La Spitalul Municipal Vatra Dornei

Niciun candidat la concursul pentru şefi de secţie sau de laborator

Concursul pentru ocuparea funcţiilor de şef de secţie, şef de compartiment şi şef de laborator la Spitalul Municipal Vatra Dornei, programat pentru luni, 24 noiembrie, a fost anulat oficial.
Până la data-limită de înscriere – 17 noiembrie 2025, ora 16:00 – nu a fost depus niciun dosar de candidatură pentru care condiţiile erau de minim 5 ani vechime în specialitate, fără sancţiuni în ultimii 2 ani, proiect de management obligatoriu şi taxă de participare 200 lei.
„Urmând prevederile OMS nr. 1406/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea concursului/examenului pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu din unităţile sanitare publice, coroborat cu prevederile art. 185 din Legea nr. 95/2006, republicată, comisia de examinare/concurs a constatat că până la data de 17.11.2025, dată limită de depunere dosare examen/concurs nu s-a înregistrat niciun dosar în vederea participării, drept pentru care comisia de examinare a hotărât încheierea concursului” a fost mesajul comisiei de concurs.
Concursul prevedea trei probe (interviu cu proiectul de management, probă scrisă din Legea 95/2006 şi probă clinică/practică), iar rezultatele finale erau programate pentru 26 noiembrie.

Concursul va fi reluat peste 6 luni
Managerul Spitalului Municipal Vatra Dornei, Valentin Ioan Stan, a confirmat oficial anularea concursului pentru funcţiile de şef de secţie, şef de compartiment şi şef de laborator, din cauza lipsei totale a candidaţilor.
„Nu s-a depus niciun dosar. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. Conform legislaţiei, concursul va fi reorganizat peste şase luni” a declarat Valentin Ioan Stan.
Până atunci, medicilor care asigurau deja interimatul li s-a prelungit mandatul, pentru a evita blocarea activităţii secţiilor.
Următorul concurs este programat astfel pentru luna mai 2026. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI