> Cinci persoane puse sub acuzare, după opt percheziţii
După 3 luni de documentare, poliţiştii Secţiei 11 Rurală Pojorâta au descins vineri, cu opt mandate, la locuinţele a cinci vânători autorizaţi şi ale unui paznic de vânătoare care, timp îndelungat, au transformat Fondul Cinegetic 19 Muncel (AJVPS Suceava) într-un teren de braconaj cu acte aparent în regulă.
Aflăm că schema era simplă şi extrem de eficientă: paznicul de vânătoare emitea autorizaţii individuale sau colective în care fie lipseau datele obligatorii, fie nu se făcea instructajul, fie vânătoarea era trecută pe numele unei persoane care nici măcar nu era în teren – în timp ce altcineva trăgea în animale. Astfel, totul părea legal pe hârtie, dar era braconaj pur.
Vineri, 21 noiembrie, la prima oră, zeci de poliţişti, luptători SAS şi jandarmi au bătut simultan la opt adrese din Sadova, Fundu Moldovei, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei şi municipiul Suceava.
Poliţiştii au descoperit astfel 15 arme letale de vânătoare (dintre care două fără serie – una probabil din Al Doilea Război Mondial), peste 650 de cartuşe de diferite calibre, 11 capcane metalice, inclusiv una specială pentru lup, 125 litri de alcool etilic de provenienţă extracomunitară (fără acte), o armă cu lunetă şi cartuş pe ţeavă, ţinută ascunsă într-o anexă.
Toate cele cinci persoane au acum calitate de suspect. Urmărirea penală a fost extinsă pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj şi complicitate la braconaj.
La acţiune au participat poliţişti de la Câmpulung Moldovenesc, Vama, Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, luptători SAS şi jandarmi de la Detaşamentul 7 Câmpulung. Cazul se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. (N.B.)
























Comentarii