La Suceava se vor semna contractele pentru tronsonul Paşcani – Suceava

> Tronsonul va fi realizat de grupul UMB, cu finanţare prin mecanismul european SAFE

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a anunţat joi progrese pentru tronsonul Paşcani – Suceava – Siret al Autostrăzii Moldovei (A7), tronson care va fi finanţat prin programul european SAFE (Security Action for Europe), un instrument strategic al UE cu un buget total de 150 de miliarde de euro, din care România beneficiază de 16,68 miliarde.

Potrivit declaraţiilor lui Gheorghe Şoldan, în urma discuţiilor purtate recent la Ministerul Transporturilor, în perioada imediat următoare va fi semnat la Suceava contractul pentru cele două loturi din tronsonul Paşcani – Suceava, în lungime totală de 62 km.

Aflăm că lucrările vor fi realizate de grupul UMB, una dintre cele mai reputate companii româneşti de construcţii, cu un termen de 6 luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru execuţie.

Şoldan a mai anunţat că a semnat certificatul de urbanism pentru Drumul Expres Suceava – Siret, parte integrantă a proiectului, care va conecta direct regiunea la punctul de trecere a frontierei Siret.

Preşedintele CJ Suceava a arătat că, iniţial, investiţia era finanţată prin Programul Operaţional Transporturi 2021-2027, iar acum a fost transferată pe SAFE.

Proiectul, inclus în portofoliul de investiţii mixte civil-militare depus de România la Comisia Europeană, ar urma să fie aprobat la începutul lunii noiembrie, urmând ca apoi să fie semnate contractele de proiectare şi execuţie.

Lucrările propriu-zise sunt estimate să înceapă imediat după semnarea contractelor, cu obiectivul de a se finaliza tronsonul Paşcani – Suceava în aproximativ 2 ani. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI