Anul 2025 a fost plin de emoţii pentru cadrele didactice de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, care au avut bucuria de a-şi revedea foştii elevi din promoţia 2015.
Absolvenţii claselor a XII-a A, B, C şi F s-au reunit pentru a retrăi amintirile anilor de liceu, organizând cursuri festive şi momente de socializare în diverse locaţii din oraş.
Pe 19 iulie, 14 foşti elevi din clasa a XII-a C, specializarea Ştiinţe ale Naturii, dirigintă prof. Zup Mariana, s-au întâlnit cu 11 profesori pentru a împărtăşi parcursul lor din ultimii 10 ani.
Printre ei se numără medici stomatologi, urologi, asistente, tehnicieni dentari, învăţătoare, profesori, ingineri, consultanţi pentru fonduri europene, farmacişti, economişti şi antreprenori. Unii au întemeiat familii, alţii au ales calea diasporei, dar aflăm că „toţi au purtat cu ei recunoştinţa pentru anii de liceu”.
Pe 30 august, 16 absolvenţi ai clasei a XII-a F, specializarea Filologie, dirigintă prof. Cîmpan Brînduşa Luminiţa, au revenit la colegiu. Alături de 8 profesori, au rememorat momentele din liceu şi au povestit despre parcursul lor: facultăţi de Psihologie, Ştiinţe Politice, Jurnalism, Litere, Informatică sau Stomatologie, familii întemeiate şi pasiuni transformate în surse de venit.
Râsetele şi discursurile emoţionante au umplut atmosfera de bucurie.
Pe 13 septembrie, clasa a XII-a A, specializarea Matematică-Informatică, engleză intensiv, diriginte prof. Rusu Daniel, s-a reunit cu 14 elevi prezenţi fizic şi 6 online, conectaţi din Germania, Marea Britanie, Belgia, Austria, Spania sau oraşe din România.
Absolvenţi de Litere, Informatică, Medicină, Business, Drept sau Academie Militară, ei au împărtăşit poveşti de succes şi planuri de viitor.
În aceeaşi zi, clasa a XII-a B, specializarea Matematică-Informatică, dirigintă prof. Hojbotă Rodica, a răspuns prezent la citirea catalogului, foştii elevi şi profesorii celebrând împreună parcursul ultimilor 10 ani.
„Ce poate fi mai înălţător decât să-şi amintească foştii elevi de tine, acel profesor care a încercat şi poate că a şi reuşit să-i ajute să zboare?” au transmis profesorii, emoţionaţi de revederea cu foştii lor elevi, astăzi părinţi, profesionişti sau antreprenori.
Cuvintele uneia dintre absolvente, Mihaela, au rezonat profund: „Ne-aţi lăsat să fim diferiţi, unici şi să depăşim monotonia mediocrului”.
Aceste revederi aflăm că au reconfirmat menirea dascălilor: de a forma oameni şi de a rămâne în inimile lor.
„Mulţumim, dragii noştri, pentru neuitare! Vă preţuim pentru ce aţi devenit şi pentru ce ne faceţi cinste” au transmis profesorii, aşteptând cu nerăbdare viitoarele reîntâlniri. (N.B.)































Comentarii