În cadrul acţiunii poliţiei rutiere pe DN 2

Cauciucuri extrem de uzate, cu caneluri abia vizibile, la un autoturism oprit în trafic

În cadrul acţiunii în sistem „releu” desfăşurată luni, 2 februarie 2026, pe DN 2 – E 85, poliţiştii rutieri din judeţul Suceava, împreună cu inspectorii Registrului Auto Român (RAR), au identificat un caz extrem de grav legat de starea tehnică a unui autovehicul.

La punctul de verificare tehnică instituit la ieşirea din municipiul Fălticeni, peste 20 de vehicule au fost evaluate în detaliu. Printre acestea, un autoturism a atras atenţia în mod deosebit: anvelopele acestuia prezentau un grad de uzură extrem, astfel încât canelurile benzii de rulare abia se mai distingeau, fiind practic inexistente pe o mare parte din suprafaţă. Această situaţie indică o aderenţă minimă la carosabil, mai ales pe carosabil umed sau acoperit cu zăpadă/ polei – condiţii frecvente în această perioadă a anului în judeţul Suceava.

Poliţiştii au procedat la reţinerea plăcuţelor de înmatriculare ale vehiculului, iar autoturismul a fost imobilizat până la remedierea deficienţelor majore. Conducătorul auto a primit sancţiuni contravenţionale corespunzătoare pentru circulaţia cu anvelope necorespunzătoare din punct de vedere tehnic.

Acţiunea poliţiei a vizat între altele şi identificarea şi scoaterea din circulaţie a vehiculelor cu deficienţe tehnice grave, care contribuie la producerea accidentelor rutiere. În total, în cadrul verificărilor tehnice au fost reţinute două seturi de plăcuţe de înmatriculare, iar mai multe autovehicule au fost imobilizate până la remediere.

Poliţia Rutieră reaminteşte conducătorilor auto obligaţia legală de a utiliza anvelope cu profil minim de 1,6 mm pe toată circumferinţa benzii de rulare (conform Regulamentului 1/2006 RAR), iar în condiţii de iarnă – anvelope de iarnă cu marcaj M+S, 3PMSF sau echivalente, cu profil de minim 4 mm. Nerespectarea acestor prevederi atrage amenzi cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, plus reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI