O comunitate în sărbătoare

Parohia „Sf. Ap. Andrei” din Fălticeni îşi cinsteşte ocrotitorul

Parohia aflată în incinta Aşezământului de bătrâni „Sfântul Apostol Andrei” din Fălticeni se pregăteşte să întâmpine, pe 30 noiembrie, hramul bisericii ridicate pe malul pitoresc al iazului Şomuz. Acest loc, cunoscut pentru liniştea şi continuitatea slujbelor zilnice din ultimii 25 de ani, este un reper profund în viaţa credincioşilor şi, mai ales, în viaţa părintelui Alexandru Lungu.
„Aici am crescut şi mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii” mărturiseşte preotul, subliniind legătura organică dintre propriul parcurs duhovnicesc şi evoluţia comunităţii pe care o slujeşte.
Sărbătoarea va începe sâmbătă seara, la ora 17:00, cu Vecernia unită cu Litia – o slujbă de pregătire pentru marele praznic al apostolului Andrei. Părintele Lungu descrie acest moment ca fiind „antebraţul Liturghiei”, o „invitaţie cuminte spre a păşi în miezul liturgic al cultului divin”. Duminică dimineaţă, la ora 7:30, vor urma Utrenia şi Sfânta Liturghie, oficiate în prezenţa PS Damaschin, care va binecuvânta sfârşitul unui nou an de slujire în această parohie. În pofida vremii reci anunţate, părintele îi îndeamnă pe credincioşi să vină cu încredere: „Vor fi temperaturi scăzute, posibil precipitaţii, dar inimile unite de dorul pentru comuniunea liturgică vor alunga toate intemperiile vremii. Veniţi cu inimile pline de dragoste. Aia care niciodată nu moare. Sus inima!”.
După slujbă, tradiţia străveche a agapei frăţeşti va continua, aşa cum se obişnuieşte din primele veacuri ale creştinismului. Masa oferită oaspeţilor este, pentru parohie, un simbol al continuităţii şi unităţii comunitare.
„Liturghia este semnul vădit al amânării sfârşitului acestei lumi. Cât timp jertfa mielului pascal se va oficia pe altarele acestei lumi, soarele va răsări pentru încă o generaţie”, afirmă părintele Lungu, vorbind despre legătura dintre viaţa liturgică şi speranţa care animă comunitatea.

Locul unde rugăciunea întâlneşte filantropia
Situată la marginea municipiului Fălticeni, parohia funcţionează în cadrul unui complex social unic în zonă. Aşezământul de bătrâni, cantina pentru persoane vulnerabile, campusul destinat tinerilor şi spaţiile de sprijin – de la cabinete medicale la camere de îngrijire – formează un nucleu de solidaritate pentru bătrâni singuri, oameni ai străzii şi pelerini aflaţi în trecere. Biserica ridicată între 1998 – 1999, sfinţită în 1999 şi pictată până în 2002, a devenit centrul spiritual al acestui ansamblu, iar slujbele zilnice de aproape un sfert de secol sunt, pentru mulţi, un izvor de pace.
Căminul pentru vârstnici a fost construit între 2000 – 2004, iar cantina socială finalizată în 2006. De atunci, activităţile filantropice s-au extins constant, iar pr. Alexandru Lungu a avut un rol esenţial în dezvoltarea lor. De-a lungul anilor, el s-a implicat personal în sprijinirea persoanelor aflate în situaţii de criză: de la vârstnici fără familie, la tineri rămaşi fără adăpost, familii sărace şi oameni aflaţi în situaţii limită. Numeroase campanii de strângere de fonduri, colecte de alimente, sprijin în găsirea unui loc de muncă sau consiliere pentru tineri în risc social au fost iniţiate sau coordonate de el. Pentru mulţi dintre cei ajutaţi, părintele a devenit un sprijin discret, dar constant, dovedind că filantropia nu este doar o activitate instituţională, ci o lucrare trăită zi de zi.

Un preot cu vocaţie socială şi literară
Dincolo de slujirea directă, părintele Alexandru Lungu este cunoscut şi pentru activitatea sa culturală. În luna august a lansat volumul „Sus inima!”, „o colecţie de gânduri, amintiri şi mărturisiri adunate în duh de rugăciune şi dorinţă de împărtăşire”, oferind cititorilor nu doar o cronologie, ci o adevărată frescă a unei comunităţi unite prin credinţă şi iubire.
Hramul din 30 noiembrie a.c. devine, astfel, nu doar o celebrare religioasă, ci şi o reconfirmare a rolului vital pe care parohia îl are în viaţa oraşului. În prag de iarnă, într-un loc unde rugăciunea se împleteşte cu filantropia, credincioşii sunt invitaţi să se adune din nou, să mulţumească şi să privească înainte cu speranţă. Istoria acestui spaţiu pare să rostească, prin fiecare gest de solidaritate, acelaşi adevăr: „Locul acesta e o inimă care bate pentru toţi”.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei rămâne, ca în fiecare an, un moment al recunoştinţei, al întâlnirii şi al continuităţii unei misiuni care, de 25 de ani, schimbă vieţi şi ţese punţi între oameni.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI