Keir Starmer şi Donald Trump anunţă cel mai mare pachet de investiţii din istoria Marii Britanii

Premierul britanic Keir Starmer a declarat că el şi preşedintele american Donald Trump „se plac cu adevărat”. „Suntem între prieteni”, a spus Starmer în timpul conferinţei de presă în care, alături de Trump, a anunţat un pachet uriaş de investiţii în Marea Britania şi SUA.

Conferinţa de presă a avut loc ieri, la finalul întâlnirii dintre cei doi lideri. Prim-ministrul britanic a vorbit despre un pachet de 250 de miliarde de lire sterline dintre Marea Britanie şi SUA. Cele 250 de miliarde de lire sterline „care curg în ambele sensuri peste Atlantic” reprezintă „cel mai mare pachet de investiţii de acest fel din istoria Marii Britanii, de departe”, a spus Starmer.

El i-a pus mâna pe umăr lui Trump spunându-i că „sunteţi printre prieteni”, şi că sunt „atât de multe de sărbătorit în această relaţie specială”. „Totul se reduce la lideri, desigur, lideri care se respectă reciproc, lideri care se plac cu adevărat şi se reduce la relaţia noastră unică în domeniul apărării – cea mai apropiată pe care lumea a văzut-o vreodată. Totul se reduce la legăturile dintre poporul nostru, legăturile de familie şi prietenie. Preşedintele însuşi este un exemplu strălucit în acest sens”, a precizat Keir Starmer.

Preşedintele american a început marţi o vizită, considerată de mulţi istorică, în Marea Britanie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI