, 4.390 evrei, 4.894 nemţi şi 494 ruteni. Are un liceu pur german şi românii sunt în minoritate. Există, totuşi – chiar cu românii minoritari – o clasă secundară românească, o prăvălie românească şi s-a înfiinţat un internat pentru copiii românilor.

Vicovul de Sus are 6.892 locuitori, din care: 6.177 români, 363 evrei şi 16 ruteni.

Suceava – unde s-au creat şi activează : Gimnaziul şi Liceul greco-oriental românesc, Societatea „Şcoala Română” (1883), un internat şcolar, o librărie românească – prima din Bucovina – o tipografie românească, o societate muzicală „Ciprian Porumbescu”, „Revista Politică” şi mai veghează la periferia oraşului rămăşiţele vechii burghezi cu meseriaşi şi negustori etc., dar pe strada principală a oraşului – scrie George Tofan, care a fost profesor iniţial aici, la Suceava – „nu se mai află decât două sau trei case creştine” – totuşi, oraşul începe să devină „oraşul culturii româneşti”, are 19.935 locuitori, din care 2.780 români, 4.229 evrei, 2.134 nemţi, 392 ruteni. Este, după opinia lui Tofan, cel mai însemnat „oraş al culturii româneşti” (p. 459).

Dintre aşezările cu iz de târg nou – din districtul Sucevei – Bosanci are 5.177 locuitori, din care majoritatea, 4.638 sunt români, 179 evrei şi 18 ruteni.

Între oraşele cu o numeroasă populaţie românească se menţine şi târgul Storojineţ cu 7.182 suflete – din care 2.512 români, , 28, 811 evrei, 837 ruteni.

Dănila moldovenească era târguşor nou, cu 4.816 suflete, din care 2.071 ruteni, 1.737 români, 639 evrei. Târgul nou – Ciudei – are 2.594 suflete, cu 1.1705 români, 520 evrei şi 33 ruteni.

Districtele aproape curat rutenizate în partea de nord sunt târgurile: Vijniţa – cu 4.490 evrei şi 199 ruteni, Văşcăuţi – cu 5.042 suflete din care 3.419 ruteni, 836 evrei şi un român, Coţmani cu 4.782 suflete – din care 3.883 ruteni, 509 evrei şi 7 români şi Zastavna – cu 4.162 locuitori – din care 3.311 ruteni, 479 evrei şi un român.

Deocamdată vom afla, comenta şi medita la numărul străinilor din aceste oraşe şi târguri noi.

(V.R., anul IV, nr. 6/1909, p. 454-460, G. Tofan)

– 2 –

Ziarele evreieşti din Cernăuţi ne aduc ştirea – pe care o reproduce în „Neamul Românesc”, Nicolae Iorga (vezi N.R., anul I, nr. 78/din 4 februarie 1907, p. 401) că Mochi Fişcher a fost primit, cu mare bucurie, în audienţă la Regina României şi toată presa evreiască a reprodus, într-o limbă schimonosită cuvintele ce i-a adresat „regelui din Moldova de Sus”. Şi ce mai bucurie între perciunaţii din Bucovina.

(N.R., anul I, nr. 78/din 4 februarie 1907, p. 401)

– 3 –

La 1907, cei 1.200 evrei din Vatra Dornei ţineau la o populaţie de 5.000 de suflete… numai 60 de crâşme (…) aşa că alcoolismul pe zi ce trece produce ravagii mari şi foarte des se înregistrează decese din această pricină. Câţiva oameni de bine au avut iniţiativa de-a crea o societate antialcoolică, ce are un câmp de activitate cât se poate de intens.

Cei 1.200 de evrei au avut grijă să-şi ridice o sinagogă mare cât toate zilele. Dar şcoală nu-şi dau osteneală să-şi mai facă, din spirit de economie, căci doar evreii învaţă în şcolile româneşti şi după terminare, trec la un fel de curs ţinut de un prea învăţat fiu al lui Israel, care-i învaţă armoniosul jargon evreiesc cu virtuţile ce trebuie să le aibă un om şi un paşnic şi inofensiv evreu în relaţiile cu popoarele între care trăiesc şi mai ales cu românii.

(N.R., anul I, nr. 95/1 ianuarie 1907, p. 662; Corespondenţă din Vatra Dornei)

– 4 –

Bucovina este un Eldorado1 al evreilor – mai presus de orice altă ţară – scrie Coman Frunteş.

În timpul din urmă, ceea ce-şi permit jidovii bucovineni e chiar de necrezut. Deputatul dr. Straucher – ales de ceilalţi deputaţi bucovineni în discursul kilometric ce l-a rostit în delegaţie exclusiv numai în chestiunea evreiască. A vărsat mai întâi lacrimi în dorul evreilor din România, cei atât de persecutaţi şi căutaţi să-i ucidă ţăranii răsculaţi din România, şi-a acuzat guvernul român că nu bagă în seamă prevederile Tratatului de pace de la Berlin, apoi a trecut la suferinţele adevărate ale evreilor din Bucovina.

Şi e drept că Bucovina merita să fie lăudată de toată suflarea semită. Căci ţara lui alde Straucher este toată în toată puterea acestuia. Oraşele sunt cu desăvârşire jidoveşti. Satele sunt şi ele la cheremul jidovilor, în mod înspăimântător. Puterea financiară a Bucovinei este în mâinile jidovilor, cu totul tot. Tot aşa şi şcolile mijlocii, precum şi Universitatea – şi ea năpădită de evrei, aşa încât cea mai mare parte a tinerilor ce absolvă facultăţile sunt tot de-ai lor. Nu-i dregătorie sau oficiu public care să fie lipsit de jidani. Şi mulţimea lor a umplut toată viaţa socială din această ţară. Chiar în afacerile bisericeşti cuvântul jidovesc, rostit cu cea mai mare gravitate diplomatică este, de obicei, foarte respectat. Au doar şi jidanii o presă însemnată, a lor.

Societăţile lor academice, din care vreo cinci-şase au colindat anul din urmă toate oraşele lor, chiar unele sate ale Bucovinei, au ţinut discursuri însufleţite pentru organizarea de societăţi naţionale sioniste, de bărbaţi şi de femei, au adunat fonduri considerabile pentru scopurile lor particulare, au primit sute de mii de conaţionali de-ai lor oploşiţi din Rusia, pe care i-au semănat pretutindeni, printre fraţii de-acelaşi sânge, spre a-şi întări rândurile şi a-şi spori numărul. Şi l-au sporit foarte, aşa că de-o săptămână încoace ei ţin pretutindeni adunări mari, electorale, în care se discută şi se critică cele mai neînsemnate chestii ale împărăţiei, dar mai ales ale Bucovinei, primindu-se cu unanimitate zdrobitoare de voturi hotărârea prin care cer, cu toată stăruinţa, cel puţin două mandate în Parlamentul din Viena.

Se vede că tot pe socoteala românilor, fiindcă cu ruşii sunt uniţi cu legăturile cele mai strânse de prietenie (alianţa Straucher – Coco Wassilko „Şeful rutenilor”) aşa că la o straşnică adunare a tuturor universitarilor, evreii şi rutenii din Cernăuţi recunoşteau că naţionalitatea jidovească cu orice preţ va primi în unanimitate recunoaşterea pentru viitor, dacă Senatul va fi de acord cu rubrica aceasta naţională, neschimbată: „limba de acasă” egală cu „naţia”, pentru ca şi evreii să poată răspunde cu mândrie: „evreii” – în loc să scrie la „limba de conversaţie” ca până acum – „nemţii”, pe viitor ei vor răspunde cu toţii „ruteneşte”, nu româneşte, ferit-a sfântul. Fiindcă dvera Bucovina e ţară rusească sau, în cazul cel mai bun, jidovească, fiindcă, atunci, ar rămâne ceva ca partea de nord a Moldovei, la care deputatul Straucher se uită cam chiorâş. Pentru că evreii de acolo mai au trebuinţă numai de un mic lucru, de dreptul de-a putea cumpăra moşii pentru vecii vecilor, ca în Bucovina de Sus, Basarabia, jumătate din Galiţia, cu tot Maramureşul, care, toate, sunt jidovite, În modul acesta, concentrând şi toţi „mucenicii” din Rusia, evreii vor putea forma o Dacie Puternică semită, pentru care se lucrează în Bucovina cu o muncă de admirat şi cu o stăruinţă nespusă.

Când ne-o da seama, noi, românii, cei cu prisosinţă învrăjbiţi de cele ce se petrec sub ochii noştri, mi-e teamă că va fi prea târziu.

(N.R., anul I, nr. 13/22 iunie 1906, p. 198-200)

MIHAI IACOBESCU

1 Eldorado – o ţară imaginară în America de Sud, pe care coloniştii spanioli o credeau plină de bogăţii, în primul rând de aur (vezi Lazăr Şeineanu, „Dicţionarul Universal al Limbii Române”, Editura Litera, Chişinău 1998, p. 273

2 Liviu Papuc, „Deceniul limpezirii 1906-1916 (Bucovina sub lupa Neamului Românesc a lui N. Iorga), Tipo Moldova, Iaşi, 2011, p. 13-553 etc.

3 vezi Mihai Iacobescu, „30 de zile în «Siberia»: căutând arhivele Bucovinei”, Editura „Junimea”, Iaşi, 2003, p. 182-183 şi Alexandrina Cernov, „Refugiaţii”, p. 35-39