Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Stelian Simerea a iniţiat un proiect de hotărâre pentru stabilirea preţului de închiriere a spaţiilor din incinta Palatului Administrativ Suceava, destinate birourilor parlamentare, în conformitate cu prevederile legale. Aflăm că iniţiativa vine ca răspuns la solicitările înregistrate pentru alocarea unor astfel de spaţii, în baza art. 40 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi a prevederilor din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Pentru a asigura o gestionare eficientă a patrimoniului, a fost întocmit un raport de evaluare imobiliară care stabileşte preţul de piaţă al chiriei la 20 euro/mp/lună pentru spaţiile disponibile. Proiectul de hotărâre urmează să fie supus analizei şi aprobării în şedinţa CJ Suceava. (N.B.)
























Comentarii