Primarul Vasile Rîmbu:

Concesionarea ştrandului de la Iţcani, o experienţă pozitivă, de care s-au arătat interesate şi alte administraţii

> În ciuda tarifelor crescute, „adresabilitatea a fost mai mare decât în cea din anii anteriori”, banii încasaţi de primărie urmând a fi orientaţi spre salubritate şi repararea străzilor

Concesionarea ştrandului municipiului Suceava a avut un efect benefic pentru bugetul primăriei şi în folosul comunităţii, a afirmat, ieri, primarul Vasile Rîmbu, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local.

Edilul-şef spune că în anii 2023 şi 2024, „abordând şi o anumită latură socială, greu de permis în contextul actual”, activitatea ştrandului s-a soldat cu pierderi medii anuale de 200.000 de euro. În deosebire, luând măsura delegării administrării de către un operator privat, în 2025, Primăria Municipiului Suceava a încasat 60.000 de euro, respectiv circa 300.000 de lei, sumă care, arată şeful municipalităţii, va fi orientată, în primul rând, spre salubritate şi repararea străzilor. Pe deasupra, administraţia publică locală nu a mai trebuit să mobilizeze şi alte resurse financiare şi resurse umane necesare.

„Adresabilitatea a fost mai mare decât în anii trecuţi. Aici, având şi o anumită situaţie, cea determinată de vreme. Partea doua lunii iulie a fost ploioasă, dar şi în august au fost unele zile nefavorabile. Experienţa noastră este pozitivă, existând anumite unităţi teritorial-administrative care, având aceste ştranduri, vor să facă ceea ce mai făcut noi” a punctat Vasile Rîmbu. Reamintim că licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru concesionarea ştrandului municipal din Iţcani a fost adjudecată de societatea comercială Dream Home Factory din Udeşti. Firma s-a impus cu o redevenţă anuală de 60.000 de euro pe an, una triplă faţă de preţul de pornire, cel de 19.680 de euro. Ştrandul din Iţcani a fost deschis pe 6 iulie, sub denumirea de Dionisus AquaLand, programul de funcţionare fiind în ziua de luni între 12:00 şi 20:00, iar de marţi până duminică între 9:00 şi 20:00. Pentru adulţi biletul de intrare fost stabilit la 40 de lei, iar pentru copii la 30 de lei. Durata concesionării este de 5 ani, respectiv până în anul 2030, cu posibilitatea prelungirii contractului şi recalculării redevenţei. Firma câştigătoare a licitaţiei s-a obligat la efectuarea reparaţiilor necesare, întreţinerea bunurilor concesionate, asigurarea funcţionării continue în sezonul estival, menţinerea curăţeniei, implicit la plata în termen a redevenţei.

În anul 2024, porţile ştrandului municipal din Iţcani s-au deschis pe 23 mai, cu program între orele 9:00 şi 20:00, de marţi până duminică. Tarifele de acces au fost de 23 de lei pentru adulţi, 11 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi, 6 lei pentru copiii cu vârste între 5-14 ani, persoanele cu dizabilităţi beneficiind de gratuitate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI