de un martir cinstit şi plin de durere, Coman Frunteş
Nici între românii bucovineni – îşi începe scrisoarea sa către „Neamul Românesc” (An I, nr.13/22 iunie 1906, p. 197-200) Coman Frunteş – pacea nu poate prinde rădăcini. Se pare că, în acest scurt timp, luptele sfâşietoare de acum trei ani (1902, n.n.) din nou vor începe cu toată înfocarea. Se pare că atunci partidul numit democrat al seminţiei Florea Lupu – Aurel Onciul, momind învăţătorimea ţării, a surpat tânărul partid poporal naţional, al cărui şef era Iancu Flondor. Era o încăierare pe viaţă şi pe moarte. Şi poporalii au fost biruiţi pe toată linia, pentru că organizarea lor de partid era încă insuficientă. Ei începură, ce e drept, o operă frumoasă: emanciparea economică a poporului românesc, prin înfiinţarea băncilor săteşti – sistem Raiffeisen, dar n-au avut timp să-şi ducă opera la îndeplinire, pentru că democraţii cei cu apucături socialiste au tăbărât asupra lor învingându-i, că sunt numai nişte slugi boiereşti, oameni ai vorbei, lustruiţi, cea mai ideală urcare a lefilor, iar poporului, pe jumătate rob, i-au pus sub ochi marea cu sarea, o Bancă a Ţării, care-i va mântui în clipă de toate nenorocirile şi reforma electorală, iar poporul, bietul popor i-a crezut pe cuvânt şi cu strigăte bubuitoare de „jos boierii şi toate codiţele lor” i-a ales deputaţi.
Şi-a trecut mult timp şi minunile ce mijeau din graiul lor de ispită, nu mai visau, învăţătorimea tot în sărăcie mare trăieşte, iar ţărănimea şi mai şi, împrumuturile de la Banca Ţării, al cărei director e dl Florea Lupu se fac cu nevoie şi nu corespund nici pe departe aşteptărilor. Deziluzia e mare. Peste tot. E drept că se făcuse acum un an împăcarea tuturor românilor bucovineni, însă împăcarea aceea a fost făcută în grabă cumplită, mai mult cu scop momentan (alegerea dlui Aurel Onciul contra unui rutean, Malek), dimpotrivă, s-a crezut că bucuriile se vor ţinea de la sine, trebuind cei învinşi să-şi recunoască nimicnicia lor în orice împrejurare, până chiar şi la pregătirea Expoziţiei de la Bucureşti. Dar reacţiunea în contra răsfăţării biruitorilor începe acum a lua dimensiuni mai însemnate de cum s-ar fi crezut.
Duminică 11 (24) iunie s-a ţinut la Suceava o impunătoare adunare, în care au luat parte o mulţime de preoţi, învăţători şi popor, cu toţii nemulţumiţi de conducătorii politici actuali. S-au auzit strigăte: „Jos cu dânşii” ş.a., întocmai cum se auzeau acum trei ani în contra poporalilor. Şi nu e nimic mai lesne decât a-l discredita pe cineva în faţa unui popor încă puţin copt politiceşte. Aceasta trebuie s-o ştie şi partidul Lupu – Onciul. Acum, cu aceleaşi arme cu care ei au biruit, pot fi răsturnaţi şi dânşii. Lupta între fraţi poate începe. E proiectată şi înfiinţarea unei gazete nouă, româneşti, pentru timpul cel mai apropiat. Încă nu putem şti ce dezvoltare pot lua lucrurile. Dar, una e sigur. Pacea ce-a domnit până acuma a fost liniştea ce se face înaintea unei furtuni.
E probabil însă că, printr-o mare adunare a intelectualilor români din Bucovina, gâlcevurile şi neînţelegerile dintre cele două partide să se îmbuneze întrucâtva, ca să nu se mai ducă din destrăbălarea cea mai vrednică de osândă în popor, cum s-a făcut anţărţ. Ceea ce ne îndeamnă să presupunem că va fi cu putinţă aşa ceva este atitudinea de aşteptare a d-lui Iancu Flondor, cel mai de seamă şi cel mai român dintre oamenii Bucovinei, care, deocamdată, nu se amestecă în nicio chestie politică, dezgustat fiind de cele ce se petrec în vremea din urmă, din care se vede că din nou se vor ivi pe neaşteptate în mijlocul politicii bucovinene.
***
Bucovina este un Eldorado al evreilor, mai presus de oricare altă ţară. În timpul din urmă, ceea ce-şi permit jidovii bucovineni e chiar de necrezut. Deputatul lor, dr. Straucher, ales de ceilalţi deputaţi bucovineni în delegaţia austriacă, spre a fi reprezentant al Bucovinei, s-a ocupat, în discursul lui kilometric ce l-a rostit în delegaţie, exclusiv numai de chestiunea evreiască. A vărsat lacrimi, mai întâi, pentru evreii din România, cei atât de persecutaţi, tânguindu-se că guvernul român nu bagă de seamă prevederea Tratatului de la Berlin, apoi numai a trecut la suferinţele aberante ale evreilor ruşi.
Şi e drept că Bucovina merită să fie lăudată de toată suflarea semită, căci ea este ţara lui alde Straucher, în toată puterea cuvântului. Oraşele sunt cu desăvârşire jidoveşti, satele se jidovesc în mod înspăimântător, iar puterea financiară a Bucovinei e încă în mâinile jidanilor cu totului tot. Tot una şi şcolile mijlocii, precum şi Universitatea, sunt năpădite de evrei aşa încât cea mai mare parte a tinerilor ce absolvă şcolile sunt tot ai lor, de-ai lor, evrei. Nu-i o dregătorie sau un oficiu public care să fie scutit de jidani, şi mulţimea lor a umplut toată viaţa socială din această ţară. Chiar în afacerile bisericeşti cuvântul jidovesc, rostit cu cea mai mare gravitate diplomatică, este de obicei foarte respectat. Au doar şi jidanii presa lor.
Societăţile lor academice – de care au vreo cinci sau şase – au colindat, anul din urmă, toate casele, ba chiar unele sate ale Bucovinei, au ţinut discursuri însufleţitoare pentru organizarea de societăţi naţionale de bărbaţi şi de femei, au adunat fonduri considerabile pentru scopurile lor particulare, au primit sute de mii de conaţionali de-ai lor oploşiţi din Rusia, pe care i-au semănat pretutindeni printre fraţii de-acelaşi sânge, spre a-şi întări rândurile şi a-şi spori numărul. Şi l-au sporit foarte mult aşa că, de-o săptămână încoace, ei, jidanii, ţin pretutindeni adunări mari, electorale, în care se discută şi se critică cele mai înfocate chestiuni ale împărăţiei austro-ungare, dar mai ales ale Bucovinei, primindu-se cu unanimitate zdrobitoare de voturi hotărâri prin care cer cu toată stăruinţa cel puţin două mandate în Parlamentul din Viena. Se vede că tot pe socoteala românilor. Fiindcă, cu ruşii, cu rutenii, sunt uniţi cu legăturile cele mai strân-se de prietenie (Straucher – Coco – Wassilko – acesta este „oaspetele politic al României”, cu carte de vizită de la primii oameni politici ai ţării noastre!). Aşa că la o straşnică adunare a tuturor universitarilor evrei şi români din Cernăuţi, ţinută cu scopul de-a smulge de la Senatul Universităţii recunoaşterea naţionalităţii jidoveşti cu orice preţ, universitarii evrei au primit cu unanimitate părerea ca, pentru viitor, dacă Senatul va recunoaşte şi pe viitor ca legală rubrica aceasta naţională, neschimbând, la îndemnarea evreilor „limba de acasă” cu naţia. Pentru ca ei să poată răspundă cu mândrie: „Evreu”, atunci, în loc de-a scrie „limba de acasă”, ca până acum, „nemţeşte”, pe viitor ei vor răspunde toţi „ruteneşte”. Nu „româneşte”, ferit-a Sfântul! Fiindcă Bucovina e „ţară rusească” sau, în cazul cel mai bun, „jidovească”. Atunci, cel puţin ar rămâne ceva cu partea din nord a Moldovei în care deputatul Straucher se uită cam chiorâş, pentru că evreii de-acolo mai au trebuinţă numai de-un lucru: de dreptul de-a putea cumpăra moşii pentru vecii vecilor, ca în Bucovina, şi, apoi, dă Doamne bine, că parale sunt destule, ca să poată cumpăra toată Moldova de Sus, Bucovina, Basarabia de Sus şi jumătate din Galiţia cu tot Maramureşul – care, toate, sunt ocupate de jidovi.
În modul acesta, concentrând „şi toţi mucenicii din Rusia”, evreii vor putea forma o Dacie puternică, semită, care să lucreze în Bucovina cu o muncă de admirat şi cu o stăruinţă nespusă.
Când ne-om da seama noi, românii, cei cu prisosinţă învrăjbiţi de cele ce se petrec sub ochii noştri, mi-e teamă că va fi prea târziu.
(N.R., an I, nr. 13/22 iunie 1906, p. 197-200)
MIHAI IACOBESCU
Comentarii