Aniversarea a 165 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava

> Prof. Dan Popescu, directorul colegiului: „Nimeni şi nimic nu va putea opri procesul peren de înnobilare a fiinţei umane prin educaţie, în cadrul căreia rolul şcolii este esenţial”

Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava a celebrat 165 de ani de la înfiinţare, un moment marcant care subliniază tradiţia, excelenţa şi contribuţia sa la formarea generaţiilor de tineri.

Într-un discurs emoţionant, directorul colegiului, prof. Dan Popescu, a evidenţiat misiunea instituţiei de a promova valori autentice şi de a forma caractere puternice, sub motto-ul lui Immanuel Kant: „O educaţie bună este izvorul întregului bine din lume”.

Fondat în 1860 prin decret al Împăratului Franz Joseph I al Austriei, sub numele de „Gimnaziul Superior Cezaro-Crăiesc” sau „Gimnaziul Greco-Oriental”, colegiul a devenit, de-a lungul timpului, un simbol al succesului, tradiţiei, excelenţei, familiarităţii, autoexigenţei şi notorietăţii – valori sintetizate într-un acrostih al numelui patronului spiritual, Ştefan cel Mare. „Aceste valori au ghidat parcursul colegiului timp de 165 de ani, dintre care 130 în actualul imobil monument” a declarat directorul Popescu.

De-a lungul istoriei, colegiul s-a remarcat prin profesorii şi absolvenţii săi, mulţi devenind personalităţi de marcă în diverse domenii.

Un exemplu notabil este proiectul editorial „Ctitori ai ethosului ştefanist” (2023), care prezintă 481 de profesori şi absolvenţi, inclusiv un laureat al Premiului Nobel şi doi candidaţi la această distincţie. Printre absolvenţii celebri se numără scriitorul Norman Manea, propus pentru Nobel, care a vizitat colegiul în 2012.

Instituţia a fost onorată de-a lungul timpului cu vizite regale şi oficiale, precum cea a Regelui Carol al II-lea în 1935, a Principelui Nicolae în 2023 sau a unor miniştri ai educaţiei. Mihai Eminescu, în 1877, elogia calitatea corpului profesoral, subliniind eforturile pentru introducerea predării în limba română.

„Astfel, la sărbătorirea a 75 de ani de existenţă, în anul 1935, Liceul «Ştefan cel Mare» a fost onorat cu vizita Regelui Carol al II-lea, a Principelui Moştenitor Mihai, a Principelui Nicolaie, a prim-ministrului Gheorghe Tătărăscu, a miniştrilor Constantin Angelescu, Ion Inculeţ şi Ion Nistor, în mandat de ministru al Muncii, dar şi fost profesor al liceului nostru între anii 1904-1907.

Şcoala s-a bucurat şi de prezenţa «omului deplin al culturii româneşti», cum îl numea Constantin Noica pe Mihai Eminescu, care, într-o notă de corespondenţă din Cernăuţi, publicată în anul 1877 în paginile ziarului «Timpul», scria:

«Personalul didactic din Suceava este foarte bun, căci toţi profesorii sunt ieşiţi de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe din Viena şi sunt români. Liceul din Suceava ar fi menit să devină un foarte bun, dacă nu cel mai bun, institut secundar românesc»” a subliniat Dan Popescu.

În prezent, colegiul continuă să exceleze, ocupând locul 18 în clasamentul naţional al liceelor la bacalaureat în 2025, cu o promovabilitate de 100%.

Absolvenţii săi sunt admişi la universităţi de prestigiu din ţară şi străinătate, precum Amsterdam University, Cambridge University, Delft University, Massachusetts Institute of Technology, Medizinische Universitat Wien, Oxford University, Sorbonne University.

Performanţele elevilor includ 81 de premii şi medalii la olimpiade internaţionale şi distincţii ale Coralei de fete „Ciprian Porumbescu” şi ale echipei de robotică Royal Engineers.

„Într-o lume în continuă schimbare, colegiul rămâne un reper de echilibru şi performanţă. Educaţia este totul, iar rolul şcolii este esenţial în înnobilarea fiinţei umane” a spus prof. Dan Popescu.

„Sigur, parcurgem etapa trecerii şcolii cu tradiţie bicentenară la noua revoluţie în tehnologie operată cu inteligenţa artificială. Convieţuirea dintre tradiţie şi digitalizare comportă discuţii şi în demersurile educaţionale” a precizat Dan Popescu, subliniind că chiar şi unii promotori ai noilor paradigme pledează pentru evitarea supratehnologizării.

Directorul a mai afirmat că anul şcolar actual este şi pentru acest colegiu o perioadă nu atât de austeritate, cât, mai ales, una în care predictibilitatea capătă nuanţele severe ale incertitudinilor.

„Dar, sper să rămânem cu toţii convinşi că nimeni şi nimic nu va putea opri procesul peren de înnobilare a fiinţei umane prin educaţie, în cadrul căreia rolul şcolii este esenţial. Suntem convinşi, ADN-ul unei instituţii de educaţie presupune ştiinţă, artă, literatură, filosofie şi alte punţi către civilizaţie, iar scopul final al ei este idealul educaţional responsabil predefinit, pentru că, aşa cum afirma contemporanul lui Ştefan Vodă, omul universal Leonardo da Vinci, «Faima existenţei umane nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti!»” a concluzionat Dan Popescu, urând „La mulţi ani!” instituţiei şi comunităţii ştefaniste.

Evenimentul aniversar a reunit elevi, profesori, absolvenţi şi invitaţi, toţi celebrând moştenirea şi viitorul unui colegiu care continuă să inspire prin educaţie şi valori perene. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI