Când se gândesc la Cernăuţi, nu puţini sunt cei din ziua de azi care îl percep ca fiind (doar) un oraş bucovinean, uitând că… Mai întâi fu acolo cetatea Ţeţina, nu-i limpede dacă durată de regele polon Cazimir al III-lea, de voievodul lituanian Iurg Koriatovici ori de voievodul moldovean Petru I Muşat. De reţinut ar fi că prima sa atestare documentară este din 1395, când Ştefan I al Moldovei, într-un omagiu adus suzeranului său Vladislav al Poloniei, menţiona aşezarea drept „oraş voloh” într-o listă „a oraşelor ruseşti îndepărtate şi apropiate”. Există temeiuri să se creadă că cetatea Ţeţina, măreaţă la vremea sa, construită în jurul unui turn de piatră gros de 20 de metri, a fost centrul ţinutului moldovean din preajmă. Care va fi fost sfârşitul ei nu se mai ştie precis. Poate va fi avut informaţii Ştefan cel Mare, care în 1481 o consemna într-un document. Între timp, din vremea lui Alexandru cel Bun al Moldovei, potrivit unui privilegiu acordat vecinilor poloni la 8 octombrie 1408, reţinut până azi ca primă atestare a aşezării, aflăm că Cernăuţi, întemeiat şi înflorind lângă fosta Ţeţina, era deja un important centru comercial, cu atribuţii de vamă a Moldovei (mai sus de cea principală, de la Suceava). …Între timp, din 1775, Cernăuţi a fost al Imperiului Habsburgic, oraş colonizat, iar apoi, în 1849 a devenit capitala Ducatului Bucovinei. Mai târziu, ocupat de ruşi de trei ori: în 1914, în 1916, în 1917. În noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei vota la Cernăuţi unirea fostului ducat cu Regatul României. În iunie 1940, pactul Hitler – Stalin stabilea că nordul Bucovinei, cu tot cu Cernăuţi, este al URSS. (Se crede că însuşi Stalin, în tinereţe, trecuse prin Cernăuţi şi-i plăcu mult…). După o scurtă vreme când a revenit României, Cernăuţi a fost recucerit după lupte purtate în zilele de 25-30 martie 1944. …Cernăuţi, oraş cu nume slav, vamă la porţile Istoriei…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii