> Este vorba despre o investiţie de 167,5 milioane de lei > Noul terminal va avea o capacitate de peste 2 milioane de pasageri anual
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a anunţat că ieri, 5 februarie, s-a lansat procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia Terminalului 3 al Aeroportului Suceava
Noul terminal va avea o suprafaţă de aproximativ 10.800 de metri pătraţi, fiind de aproape trei ori mai mare decât cele două terminale existente la un loc. Valoarea estimată a contractului de proiectare şi execuţie este de circa 167,5 milioane de lei, fără TVA (aproximativ 33 de milioane de euro).
Câştigătorul licitaţiei va avea la dispoziţie 24 de luni pentru finalizarea lucrărilor: 5 luni pentru etapa de proiectare şi 19 luni pentru execuţie. Construcţia se va desfăşura fără blocarea activităţii aeroportului, astfel încât traficul aerian şi fluxul de pasageri să fie asigurate pe întreaga durată a contractului.
Odată finalizat, Terminalul 3 va permite deservirea unui trafic de peste 2.000.000 de pasageri pe an şi un flux minim de 500 de pasageri pe oră. Clădirea va avea regim de înălţime P+1+2 parţial şi va fi conectată de terminalele existente printr-o pasarelă pietonală acoperită, care va facilita circulaţia pasagerilor între zona non-Schengen şi noua aerogară.
„Am lansat astăzi procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia Terminalului 3 de la Aeroportul Internaţional «Ştefan cel Mare» Suceava. Este un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare din judeţul nostru şi pentru creşterea capacităţii de deservire a pasagerilor” a declarat Gheorghe Şoldan, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Proiectul reprezintă o investiţie strategică pentru regiune, menită să susţină dezvoltarea economică, turismul şi conectivitatea aeriană a Bucovinei. (N.B.)
























Comentarii