Târgul de Toamnă – lecţia de omenie din inima școlii noastre

Începutul lui noiembrie a adus cu sine – fără doar şi poate – cea mai frumoasă lecţie de omenie, trăită în şcoala noastră. Printre frunze ruginii, zâmbete senine şi inimi deschise, s-a strecurat şi în acest an sărbătoarea care aduce culoare în ochi şi lumină în suflete – Târgul de Toamnă.

Astfel, în zilele de 5 şi 6 noiembrie 2025, de la cei mai mici până la cei mai mari elevi ai şcolii noastre, toţi au devenit mici meşteşugari, gospodari şi dăruitori de Lumină, purtând în priviri şi în ale lor inimi bucuria de a dărui.
Parterul şcolii noastre a fost împodobit cu multă dragoste şi dedicare de către învăţători şi profesori, părinţi, bunici şi copii mari şi mici. S-au aşezat laolaltă roadele muncii lor – ale copiilor – şi ale părinţilor şi bunicilor deopotrivă, iar fiecare coş sau lădiţă frumos împodobită a spus o poveste despre generozitate şi iubire.
Târgul nu a reprezentat doar o expoziţie de bunătăţi şi lucruri frumoase, ci o adevărată sărbătoare a sufletului. S-au simţit – mai puternic ca niciodată – căldura comunităţii, puterea colaborării şi frumuseţea lucrurilor făcute cu drag. În fiecare borcănel, în fiecare decor, în fiecare zâmbet sau privire se ascundea o fărâmă de recunoştinţă pentru toamna bogată şi o dorinţă sinceră de a face bine.
Toate acestea au pornit din dorinţa de a aduce puţină lumină în inimile bunicilor de la Căminul de bătrâni Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. A fost de ajuns un motiv şi un gând bun, apoi totul a prins contur.

În dimineaţa zilei de miercuri, 5 noiembrie, parterul şcolii noastre a prins cu adevărat viaţă. Se simţeau de departe emoţia şi bucuria comuniunii.
Toamna nu a fost vreodată mai frumoasă şi mai darnică în şcoala noastră. În acest an, târgul de toamnă a reprezentat un eveniment al sufletului şi al puterii de a face bine şi de a dărui din preaplinul inimii, celor care tânjesc după o fărâmă de lumină.
Impresionantă, emoţionantă şi pătrunzătoare a fost mobilizarea părinţilor elevilor noştri. Pentru că, în fiecare coş şi lădiţă, aceştia nu au pus doar legume, fructe sau conserve cu bunătăţi, ci au aşezat cu grijă, dragoste, împletită cu respect şi cu o lecţie adevărată de omenie care a ajuns în sufletele copiilor.
Holul şcolii era mai plin ca niciodată de lumină, de emoţie şi de zâmbete sincere. Fiecare părinte a pregătit cu responsabilitate darul său, dăruindu-i suflet: legumele şi fructele au prins pentru un moment viaţă şi dintr-odată aveau chipuri vesele, căciuli şi fulare croşetate cu inima.

Pe holuri au răsunat cântece de toamnă, interpretate cu bucurie şi emoţie de către toţi elevii. Versurile şi bucuria cu care au fost cântate au cuprins întreaga şcoală, creând o atmosferă caldă.

Ne-am bucurat şi de prezenţa Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop – Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor care a admirat toate cele pregătite cu dragoste şi a cărui prezenţă a adus un aer de sărbătoare şi o însemnătate aparte evenimentului, întărind mesajul de dragoste şi omenie.

Mesele pline de bunătăţi au creat o atmosferă de-a dreptul impresionantă. Printre coşuri şi lădiţe, răsăreau lucrări migăloase, muncite de către elevii noştri, în semn de preţuire pentru tot ce toamna ne-a dăruit.

Pe lângă sprijinul necondiţionat al părinţilor, se cuvine să amintim şi implicarea deosebită a tuturor celor din cadrul programului afterschool, care au contribuit cu suflet, timp şi dăruire la buna desfăşurare a târgului. Reprezentanţii Fundaţiei „Dosoftei Mitropolitul” au fost, ca de fiecare dată, un sprijin real în organizarea şi desfăşurarea întregului eveniment. Împreună, au arătat că atunci când mâinile şi inimile se unesc în acelaşi scop, binele devine mai luminos, iar bucuria – mai mare.
În ziua de joi, 6 noiembrie, când toate coşurile au fost gata, împodobite cu grijă şi suflet, a venit clipa cea mai aşteptată: darurile toamnei urmau să pornească la drum.
Şi n-a fost nevoie de cuvinte multe. Copiii au înţeles că adevărata bucurie nu stă în a primi, ci în a dărui. Cu mâinile mici, dar cu inimile mari, au ridicat coşurile pline şi, alături de învăţători, profesori şi colegi de-ai lor mai mari, au pornit pe jos, cu zâmbetul pe buze şi cu emoţia aceea curată care se simte doar când faci bine.
Pe drum, toamna parcă le zâmbea – frunzele foşneau uşor sub paşii lor, soarele le mângâia obrajii, iar vântul adia ca o rugăciune mută. În fiecare pas era o clipă de recunoştinţă, în fiecare privire – o lumină. Nimeni nu s-a plâns de greutate. Toţi mergeau cu bucurie, purtând în suflet gândul că undeva, la capătul drumului, îi aşteaptă nişte ochi care n-au mai zâmbit de mult.

Când au ajuns la Căminul de bătrâni Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, timpul parcă s-a oprit pentru o clipă. Pe prispa acelei case, i-au întâmpinat priviri pline de uimire şi de recunoştinţă. În acel moment, omenia a prins chip şi glas – în zâmbetele copiilor, în mâinile întinse, în privirile care spuneau mai mult decât orice cuvânt.
Şi poate cel mai frumos simbol al acestei zile a fost o simplă foaie de hârtie, aşezată cu grijă într-unul dintre coşuri. Un copilaş a scris cu mâna lui, stângaci, cu litere tremurânde, dar din inimă:

„Dragi bunici,

Sunt produse din grădina mea, culese cu mare drag”.

Cuvintele lui, atât de simple şi sincere, au spus mai mult decât orice discurs. În acel bilet, mic şi curat, se aduna toată esenţa pregătirilor şi a târgului – dragostea, bunătatea şi recunoştinţa. Poate că pentru acel copil a fost doar un gest mărunt, dar pentru cei care au primit mesajul, a fost o rază de lumină. În aceste cuvinte simple se ascundea o mare bucurie şi sinceritate, o dovadă a legăturii autentice dintre generaţii şi a valorilor transmise cu iubire.

Ca o răsplată pentru toată munca şi entuziasmul lor, copiii au primit un dar neaşteptat: doamna Roxana Iacob, pedagog şcolar în cadrul programului afterschool, a transformat curiozitatea şi emoţia lor în artă, pictându-le feţele cu motive de toamnă. Pe obrajii micilor gospodari au prins viaţă dovlecei zâmbitori, pisici jucăuşe şi vulpiţe roşcate, iar râsetele lor au umplut holurile de lumină. Fiecare pictură a devenit un simbol al bucuriei, al copilăriei trăite cu inimă curată şi al toamnei care, pentru două zile, s-a mutat în şcoala noastră.

Au fost zile în care toamna şi omenia s-au îmbrăţişat, iar şcoala noastră a dovedit, încă o dată, că educaţia adevărată nu se face doar în sălile de clasă, ci în faptele de bunătate, în dragostea faţă de semeni şi în puterea de a dărui din inimă.
La final, toamna şi-a plecat fruntea în faţa copiilor noştri, care au înţeles că omenia nu se învaţă din cărţi, ci se trăieşte — în gesturi simple, în dăruire, în bucuria de a fi împreună.

BIANCA GABRIELA ILIŞOI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI